| = calispera... | ciutura carmen luminita [21.Dec.09 13:52] |
| poate "unduiri"? "trecut de Infinit si intamplare in starea cumintirii am ratacit carare..." interesant periplu, acuarela de vacanta sau nu , citadin sau nu, irealul unei zile inchipuite poate mult mai bogata in emotii de la atata ultramarin, o regasire placuta,L | |
| = între pahare | Ioan-Mircea Popovici [21.Dec.09 14:09] |
| primo: sunt onduiri de la ondulete care-s valurele din cea mai proaspata analiza armonica secundo: nici o secventa nu-i din imaginar si atunci ma intreb despre ce ragasire poate fi vorba | |
| = signomi | ciutura carmen luminita [21.Dec.09 15:00] |
| iertare , tot reveneam cu cate un "poate"asa sau "poate" pe dincolo, fara intentia de a leza si nici analiza, mi-am permis o timida presupunere, iertare, L | |
| = cheile | Ioan-Mircea Popovici [22.Dec.09 00:14] |
| pescarus odihneste o clipa la far sa visez langa barcile tale iarna pe care o voi simti in miresme sarate uite cheile portilor mele cheia sol pentru mana drepata cheia fa pentru mare portativul scara alergarii oprindu-ma-n derivate partiale nule | |
| = plop | Stefan Doru Dancus [22.Dec.09 07:12] |
| Iti vine sa-ti iei campii si sa te muti intr-un sat de pescari... Cum nu se poate asta, sa ramanem "in turnul de scoici", admirand "secțiuni verticale Y-greci cu muguri de plop". Cele bune, Dancus | |
| = * partea întâi | Petru Teodor [22.Dec.09 13:45] |
| aici - timpul prezent, referitor la un punct precis; la tomis - portul, ca simbol nod (al stabilității, dar și al plecării); portul este inima ce leagă țărmul de mare; pe mare cu adevărat respiri..., iar țărmul este rătăcirea, pustiul ce te frământă; arcade albastre - se remarcă neutralitatea abordării arcadelor (construcție de susținere, arcadele sunt cele ce susțin pașii îngerilor); albastrul - culoarea înstrăinării, desprinderii; se subînțelege - aici, în acest nod / unde peștii se-adâncesc în crevase / cresc pilaștri azuri / și visele noastre se-mbracă-n albastru; arcade albastre (legătură cu "marea / onduiri de valuri...") - ridicări din sine; revenind din deviere... farul (reper al țărmului, fascicol de lumină ce arată drumul) - dinspre far, în loc de lumină vin miresme sărate (sarea, cum am mai zis, este, alchimic, elementul de stabilitate a două contraste, cer-pământ, mare-țărm; miresmele sunt esențe, amintiri); dinspre far vin chemări cărora le răspunde un călător și-un zbor ("în umbra serii un călător și-un zbor"); aici este o taină ascunsă - călătorul (sufletul, omul) și zborul (spiritul, îngerul) sunt reflectări de-o parte și de alta a oglinzii de sare; se întrevede tensiunea pe care se construiește versul; prins între aici și un ipotetic dincolo (dinspre far), cel frământat trebuie să-și găsească echilibrul, altfel riscând să fie sfâșiat - "în arenă / păsărarul cu săbii" (cerul ce sfâșie, [se] sacrifică pentru a elibera) / "dresoarea cu trenă-sirenă" (sirena, cea care cheamă spre stânci pe cei nechibzuiți, trena dresoarei); "trăsuri rare dincolo de cărare" - martorul are un rol important în jocul sufletului; pentru a îndeplini rolul său, sufletul are nevoie de-o oglindă (de reflectare) pentru a-și corecta mișcările interior-exterioare; exprimarea sa necesită reflectare, cum valul necesită un pinten pentru a porni dinspre mare; trăsurile rare arată părăsirea, nepăsarea martorilor pentru cel prins de drum; mai jos - marea devine un simbol al vieții abstracte, al despărțirii de sine; memoria din adânc a unei treceri; "trecut