| = . | alexandru moga [18.Sep.09 17:11] |
| imi place tonul asta oriental ca un nab'u si prospetimea de fākiha ecoul reverberat la distanta existenta care se scurge firesc bine ai revenit pe agonia imi lipseai carmen :) | |
| = alex | Carmen-Manuela Macelaru [18.Sep.09 21:10] |
| Prospețimea fructelor, a morții mai ales; răsfoiam acum câteva zile "întoarcerea din erewhon", este acolo un pasaj care m-a inspirat, ceva de genul "câta viață este în moarte și câtă moarte este în viață", cu evadarea de rigoare, standard, în celălălt. ps: nu plecasem ca să pot spune ca revin, am fost doar în concediu:) mcm | |
| = Epistolă către iubitul increat | Ioan Jorz [18.Sep.09 21:49] |
| Carmen Manuela, un poem bine echilibrat, cap-coadă, curățat de toate scoriile și cuvintele inutile. Aproape că ai reușit să-ți creezi o matrice stilistică proprie, depășind faza unui manierism ce părea că-ți amenința poezia. Este de observat și o limpezire a discursului poetic, o șlefuire a lui. Cred că dacă aș fi consilier editorial aș sugera ca volumul tău să poarte titlul "Scrisori către iubitul increat". Cu prietenie, Ioan J | |
| = ioan j | Carmen-Manuela Macelaru [19.Sep.09 07:28] |
| care este manieriesmul care amenință? faptul că sunt submersibilă în celălalt? da, așa este, și culmea nu voi renunța la această călătorie pe care am început-o de foarte mult timp, cu riscul că mă voi rătăci în cuvinte, în el, voi scrie inepții și cam tot ce văd pe acolo, nu oricine are plămânii adpatați sângelui, între timp mi-au crescut branhii, așa că, nicio grijă, sunt extremofilă și îmi modific forma, starea de agregare foarte repede, în funcție de condițiile climaterice. arhitectura interioară este cel mai greu de văzut, ca un "ascet la barca de tir" aștept. mcm | |
| = . | Petru Teodor [19.Sep.09 09:34] |
| titlul are legătură cu ultimul vers, care trimite la grădina Ghetsimanii. o sa revin mai pe seară cu un comentariu "de lux"; sau poate mai târziu. recunosc - am primit semn și am venit sa văd ce mai face poeta profunzimilor. n-am mai trecut cum treceam altădată printre sute de poezii. acum sunt prea sărac. cu zâmbet, pt. p.s.: rămâne să vedem ce-am promis să indeplinesc; doar atât îți zic - dintre ultimele poezii, asta îmi plăcu'; nu că am (mai) trecut și că n-am lăsat semn; știi asta; apoii dna.IJ are dreptate, dar... ca întotdeauna, nu complet (mai vorbim despre asta poate cu alt prilej). | |
| = teodor | Carmen-Manuela Macelaru [20.Sep.09 16:47] |
| recunosc că nu m-am gândit la analogia făcută de tine între cele două versuri, ceva subteran iese uneori la suprafață. sărăcia ta îmi place mult, dă-mi și mie din ea, o coajă de pâine, un vers schilod, orice ar fi. mcm | |
| = îmi cer iertare că am lipsit | Petru Teodor [21.Sep.09 08:36] |
| îmi cer iertare și pentru faptul ca voi mai lipsi o vreme. pentru că voi afișa doar prima parte din acel comentariu promis (din păcate în forma lui brută). iar despre a doua parte, voi reveni. _____________________________ îmi place replica asta - nu oricine are plămânii adaptați sângelui. m-a făcut să zâmbesc. se vede într-adevăr că ai fost în concediu. nu după data afișării ultimei poeme, ci după relaxarea ce se regăsește în ea. vezi tu - inspirația este mai puțin tulbure atunci când ești mai calmă, mai retrasă. doar așa poti „să minți” mai frumos, mai ramificat. oricum ai un stil matur. și mai ales ai curajul să ți-l renegi din când în când, ceea ce-i un lucru rar. despre asta vorbea IJ când se referea la manierism - la tendința de-a ramifica ceea ce duci în corabia ta, de-a pune o idee într-o țesătură (așa greșesc și eu, dar țesăturile mele sunt sărace, confuze; pentru că un bărbat nu poate minți niciodată la fel de frumos ca o femeie; închipuie-ți cum ar fi să-i fi oferit Adam mărul Evei; apăi