| = încă un pic | Doru Emanuel Iconar [30.Sep.09 23:16] |
| Septembrie rămâi, te rog, cu-a ta melancolie cu-al tău pelin atât de dureros “peste rupturi și noduri o mie de coduri roluri punți și poduri în povestea mea septembrie, stăpâne rămâi încă un pic” Doru Emanuel | |
| = 17 de septembrie | Maria Gheorghe [30.Sep.09 23:55] |
| De la izvoare la apus, de la răsărit la cascadă, am luat la pas cărarea ce urcă sau coboară, lăsând cuvântului, cântecul din lătratul Ponnei și țipătul pescărușului... am dat de un septembrie în Rodador... când trist, când melancolic-nostalgic, mereu câștigător... un septembrie cu Alexis în jocul întâmplării ploilor... cu mir(ko) început la sfârșit de vară... Zelkanu știe și zice: apa trece, cascada rămâne… pentru că izvorul nu seacă... fântâna lui e în inima de Piramidă... Să mă ierte infinitele cărări, neuitate, doar lăsate pentru alte izvore... înspre aceeași cascadă... (...........) * * * tu n-ai știut că gândul aleargă-n gol și-n vis 1.ochiul în ochiul peștelui visele s-au așezat în medalioane 2.fereastra - luceafăr sub lună o zi blândă începută cu un pic înainte de răsărit dusă până-n cărarea lunii pe masă zarurile căzute pe yames de șase 3.ploi calde - yames de șase seara-n care iar e lună după ploi și vânt și ți-e scara cât o lume adunată-n gând 4.plouă-n septembrie acolo pe digul acela 5.ultima sorbitură am așteptat să revii cu papagalul lui alexis pe umărul manechinului 6.ultimul chibrit visele coapte întinse-n Tymp tâmple ninse ramuri învinse lacrimi de rod 7.miez alb pescărușul țipă de trei ori 8.cuvântul stins la dig un pescar 9.jocul întâmplării –marginea rătăceam între manuscrise ieșisem din poveste vaporul lăsat în derivă se apropia de țărm 10.alexis am coborât scara pe lângă măslinul sălbatec alexis a dispărut 11.s-au zidit ușile dacă nu intram în voiajul ăsta unde eram eu acum unde ar fi viața mea 12.rondul de noapte uneori un fir de nisip înseamnă prea mult o mare și-un țărm prea puțin 13.sloterisme, zelkanisme, alexisme papagalul lui alexis pe umărul manechinului din lemn de gutui el prinsese răsăritul și eu nu la el era senin la mine nor 14.foarte aproape A : Ce faci, mă asculți ? P : Lasă Alexis. Ce-a fost, a fost. De ce te urmărește visul ăsta? A : Știi mai bine ca mine. Nu ziceai tu? Sunt zile care merită să le ținem cu noi o viață întreagă. Sunt vieți care merită să le învelim cu noi zile întregi. De-ar fi să iau doar ziua asta... 15.eram la un pas rară pasăre ești tu sarra și scumpe-mi sunt neîntâmplările noastre uneori nostalgia se așează într-un corn de lună puțin în urma ei apare și el luceafărul din nor spune și tu ceva 16.din nerostiri septembrie rămâi în povestea mea rana ta mi-a umplut portativul (cu) 17.nostalgii... .................... Septembrie pleacă în 7 ore și, totuși, parc-a și trecut... | |
| = deja | Ioan-Mircea Popovici [01.Oct.09 00:09] |
| primul raspuns lui doru-vrajitoru-luptatoru. in loc de septembrie stapan, septembrie voiajor, ratacitor, a toate imblanzitor, cu munte, deșert și izvor... mai aveam un izbavitor dar acum e tarziu... voi reveni cand apele se vor limpezi... nu era ratacitor... ghiceste-l tu... deja am pasit in octombrei... maine este un alt inceput... universitaria-mundi... asa trece gloria lumii! pe unde esti, de unde vii? apoi ar mai fi de taiat niste incetiniri si incercate niste trimiteri exacte. septembrie a luat ultima zi din august si-a starnit ploi de toamna... apoi, in recompensa, ca-n teoria echilibrelor, a lasat zile de vara sa se repete iară... | |
| = din portativul toamnei | Elia David [01.Oct.09 00:30] |
| Pentru ca am rezonat la versurile de mai sus, vin si eu cu un cantec din portativul toamnei... fiecare clipa-i cea din urma pentru mine este cea dintai frunzei scuturate nu-i spun pleaca nu ii spun plangand nici mai ramai liber este timpul sa adaste pret de o secunda sau de-un veac langa-aceste inimi ale noastre care canta, ard, sau care tac… am privit spre stele impreuna scarile de raze le-am suit anii mei cu anii tai de mana s-au tinut si-apoi i-am impartit (liber este timpul sa adaste pret de o secunda sau de-un veac langa-aceste inimi ale noastre care canta, ard, sau care tac…) am fost vii cum vie nu-i nici viata am trait cum nimeni n-a trait intr-un singur Suflet pana ceata ce-l invaluia s-a risipit (liber este timpul sa adaste pret de o secunda sau de-un veac langa-aceste inimi ale noastre care canta, ard, sau care tac…) | |
| = inima cerului | Ioan-Mircea Popovici [01.Oct.09 07:40] |
| de acum nu ramane decat sa ma mir. de unde atata carare pe plaja pasilor pierduti. ca-n cele din urma ramane sa-mi amintesc cate ceva despre cararea pierduta. unul din textele lui remmy pe langa injuraturile marinaresti era aceasta chestie criptica: "pe cararea pierduta oul de aur". doar alexis stia ce spunea pasarea lui vorbitoare. ieri cadn l-am intalnit zicea ca nu mai stie nici el. imi vorbea despre ultimul cerc magic despre o tumoare la cap de amnezii si hartii ratacite... si el ca si septembrie zicea ca-i grabit... ca ceva ii lipsea ca sa-si termine filmarile... imi spunea ca pe cararea lunii cresc pietre si regreta ca ieri a pierdut mustaria... Maria, multumesc pentru medalionul de septembrie... poate de nu-mi cereai ploile uitam florile de cactus si trandafirul... curand vor veni si ninsorile... dar e inca toamna... am trecut de prima treieme... (H)elia, tu stii ca aceasta strofa am privit spre stele impreuna scarile de raze le-am suit anii mei cu anii tai de mana s-au tinut si-apoi i-am impartit este bila alba dintr-un joc de snooker... cand am spus prima oara "o bila se rostogoleste pe scara" m-am intrebat "de unde-a pornit" apoi au venit si restul intrebarilor... niciodata o intrebare n-a ramas fara raspuns... curand va vedea si el ca magarul avea ce sa caute pe zebra... curand va creste si Mic va urca titiul si se va intalni cu Andante, Dante, Ragno si... vrajitoru doru... si vor trece prin rodador pe la salcii... si nu vor sti ca ieri dunga albastra se facuse cerc magic si ca-n cer norii se dadusera la o parte si-au lasat sa se vada o inima... | |