de Infinit" (aici este cheia primei părți, un vers plin de reflecții; am să adâncesc doar una dintr căi); trecutul infinitului - dar infinitul nu are trecut, nici viitor, doar prezent continuu; și atunci ce este cu acest "a fost"; este ființa, fie ea pâlpâitoare ori de mult stinsă; și atunci trecut de infinit - fiind trecut de infinit în profunzime, fostul devine prezent continuu; si atunci, reîntorcând cheia spre versurile de mai sus, ființa devine contemplarea unei amintiri - marea (viața), unduiri de valuri (amestec de sufluri ce pornesc din sufletele aprinse; aici cuvântul onduiri a fost căutat; este o trimitere prin asemănare către cuvântul ondină - personaj din basmele și legendele germane sau scandinave, închipuit ca o fată frumoasă, seducătoare, care trăiește în apă; onduiri de valuri - ademeniri de ape, reflectând lumina) (va urma) | |
| = Decorul | George Pașa [22.Dec.09 18:30] |
| Am căutat un "joc secumd", în proză, al primei secvențe poetice, secvență care mi se pare a fi "decorul" în care se întâmplă fiorul: în ultramarin, "miresme sărate" plutesc prin aerul ce amintește de alte vremuri, când el, poetul exilat, își scria suferința la Tomis. și valul lovește în pietre, din spuma sa se ivește o altă afrodită, "dresoarea cu trenă-sirenă" ce se îndreaptă spre arenă, însoțită de "păsărarul cu săbii". | |
| = și eu m-am îmbătat cu miresme | Maria Gheorghe [10.Dec.18 14:27] |
| și eu am fost pe Țărmul înalt și eu m-am îmbătat cu miresme sărate Pendulul Tympului Casa de pe plajă barca și arca și multe altele precum visul și abisul Scara... Farul... vioara și violoncelul... acord în arcade și mi-ar lua câteva volume și-un con pozitiv să povestesc despre «sarea în bucate»... sau........................ de aici aș spune că și eu sunt o notă pe portativ dar cântecul este viață și urmele cântecului sunt în memoria mea "aici la tomis arcade albastre dinspre far miresme sărate în umbra serii un călător și-un zbor (...) trecut de Infinit și întâmplare în starea cumințirii am rătăcit cărare luându-mi foc de far un punct din zare (...) un copil s-a luat după mine agățat de creanga fântânii pas desculț pe lespezi în alb și ultramarin" | |
| = ca o ninsoare | Ioan-Mircea Popovici [23.Dec.09 09:54] |
| Doru, Petru, George si Maria. In ordinea in care ati dat semn, zic asa: Satul acesta de pescari exista. Inca n-a fost vreme sa zic ca-i satul in care am mostenit casa de pe plaja despre care am mai scris. Petru: Ma bucur ca ai revenit cu interpretarile simbolisticii din poetica mea. Nu ti-am raspuns imediat intrucat dinsemnul alsat (continaure) si din precedenta perioada de analiza, le asteptam si pe urmatoarele. Felicitari ca ai prins ideea ondinei. George: In pandant cu ce zici, iti selectez un micropoem: la tomis arcade albastre dinspre far miresme sărate în umbra serii un călător și-un zbor trăsuri rare dincolo de cărare urme-nghețate amintiri ultramarine Maria, pentru tine nu sunt cuvinte. Iti promit mostenire camera hartilor de la Farul Genovez si pe Stradela Vantului, te las sa ghicesti numarul casei la care ma gasesti. Te rog sa ai gija de zmeul de hartie si de notele tale de pe portativ... Peste bila care se rostogoleste pe scara (bila este scapata din sfera lui Riemann, nascuta din unitatea imaginara), ca o ninsoare de Craciun, un fulg, o raza si-un colind tuturor. | |
| = Spațiul dintre alb și ultramarin | Călin Sămărghițan [23.Dec.09 20:10] |