tot în ceruri am fi adăstat și acum, fără putință de mântuire). revenind... în textul acesta sunt câteva imagini cheie; în primul rând poezia este împărțită în două părți de trăirea pe care-o imprimă cititorului (tonul neutru din primele trei strofe arată o descompunere a sinelui în curgerea lui, pe când următoarele patru strofe cad în desuetudinea unei relații amoroase) * trecerea în celălalt (strofele 1-2-3), fără ca acest celălalt să fie ceva concret (trebuie să mai urc - tendința sattwa ce persistă în prima parte, fiind întrepătrunsă de pasiune, tendință ce răzbate ca o înflorire în partea a doua - într-un singur loc poate să urce omul - în ceruri, indiferent că urcă dintr-o grotă sau din străfundurile apei sau prin claritatea oglinzii; apoi "o pantă" - deconcentrează atenția dinspre ceruri spre drumul propriu-zis; "mai [...] și azi" - o acțiune repetată, obositoare, este panta unui Sisif modern, care urcă panta lăsând din piatra sa pe drum fărâme și căpătând însușiri noi, necunoscute; prima strofă are rolul unei exteriorizări prin șlefuire, cum statuia se arată din piatră - se resimte angoasa sinelui în relația sa cu timpul, cu celălalt sau cu însăși metamorfoza pe care-o presupune trecerea - versurile 3-4-5); în strofa 2 se vede ruperea de sine; însă strofa 2 vorbește depre poezia sufletului (în afara centrului; cum din rotirea lui crește universul întreg; aici este o întreagă filozofie). (va urma) | |
| = teodor | Carmen-Manuela Macelaru [22.Sep.09 07:50] |
| sunt de acord că o femeie minte mai frumos și în poeme și nu numai, după cum ți-am mai spus și chiar ai crezut, dimineața am branhii, iar utilitatea lor o vezi și tu de câte ori trec prin sângele tău las o dâră de cometă. mulțumesc mcm | |
| = și revin (partea a doua?) | Petru Teodor [29.Sep.09 00:22] |
| ca să incheiem cele spuse. între timp am mai parcurs retrograd câteva texte. critici sunt din loc în loc (susțin faptul că uneori ar trebui sa lăsați ultima respirație să se odihnească, asemeni unei concluzii; de unde subtil trag concluzia, pripită, e'adevărat, că vă este teamă de moarte; cumva doriți s-o eludați prin revolta aceasta - să mai respire-un pic din mine/ să mai spun un pic din cele ce le-aude/duce sufletul; Dumnezeu, cine altcineva?; asta privitor la textele din urma acestuia; și-n acest sens - da, trece și prin mine peștele cu branhii; problema este că... hai c'am deviat destul). revin pe textul de față: - strofa 3 - devierea dinspre sine către ceilalți; în fond așa crește Dumnezeu, prin aceste devieri de iubire (iubirea de-aproape este-o tangență, dar și o întrepătrundere, un amestec; subtil - aceasta se-ntâmpla la fiecare pas pe care-l faci in celălalt; nu există limită, aici este misterul - lumea este un sincițiu); dar aici este vorba de-o pierdere a sinelui în sensul dilutiei, de-o risipire; si asta se resimte și-n strofa 2 (atentie la strofa 2 - "un poem excentric, vandabil" mai trebuie lucrat un pic); - strofa 4 si după - apoi pierderea de sine capătă sens; doar o relație duală este ceea ce susține cu adevărat credința; acel el nu este un oarecare, este Dumnezeu, de unde și dibuirea usii și întoarcerea acasă; - este aceeași angoasă ce se regăsește în orice făptură, într-o formă sau alta; dar relația cu Dumnezeu este una senzuală ( de unde și replica mea - doar o femeie putea scrie "mintind" asa de frumos în poezie; - evident acel el poate fi luat drept un oarecare iubit-astru, dar n-ar fi păcat să privești atât de jos?; - în sensul acesta (păstrând viu jocul El/el), iluziile de lux se explică prin ultimul vers-strofă: "dimineața lângă pat creșteau livezi de măslini"; fiecare va privi cum dorește acest vers; eu văd in el trădarea din grădina Ghetsimanei; dar altii pot vedea altceva. cam atât. același, pt. | |