| = toate la timpul lor | Maria-Gabriela Dobrescu [26.Jul.09 02:16] |
| Calin, intr-adevar exista priviri care se infig in creieri si pe care le porti apoi in gand pentru totdeauna. Chiar daca "Năvodul lui a prins de atunci numai păsări" va veni si ziua cand visele se vor lasa prinse si abia atunci va simti ca apa fantanilor tasnite ca sa-i adape asteptarea ii va fi de ajuns. Maria | |
| = Părere | George Pașa [26.Jul.09 08:49] |
| Cred că aici se merge dincolo de simbolurile consacrate. Și Platon ar putea fi punctul de plecare, și "imago-ul" freudian, dar cu totul altceva în esență. Pentru că, de ar fi prezentă o imago mundi, atunci nu poate fi decât una poetică, o răsfrângere în oglinda spiritului a două fântâni: una care vine din adâncurile insondabile, alta, din modelul său ceresc. Sau, altfel spus, o fizică a emoțiilor și o metafizică a sentimentului vor deveni convergente. Totul ca o "devenire întru fință", implicit întru poezie. Pescarul acela seamănă cu apostolul, dar, mai degrabă, cu poetul. Pentru că "năvodul" său prinde "numai păsări", aș spune intuiția zborului, sau zborul din zbor. Stârcul acela "ascuțit" care stă "de veghe în dimineți" amintește, cumva, și de coco-stârcul dintr-o poezie mea. Și nu spun care este "misiunea" sa, pentru că pare a fi aceeași în textele noastre. Sunt multe unghiuri din care poate fi analizată poezia. Aș putea scrie și altfel despre text, însă nu vreau să abuzez de spațiul comentariilor prin "aberațiile" mele. E aici un text de apreciat, dar, întrucât e primul meu comentariu la o poezie de-a autorului, celălalt fiind, parcă, la o "personală", nefiind, prin urmare, familiarizat cu poezia sa și neacceptând reciprocitatea, las pe alți eventuali comentatori să-l precieze și altfel. Oricum, în opinia mea, e un text bun. | |
| = variațiune pe aceeași temă | Carmen-Manuela Macelaru [26.Jul.09 09:14] |
| Năvodul a prins de atunci numai păsări Luntre nu-mi trebuia, drum putrezit un stârv ascuțit stătea de veghe între dimineți Vor fi două fântâni ochii ovali înfipți în creier întâia oară (de la potop) | |
| = părere | Crina Albu [26.Jul.09 12:33] |
| Dpdv. al cititorului neexperimentat: "Năvodul lui a prins de atunci numai păsări. Luntre nu-i trebuia, lemn putrezit, un stârc ascuțit stătea de veghe în dimineți." spiritul înălțat la un nivel unde materia nu mai contează? "Vor fi două fântâni când ochii-i ovali i se vor înfige în creieri întâia oară." când îți întorci privirea în interior până acolo unde reușești să descoperi Izvorul celor două fântâni? | |
| = noduri | Călin Sămărghițan [26.Jul.09 12:33] |
| Da, Maria, apelul ultim la vis, ca refugiu și motiv. Acum, cine cunoaște "Fardad" cam știe despre ce e vorba. Eu mă bucur că am reușit să regăsesc starea de a scrie. Rămân la aceeași deviză, că întotdeauna se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple, dar fără a fi aici vreun fatalism sau destin implacabil. E altceva. Cred că tot în "Fardad" scrie asta. George, mulțumesc, ai căutat semnificații. Cu fântânile am vrut să fie ceva mult mai simplu, mai apar două fântâni și în alte poezii de-ale mele. La Freud nu mă pricep decât așa amatoristic, deci nu m-am gândit la vreo interpretare anume. Iar Freud, oricum, e depășit. Cred că orice experiență poate fi considerată o adâncire în ființă. Se prea poate să fie primul tău comentariu la mine, dar ne-am mai întâlnit noi pe aici. Mă bucur că ai prins percepția acelui stârc, neapărat ascuțit, da, și îți mulțumesc pentru intervenție. Carmen, chiar la început am crezut că vorbești de mine. Este o variație pe o temă mai veche, într-adevăr. "Drum putrezit" cred că e o imagine bună, demnă de Lynch. N-am înțeles ce-i cu potopul, dar dacă ideea dă de gândit, e bine. Mulțumesc de semne. | |
| = Noduri și semne călinesciene | Virginia Popescu [26.Jul.09 13:28] |
| Ochii oglinzi, ochii fântâni adânci ale sufletului, ochii raze prelungi răsfrânte în conștiința poetului... O serie de noduri și semne, reluate de Călin, cu multiple trimiteri biblice care ne îndeamnă la meditație asupra noastră și a celui care scrie pentru sufletele noastre... "Vor fi două fântâni când ochii-i ovali i se vor înfige în creieri întâia oară." | |
| = ochii, două fântâni de gânduri | Călin Sămărghițan [26.Jul.09 13:45] |
| Da, Virginia, traducătoarea știe întotdeauna. Aidoma fântânilor ochii adapă. Deșert e până îi vezi întâia oară. Apoi e doar sete. | |
| = Traducătoare, dar niciodată trădătoare a Frumosului | Virginia Popescu [26.Jul.09 14:07] |
