| = ... | Veronica Valeanu [04.Aug.09 10:56] |
| interesant, flash-ul de aici. ma face sa caut imaginar zgomotul care trebuie sa fi zguduit inainte. personal, mi-a amintit de clipa fulguranta care m-a salvat candva de sub rotile unui tren. mai revin. V.V. | |
| = tăcere din ecou | Maria Gheorghe [04.Aug.09 19:28] |
| la început anunțai ceva în "două țigări" apoi în "insula de mâine" am înțeles o eșuare... și acum le-ai pus pe bătrânele acelea să rătăcească în depou... mă întreb ce va urma? deocamdată, pentru că mi-a plăcut cum ai reușit să spargi tăcere din ecou, rătăcind-o într-un depou, iți las și eu aici un "ou de aur" http://www.agonia.net/index.php/personals/13899925/le_dernier_train ................. apoi, "voi trece la pasul următor iar acest pas te las pe tine să-l ghicești" | |
| = inspre depou | Ioan-Mircea Popovici [04.Aug.09 22:04] |
| sa cred ca se intampla minunea din minune si cineva se pleaca sa vada ca am scris nu doar asa-ntr-o doara si nici dintr-o deruta ci simpla mangaiere a lumii unui vis... de-ar fi doar numai asta si cred c-ar fi destul... numai ca s-a intamplat pe bune... trenul era tras la prima linie... acum sunt in drum spre depou... la primul macaz in ezitartea mea mi-am adus aminte ce-mi zicea mama: Mircea, sa nu dai de necaz... Frumoase si onorante ambele intepretari. Multumiri din casa de pe plaja... | |
| = ecou | Stefan Doru Dancus [05.Aug.09 09:51] |
| Iata un poem a carui simplitate aparenta te poate distrage de la interpretari mult mai vaste. Excelent "sa las tacerea asta/ intr-un ecou". Sa ai pace, Dancus | |
| = . | george vasilievici [05.Aug.09 16:13] |
| in ciuda dramei finalul este fericit. interesant poem. imi place felul in care spre sfarsit se abruptizeaza si noi citindu-l ne prabusim din cer in viata. in prima strofa timpul nu exista nici in cel ce o citeste. daca ne implicam, in prima strofa ce am putea face? sa lasam "tacerea asta intr-un ecou". timpul apare abia in amintirea noastra din depou(de remarcat si rima chiar daca este substantiv cu substantiv). mergand la fata locului ne confruntam cu limita sigura. de aici mai departe dispare insa melodia si se incepe sa se auda timpul curgand de jur imprejur. este trenul care merge la capatul vietii si babele se urca in el fericite. ps. mergea poate mai bine mi-am amintit in loc de mi-am adus aminte. | |
| = două geamantane pe peron | Ioan-Mircea Popovici [07.Aug.09 22:15] |
| una din bătrâne-și uitase cele două geamantane pe peron... pe fiecare din ele, adrese, fotografii, însemnări... în colțul de sus, simetric stânga-dreapta câte un blazon... cel din stânga, o umbrelă albastră peste-o tablă de șah cu zar galben, cel din dreapta un evantai cu fluturi, pești și o bilă... George, forma aleasă de mine are o tărăgănare ardelenească de citire sugerând încetinirea curgerii timpului. ce zici tu-i mai stenic, iar, în intenția mea e încremenirea mișcării, ca-ntr-o hipmnoză. Doru, succes cu revista Singur. Ambilor, mulțumiri de cetire și interpretări. | |