| = O amintire detaliată | Andru Alexa [01.Oct.09 13:54] |
| croită foarte bine. multe elemente menite să contureze o lume apoteotică, un spațiu ce gravitează într-o "utopie verosimilă". personajele, aparent sporadice, subliniază ideea unei frazări bine închegate. deranjează, oarecum, elementele forțate ale postmodernului: "ne căcăm toți în mijlocul camerei". dar și asemenea expresii sunt necesare pentru a încadra acest text în textele experimentalismului postmodern. | |
| = "poate că un om se termină când pleacă" | gena gurau [01.Oct.09 14:12] |
| cred că te cam întreci cu gluma!!! după kenny și scarborough vii acum și tragi direct la țintă fixă! știi deja cât de mult atrag astfel de texte. pe lângă sinceritatea, autenticitatea și ironia fină care nu lipsesc din scrierile tale, aici vii cu umorul ăsta spumos de nici nu mai are importanță cât de negru sau sec ar fi până la urmă. episodul cu argint și sucul de la dozator este demolator. nu știu, pe mine m-ai purtat spre faze din Pistruiatul sau ceva pe-acolo, din zona primei copilării. iar puștiul curios, care practic aproape-și răspundea singur, rămâne clar cap de afiș. firescul cu care narezi, cu care vii în fața noastră rămîne emblematic. pentru mine, în mod cert. ps. acum, așa ca o curiozitate: pentru ce-ai optat? să-ți iei motocicletă sau să nu mai mergi ever pe bicicletă?! măi, paletă!! :)))) | |
| = re | emilian valeriu pal [01.Oct.09 16:43] |
| Andru, sincer nu am vrut si nici nu tin sa scriu postmodernist. E pur si simplu o chestie de revolta. Iar daca am folosit expresii carora unora le pot aparea ca vulgare, nu asta a fost intentia mea. Iar faza cu rahatul din mijlocul camerei e cit se poate de adevarata. Multumesc de semn. Gena, ca tot ai pus problema asa, m-am gindit o clipa si am zimbit. Prima data am invatat sa joc tenis de masa si o faceam destul de bine pentru ca eram stingaci. Apoi am invatat sa merg pe bicicleta pina am cazut urit de tot si si mi-am zis ca nu mai merg in viata mea cu bicicleta. In cele din urma, pe motocicleta n-am invatat sa merg, dar am invatat sa dezasamblez cu ochii inchisi un motor de Simpson. :)Cind stai si te gindesti ca toate astea sint adevarate nu mai conteaza ce drac e atita timp cit au trecut toate. Prea generoasa in aprecieri, eu sint un simplu povestitor. Probabil daca as avea copii n-as mai scrie aici. :))) Multumesc. | |
| + "eu sunt un simplu povestitor" | alina livia lazăr [01.Oct.09 19:11] |
nici nu mă îndoiesc de faptul că fragmentele sunt desprinse din viață. există o naturalețe și directețe a exprimării care mă ajută să identific clar acest lucru. îmi plac propozițiile scurte și viteza cu care pare că e scris totul. sau, mai bine zis, viteza relatării. succesiunea episoadelor m-a reținut până la final. din păcate (sau, din fericire!), nu am alt mecanism pentru o judecată (personală) de valoare a unui text decât această intimă și magică măsurătoare în funcție de timp: cât timp mă reține textul lângă el. știu că nu îți plac steluțele și sclipiciurile de orice fel, dar n-o fac pentru tine, ci pentru a atrage atenția asupra textului tău acelora care vor să afle despre lucruri trăite, nefardate, simple, relatate cu un soi de nostalgie nepretențioasă și, oarecum, distantă. m-am gândit mult la ultima, fix ultima frază din text: dacă e mai bine fără ea sau nu. inițial am zis că e mai bine fără ea pentru că prin ea eludezi, subliniezi, accentuezi, tragi de mânecă, înțelegi tu. apoi am zis da, sigur e mai bine fără ea căci rămâne ca finală imaginea trenulețului ieșind din coșul pieptului (ca de sub un pod sau dintr-o gară). acum, nu știu ce să zic, nu mai sunt așa sigură. nici nu e așa de important. sper că povestirile vor continua, văd că are subtitlul "unu". ar fi minunat, mai ales dacă ai reuși, la fel ca aici, să păstrezi distanța asta fericită față de evenimente/personaje și să te abții de la a trage concluzii (spun asta pentru că e un păcat al meu pe care nu-l pot controla în scriere!). acordă-ți pauzele de respirație necesare și permite-mi să îți susțin această transbordare a evenimentelor firești într-un flux literar asupra căruia cititorul este lăsat să dea verdicte. mult succes, oricum ar fi! | |
| = alina | emilian valeriu pal [02.Oct.09 09:39] |
| Onorat. Da, prefer propozitiile scurte pentru ca imi au si mie senzatia de viteza, de acuratete. A pune concluzii e si pacatul meu de care nu ma pot debarasa. Dar poate e mai bine. Mai urmeaza, bineinteles si alte texte din seria asta. Nu stiu daca voi reusi sa fiu la fel de detasat, dar am invatat ca in momentul in care ma implic prea mult pun punct unei serii. Multumesc si te mai astept si in 2 club(doi). Si iti mai multumesc pentru ca ai inteles perfect povestitorul si nu scriitorul. | |
| = studentie? | Gordon Maria Alexandra [02.Oct.09 12:55] |
| poate ca sunt prea mica sa fac si eu comentarii, dar nu ma pot abtine. E ceva in textul asta care ma doare, ma apasa cumva pe suflet si ma face sa il simt, sa vad tot ce se intampla acolo. Frazele sau propozitiile scurte, uneori fara virgule intre cuvinte, imi dau impresia de banal, simplu parca uzual . Si chiar asta e, tot ce se intampla acolo, desi este scurt, nu era nici pe departe ceva normal. Mi se pare interesanta transpunerea atat de reala, parca e narat totul! | |
| = m-a uns pe suflet | Magdalena Popa [13.Oct.09 15:20] |
| text bine calibrat, ritm alert, frazare impecabila, as spune. nici-un cuvant nu se da schimbat. ca rotitele intr-un angrenaj complicat ce da cu precizie ora exacta a amintirilor. ironie, profunzime, nimic in plus, nimic in minus. | |
| = mega | felix nicolau [15.Oct.09 20:58] |
| esti bun la fragmentele astea.deci nu le lasa | |
| = re | emilian valeriu pal [16.Oct.09 08:59] |
| Maria Alexandra, Magdalena, multumesc de semne. Felix, ai dreptate. Nu le las. Multam. | |
| = bine scris-interesant! | Amelia Mociulschi [09.Jan.10 09:25] |
îmi place cum scrii. concis,uneori dur,prea dur. mă întreb în ce localitate a fost căminul acela care te-a marcat atât. orice scriere are ceva din viață, un sâmbure care încolțește. și eu sunt catolică, dar nu am întâlnit niciodată asemenea discriminare. pot spune că tocmai, păream mai interesantă. oamenii pe care i-am cunoscut eu, puneau preț pe civilizația occidentală și se purtau frumos pentru a arăta că sunt de același nivel. asta afost ca o paranteză. important este că scrii bine, foarte bine. Amelia Mociulschi | |