| = parere | Mihai Vogoride [02.Oct.05 19:06] |
| Plictisitoare, plina de stangacii, previzibila de la primul pana la ultimul vers. Un sentimentalism de filme de mana a doua. Iar versurile "îți pârjolesc sânii cu buzele fluturi cu aripile de șindrilă " sunt penibile. De liceean care a vazut si el o revista Playboy. Constructia e dezlanata, esti confuz, parca nu te regasesti. Pacat. | |
| = Mihai | Negru Vladimir [20.Jul.05 21:33] |
| Mihai... previzibila zici? "Liceean" :)... ca sa iti tai un "e" si avantul iti spun doar ca fiecare simtim si intelegem de pe nivelul pe care ne aflam. Asa ca probabil parerea ta e justa din unghiul din care ma privesti. Te mai astept. Uita-te insa si dupa versuri... sunt multe alte sensuri ca de aceea e poezie si nu articol de ziar. | |
| = tigara | Ionut Caragea [09.Mar.07 16:55] |
| Mie imi place prima strofa in ciuda simplitatii este "curata", din suflet, cursiva, expresiva. Ce vad aici insa este ca treptat, treptat, inspiratia ti-a pierit, parca enervandu-te pe propria neputinta (sau cine stie ce probleme personale) ai inceput sa arunci cu triunghiuri, dijinii, sindrile, tigari. Constrastanta stare de spirit. Explica-mi si mie cum e cu tigara iconarul si ceaslovul.Religios vorbind nu prea are legatura, as vrea sa inteleg sensul metaforic. Nu este chiar asa de rau cum zice Mihai, dar perfectibil. Multumesc | |
| = raspuns | Mihai Vogoride [02.Oct.05 19:06] |
| Vladimir te citesc de ceva timp. Ai talent, dar aci ai zbarcit-o. Se intampla si la case mai mari. Oricum nu sunt un tip dusmanos; eu comentez textul, nu persoana. cu stima, mihai | |
| = ferestre spre lac | Negru Vladimir [21.Jul.05 07:55] |
| Ionut... uite de exemplu mie imi place cum a iesit strofa a doua... mi se pare ca aceasta curge cel mai bine. Finalul poeziei implica renuntarea la constiinta prin imbratisarea frumosului nu ca si categorie estetica, ceea ce ar presupune in plan secund recursul la mental, ci ca si abandonare, ca re-cunoastere a armoniei care se manifesta prin frumosul simtit eminamente nediscursiv... cei ce picteaza icoane sunt o categorie aparte Ionut... stii probabil ca eram oameni care posteau negru si se rugau inainte de inceperea unei astfel de lucrari... nu ei ci Dumnezeu se manifesta prin mana care picta... pletele metalice implica artificialul necredintei celui ce isi accepta in sfarsit soarta blestemata si isi concretizeaza ratacirea prin gestul "arderii ceaslovului"... similaritatea dintre stari poate fi acum lesne inteleasa. Mihai... te-ai gandit ca poate intelegem poezia in mod diferit? Uite am citit textele pe care le-ai postat si probabil desi nu as utiliza cuvintele tale din primul comentariu, concluzia ar fi aceeasi, cu mentiunea ca n-au nici macar idee... suntem subiecti in actul creatiei, dar macar programatic trebuie sa ne impunem limite in faza criticii... asta cu sentintele aruncate, pe mine nu ma mai satisface de multa vreme... ma gandesc intotdeauna ca e si vina mea cumva pentru ca nu sunt indeajuns de deschis sa pot intelege ceea ce scrie celalalt. Apropos... aripile de sindrila sunt expresia omului care in viata-i scurta de fluture, stiind faptul ca nu va putea niciodata zbura o face totusi sfidand limitele alcatuirii sale, ceea ce il face tragic si maret... iar buzele sunt poarta prin care verbul se manifesta (tot printre ele se rosteste sau nu si numele din chiar primul vers), actul parjolirii sanilor este de fapt ruptura de copilarie, nu are nimic sexual in el, in masura in care de exemplu tu nu te-ai simtit niciodata atras de mama... cam atat, urasc sa fac pe cel ce isi explica poemele, dar vreau sa-ti arat ca uneori trebuie sa ai rabdare inainte de a cataloga. Atata timp cat utilizezi cuvinte potrivite critica nu ma deranjeaza si esti binevenit sub textele mele, dar nu pot sa nu observ citind comentariile tale, analizand particula de nume ori poza din profil, vocabularul utilizat, modul de asezare al semnelor de punctuatie, persoanele comentate... ca aduci in mare parte cu o cunostinta a mea mai veche cam bolnava psihic... sper din tot sufletul sa nu fii el. Iti doresc mult succes si te asigur ca te citesc :) | |
| = perceptie | Ionut Caragea [09.Mar.07 16:55] |
| Multumesc pentru explicatii, lucrurile se mai limpezesc asa. Problema este ca astfel de randuri Negrule sunt greu perceptibile, numai autorul putandu-se bucura in totalitate de profunzimea si subintelesurile cuvintelor. Este greu sa scrii si pentru tine si pentru altii, inteleg ca ti-ai asumat riscul de a fi criticat si ramane in anonimat dar cu satisfactia trairii originale a simtamintelor tale. Oricum recunoasterea unei opere si valoarea sa apartin oricarui alt timp si nu prezentul, asta o spun ca parere personala. Satisfactia cea mai profunda este bucuria pe care o ai in suflet in momentul in care ai pus pe hartie inima si mintea ta contopite si ai spus intr-un final..Doamne, iti multumesc de acest dar minunat! Si acest dar este vesnic. Eu ti-as spune ceva, mie imi place Mihai cum scrie, si indeferent de orice critica as primi din partea lui sau nu, as sti ca este impartiala, limitata la propria sa perceptie a valorii si la stilul personal. Dupa cum vezi eu nu ma agat de cuvinte grele pentru a descrie o stare de spirit...dar pana si cuvintele simple pot avea greutate... | |