| "Aidoma fântânilor ochii adapă. Deșert e până îi vezi întâia oară. Apoi e doar sete." Câlin de Saint-Ex, mi-ai răspuns atât de profund, de poetic, încât trebuie să-ți dedic ceva pentru sufletul tău mereu însetat de frumusețea binelui și adevărului: fântâni în deșert - sub soarele arzător o alinare | |
| = legatura om-cosmos | Ioana Geier [26.Jul.09 16:06] |
| Legatura om-cosmos se face aici intr-un anumit fel, practic prin abandon a ceea ce se cunoaste "Luntre nu-i trebuia, lemn putrezit" si explorare de noi spatii, prin ochii mintii:"Vor fi doua fantani/ cand ochii-i ovali/ i se vor infige in creieri intaia oara". Poem complex, solid, in care insasi cuvintele vin cu multiple fatete, aruncand lumini. Un poem scris pentru Univers! JO | |
| = Pescarul, solomonar... | Emil Iliescu [26.Jul.09 16:18] |
| Pescarul, solomonar al apelor, a devenit vânător... Căci și peștele, printr-o genealogie mistică, va deveni pasăre... Năvodul cunoașterii, al iubirii, al reîncarnării spirituale, poartă în ochiurile lui imaginea unor vremuri trecute. Marea, cu toate tainele ei s-a vărsat pe uscat. A lepădat acolo încrâncenarea valului. Și luntrea, simbol al iterului inițiatic pe ape, poate acum să putrezească în uitare, ca un stârc, far înaripat. Numai ochii continuă să caute fântâna fără de fund a imaginii iubitei. Când se vor reflecta în adâncimile ei, atunci nimic, nici măcar uitarea, nu va putea șterge urma valului lăsat de trecerea pașilor Ei. Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = solomonari | Călin Sămărghițan [26.Jul.09 17:28] |
| Virginia, mulțumesc pentru "citare" și pentru gând. Ioana, sunt încă sub puternica impresie a ultimei tale poezii. Mulțumesc pentru oprire și semn. Domnule Emil, deslușitorul de taine, și peștele este un fel de pasăre, dar care zboară printr-un aer mai gros, zicea cineva. Mulțumesc. Știți?, bineînțeles și pentru rânduri, dar mai ales pentru prietenie. | |
| = mai mult... | Plopeanu Petrache [26.Jul.09 19:03] |
| Spun ce ecou au versurile poemului în mine, doar ele și doar în mine! Sunt cuvinte restrictive: "numai păsări", "nu-i trebuia", "în dimineți" - cu sensul văzut de mine de "doar în dimineți". Aceste cuvinte mă duc spre semnificații auto-limitative care pun în valoare celelalte elemente:păsări, zborul, piatra, noaptea. Și înțeleg că doar atunci ochii vor fi două fântâni-oglindă când una le va oglindi pe cele afirmate și cealaltă pe cele negate. Cele două fântâni se supun astfel legii completării contrariilor pentru a oferi o imagine integrală. Deosebirea este că înfățișarea este simultană și nu succesivă: cum ar suna Năvodul lui nu a prins pești, animale, insecte, oameni, stele,... Îi trebuia zborul, mersul, târâșul,... metal,piatră, carne, gând... ... E simplu de spus îmi place poemul tău, dar e mai mult decât atât Cu stimă PP | |
| = despicarea mintii | Maria Del [26.Jul.09 20:44] |
| M-a retinut aici ca un navod sau ca o undita, ca un cioc ascutit impactul, hotararea de neclintit a imaginii din strofa a doua. Un poem al imaginii ca imagine-chip a sufletului, a persoanei, imagine care ia nastere, care "isi ia zborul" abia dupa asumarea trecerii prin putrezire, pentru care "luntre nu-i trebuie"; vedere care se deschide abia in momentul despicarii mintii. Fantanile ii dau un usor aer de blandete, nadejde, intarire prin mangaiere, acestui poem altfel extrem de violent, ascutit. | |
| = sunt surprins | Călin Sămărghițan [26.Jul.09 21:05] |
| Mulțumesc domnule Petrache, foarte atent ochiul și interesantă abordarea. Stilul de a privi m-a surprins total nepregătit: acele "auto-limitări", simultaneitatea desprinsă, restricivitatea pe care n-am conștientizat-o. E o privire critică de mare ajutor cel puțin pentru mine, căci relevă "mecanisme" de scriere pe care, ca autor, nu le realizez. Sunt foarte impresionat de acuratețea analitică care îmi este de mare folos. Mulțumiri. Îmi confirmă aceeași desfătare cu care vă citesc textele. Dna Maria, acea "hotărâre" de care spuneți aproape că mă șochează și pe mine. Găsesc interesantă analiza dumneavoastră, iar pentru că vorbiți de "violent și ascuțit" nu pot să spun decât da, chiar dacă credeam că sunt ceva mai bine disimulate. | |
| = . | alexandru moga [27.Jul.09 08:22] |
| foarte profund text si plin de metafore cu trimiteri conexiuni un text care te pune pe ganduri si te face sa meditezi la maretia spiritului uman la eternitate am ramas cu imaginea exterm de reusita "i se vor înfige în creieri întâia oară" extraordinar sa spui ca ochii ovali i se vor infige in creieri intaia oara | |