| = un soare personal... | ioana matei [03.Jul.09 00:55] |
| Virginia, te referi cumva la influenta (uneori urata si rea) a *exteriorului*? Si la faptul ca suntem (inevitabil) *legati* unii de altii? Si ca uratul si raul sunt puternici si cheama uratul si raul?...(in paranteza fie spus, mi-a placut privirea ta... "criminală":)... "În picioare, cu mâinile ridicate, cu capul dat pe spate, mă bucur de ultimile raze ale astrului." "Cu fața spre soare, cu mâinile ridicate, cu capul dat pe spate, primesc ultimile raze mângâietoare ale astrului care-mi zâmbește parcă puțin ironic"... inteleg ca tu te-ai... straduit... sper sa nu te superi, titlul comentariului meu se refera la tine...si nu la doamna care a..."plătit pentru soare!"...tu ai platit pentru umbra...unui soare personal...(ma refer la text, desigur!)...dar *umbra* dispare prin intelegerea...necesitatii existentei celuilalt...in viata noastra...sau cand soarele ne loveste...fix in cap... | |
| = Soarele și umbra.... | Virginia Popescu [03.Jul.09 09:13] |
| Ioana, ceea ce am povestit eu aici mi s-a întâmplat aidoma, anul trecut la mare... Am încercat să exprim în cuvinte experiența asta inedită... Biata femeie avea perfectă dreptate, apostrofându-mă... Cu ce drept pusesem eu stăpânire pe tot soarele, când el este un bun al tuturor? Cred că femeia se supărase mai mult pe umbra mea, care o acoperise în întregime..... Câteodată devenim grandioși doar prin umbra pe care o lăsăm în urma noastră | |
| = On "Soarele" | liviu ofileanu [03.Jul.09 09:32] |
| Virginia, e un fapt interesant aici, îmi amintește de Alexandru Macedon, care s-a dus pe malul mării să stea de vorbă cu Diogene, cel cu butoiul, și cum stătea ditamai împăratul în fața cinicului așteptând atenție, Diogene i-a spus: "Dă-te la o parte că îmi iei lumina soarelui!" iar aceasta a fost prima lecție de filosofie pentru împărat, care a înțeles că pe acest pământ sunt lucruri mult mai statornice decât scaunul domniei, de pildă Soarele. l.o. | |
| = *superiorul* domina *inferiorul*?... | ioana matei [03.Jul.09 10:21] |
| "Cred că femeia se supărase mai mult pe umbra mea, care o acoperise în întregime..... Câteodată devenim grandioși doar prin umbra pe care o lăsăm în urma noastră" da...si-n fata mereu se afla Soarele...si nu e umbra noastra, ci a Lui...fara el umbra nu ne exista... | |
| = În fond, este mai mult | Rodean Stefan-Cornel [03.Jul.09 10:08] |
| Aparent, un fapt prea banal, cotidian, relatat corect și cu acuratețe. În fond, este mai mult, este un îndemn la meditație (nu chiar foarte complicată, totuși, că suntem în vacanță). Putem "filozofa" despre cât de darnică este natura cu noi și cât de limitați (egoiști, răutăcioși) suntem noi în a percepe pe deplin aceste daruri, despre micile bucurii ale vieții care ne sunt umbrite de gesturile sau vorbele "gratuite" ale semenilor ș.a.m.d. În opinia mea, farmecul adevărat al textului este dat de două paragrafe din final: "primesc ultimile raze mângâietoare ale astrului care-mi zâmbește parcă puțin ironic..." "Ia te uită domle', parcă eu n-am plătit pentru soare!...." Cu prietenie, Cornel | |
| = Alexandru și Diogene | Virginia Popescu [03.Jul.09 10:13] |
| Dragă Liviu, constat cu încântare că nu ești numai un poet plin de talent, dar ai și un foarte ridicat simț al umorului, pe care l-ai moștenit de la Aristotel, bănuiesc.... Cunoșteam episodul cu Alexandru Macedon și Diogene, dar tu l-ai plasat cum nu se poate mai bine... Mă și închipui călare pe Ducipal, cucerind "Cetatea soarelui" care mă tentează mai mult decât această umbră ieșită din adâncurile misterioase ale ființei noastre și care ne arată locul spre care ne vom îndrepta într-o bună zi... Revenind la episodul cu Alexandru și Diogene, cred că diferența nu e numai de gen: Diogenele feminin a fost deranjat că îl tratasem cu spatele, luându-i în același timp tot soarele... Îți mulțumesc de trecerea prin Soarele meu, care sper să-ți aducă multă lumină în suflet... | |
| = de fapt... | ioana matei [03.Jul.09 11:25] |
| in comentariul initial voiam sa atrag atentia asupra aspectului de cauza-efect, asupra discernamantului, responsabilitatii si consecintelor propriilor noastre reactii...pentru ca, de cele mai multe ori, in loc sa schimbam ceva in noi preferam sa dam vina pe altii...stiu, e foarte greu sa 'intinzi si celalalt obraz'...dar nu imposibil...merita incercat ...rezultatele pot fi uimitoare...si in tine...si in celalalt...multumesc Virginia!...cer iertare pentru prea multe cuvinte...textul tau e *de vina*!...iata cum o intamplare aparent banala spune mult...si mereu foarte importanta ramane prezenta...povestitorului... | |
| = O lecție morală... | Virginia Popescu [03.Jul.09 10:54] |
| Cornel, bine ai venit pe pagina mea! Am observat demult că ai foarte multă profunzime în gândire. De asemenea, o delicatețe sufletească pe care încerci adesea să o ascunzi sub masca unei severități înșelătoare... Eu nu te-aș vedea vreodată jignind pe cineva. Ca dovadă lecția morală pe care ai desprins-o cu atâta înțelepciune din acest fapt banal, doar în aparență... De multe ori trecem pe lângă semenii noștri cu indiferență sau îi tratăm de sus, de parcă noi am fi buricul pământului... Atât tu, cât și Liviu ați pus în lumină învățăturile care se desprind din această povestioară banală dar atât de adevărată.... Cu multă stimă pentru un prieten adevărat pe care-l voi primi mereu cu cinste pe pagina mea... | |
| = Schimbați-le doar locul.... | Virginia Popescu [03.Jul.09 11:11] |
| Mult adevăr este și în spusele tale, Ioana! Și toate astea mă poartă cu gândul spre acel poem eminescian, "Tat twam asi", care cuprinde atâta filosofie.... "Unul și-același este Caesar și cerșetorul, Părere-i osebirea cea mare dintre ei, Schimbați-le doar locul și ați schimbat izvorul Gândirii lor...." Revenind acum la episodul de la mare, sunt curioasă cum aș fi reacționat eu, dacă femeia mi-ar fi acoperit soarele.... Îți mulțumesc pentru profunzimea observației.... | |