| = mereu altii, dupa alegerile pe care suntem nevoiti sa le facem | Florina Daniela Bordieanu [21.Jul.05 10:45] |
| citit-recitit, plecat-revenit, Vladimire. Mi-a placut partea asta: "aici este deja criză de spațiu locuim prea mulți într-un trup ca o carceră umedă noi suntem cei ce facem alegeri " poate e de vina mood-ul meu din aceatsa dimineata. poate. nu stiu. dar partea asta cu atatia Vladimiri in carcera trupului, cu alegerile pe care neincetat suntem nevoiti a le face, mi se pare cea mai faina imagine din text. repet,o spun nu din pricina ca nu ar exista poezie si in celelalte strofe, ci doar pentru ca astazi in mine, cititorul, partea asta a vibrat. cu bine, Dana | |
| = Ionut, Florina | Negru Vladimir [21.Jul.05 12:07] |
| Ionut... limitele mele de expresie si limitele de receptare ale celor care ma citesc... stiu ca "greseala" cea mai mare este in mine, dar asta e lumea mea... tie iti place cum scrie Mihai, mie nu-mi place cum comenteaza... asta nu aseaza o bariera intre noi ci e doar expresia subiectivitatii noastre. Si eu te citesc cu interes. Florina... interesanta parte ai ales... asa simt cateodata ca in fiecare zi cel ce se trezeste e un alt Vladimir... un fand care m-a inspaimantat... nevoia de coerenta si de memorie... de istorie personala. Va multumesc. | |
| = Părere | ioan peia [21.Jul.05 14:05] |
| Fac mai întâi precizarea că nu doresc să polemizez cu nimeni. Și nici să sar în apărarea cuiva. De la o anumită limită de percepție încolo, în care lectura și experiența lirică au un oarecare iz de credibilitate, gustul personal este un reper suficient de pertinent pentru a se legitima sub oricare text supus discuției. Este și cazul poemei de mai sus. Nu am contabilizat părerile favorabile. Ar fi fost superfluu. Mă leg de părerea din capul comentariilor, care cataloghează abrupt, fără urmă de dubiu, textul ca fiind, citez : „ plin(ă) de stângăcii, previzibil de la... până la...”, încărcat de un „ sentimentalism de filme de mâna a doua”! Ei bine, privit dintr-un anume punct de vedere, anume acela în care comentatorul își expune propriile-i considerațiile, s-ar putea ca lucrurile să stea astfel. Ce ne facem însă că, dacă ar fi să rămânem consecvenți acestui mod de a judeca lucrurile, eu, consumatorul (eventual) și comentatorul textelor lui Mihai Vogoride, găsesc că acestea sunt niște simple cugetări reci, lipsite de cel mai elementar fior poetic, teribiliste în sens cheghevarist, - dar după ce a fost supus execuției și contempla eternul, sub auspicii pacifist edenice !- un fel de maturitate mimată la vârstă crudă... Ca să nu mai vorbim de abracadabranta expresie : „intersecția timpului cu durata”!(Proiect de regret) E ca și cum ai vorbi de conjuncția dintre spațiu și ulița popii! Ar fi absurd să insist, pentru că nu e locul potrivit. Am dorit să fac doar o scurtă considerație cu iz de generalitate. Pentru a-mi tușa afirmațiile, îl voi aștepta pe Mihai Vogoride la următoarele texte postate, spre a-i demonstra că orice scriere care merită cât de cât a fi luată în seamă, poate fi ridiculizată cu argumente frugale, gen cele înșirate mai sus de către „ ultra-vigilentul său spirit critic”. Despre textul de mai sus, nici o vorbă. Ar însemna să apăr ceea ce se poate apăra singur prin argumentul suprem al oricărei prestații lirice: sinceritate... Manufacturierii calculați, debitatori de versuri îndelung cioplite, dar reci ca piatra drumului pustiu, n-au decât să-ți cizeleze opera până la dispariție. „Intersecția” aia dintre „durată” și „timp” macină totul. Va rămâne doar sângele cald al vibrației omenești pure! | |
| = despre prima strofă și btw | Alina Manole [21.Jul.05 16:17] |
| Prima strofă e chiar reușită și face toată poezia. Mi-a plăcut cum ai scris despre "prea mulți într-un trup". În rest, să lăsăm femeile neiubite, fluturașii, djinii, țigările și cimitirele, pentru că știi poți schimba totul chiar și cu un poem. BTW, am văzut Bahluiul și Eternitatea din satelit :). | |
| = Ioan, Alina | Negru Vladimir [22.Jul.05 07:51] |
| Ioane... nu pot sa nu fiu de acord cu ceea ce spui... insa viata asta e atat de scurta si irosim atatea clipe si energie pe lucruri fara insemnatate... multumesc, ca de obicei un om care stie sa treaca dincolo de prejudecata. Alina... e super BTW acesta :)) Ti-a placut prima strofa... restul nu. Sunt ipostaze, ce se pot modifica la nivel de expresie dar mai greu ca si esenta. | |