| Nici măcar autorul nu mă va crede dacă-i voi spune că la a sa înregistrare a "Cântecului întâmplărilor" revin mereu. Îi voi spune doar despre valuri, căci bănuiesc că ele i-s dragi, căci și ele revin, chiar dacă mereu altfel. Ioan Mircea Popovici rămâne un poet al vastelor spații imaginare. Ai spune că asocierile lui sunt surprinzătoare, dacă n-ai avea în vedere vizionarismul care-i călăuzește mereu versul. Nu știu ce-l îndeamnă la aceasta, cert este că el nu rămâne niciodată încremenit. Chiar dacă-n "umbra serii" sunt doar "un călător și-un zbor", panoplia vieții rămâne un spectacol deschis, trăsurile se-ntrec cu amintirile, turnul de scoici cu piramidele, am văzut: călătorul cu zborul. "Lătrătoarele", una din ele ascunsă. Verbele stau între cuvinte precum motanul Picasso între ceștile de cafea. Și nici măcar acestea nu-s spiritul autentic al lirismului său, ci conexiunile, căci I.M. Popovici este un poet al conexiunilor dintre toate aceste lucruri. "Un copil/ s-a luat după mine/ agățat de creanga fântânii" e Poesia Absoluta și îi mulțumesc autorului că mi-a prilejuit și el reîntâlnirea cu ea. Trebuie că e un om tare agreabil, lângă care timpul nu-și va fi având măsură. | |
| = trupul lui i | Ioan-Mircea Popovici [25.Dec.09 06:09] |
| Mulțumesc pentru punctul pe "i" și mai ales pentru acest trup al său (da. trupul lui "i") "panoplia vieții rămâne un spectacol deschis, trăsurile se-ntrec cu amintirile, turnul de scoici cu piramidele, am văzut: călătorul cu zborul. "Lătrătoarele", una din ele ascunsă. Verbele stau între cuvinte precum motanul Picasso între ceștile de cafea. Și nici măcar acestea nu-s spiritul autentic al lirismului său, ci conexiunile..." Eu nu fac nimic. Toate le face un spirit al locului care-i in mijlocul jocului. Spiritul acesta se identifica uneori cu locul. Minunea s-a produs cand am ajuns in RODADOR. Ca o rostogolire de intamplare, plecasem de la agoratia magilor (ce coincidenta, de Craciun), intrasem in acrostihul "ador" (...), si samanta dorului a rodit | |
| = partea a doua | Petru Teodor [06.Jan.10 22:55] |
| trecut de Infinit în starea cumințirii (moartea sau despicarea de sine privită ca o "cumințire"/liniștire-așezare a ființei) [...] "am rătăcit cărarea" (cărarea - retuș - lumina dinspre far; aici se face o distincție subtilă între confuzia pe care multi o fac între cer și divin, între paradisul-cer și fericire-lumină; precizare infinit de scurtă - nedeslușirea înseamnă o taină depășită doar de înflorirea făpturii... dar nimeni nu are nevoie să grăbească lumina) - de ce am rătăcit eu-suflet cărarea - pentru ca am luat foc de far un punct din zare (limitare la coordonatele x-y-z această zare de la care am luat foc), "prietenii [...] / priviri viclene / cozi de sirene / catarge în larg" - amăgirea luminii ce pare sa ne respire, vălul pe care Maya ni-l aruncă la fiecare răsărit peste ochi, ca o mireasă rușinoasă... frumos acest fragment prin aspectul pictural - foc de far un punct de fuga din zare - și sculptural - "secțiuni verticale Y-greci / cu muguri de plopi"; muzicalitatea se naște din perspectivele interschimbate și din unduirile ce fură privirea (birt, bărbi de pescari -hehe!, amuzant, copios, plăcut - "priviri viclene / cozi de sirene"); o imitație a voalului miresei... un aspect peste care am trecut - "trecut de Infinit_și întâmplare"; ce rost această intâmplare - hazardul, adus in universul Yannelis mereu în prim plan; de ce?; a se ține cont că aici se vorbește despre sine (sufletul poetului prins de drum); ce rost are hazardul - pentru acest om aruncat la țărm de valuri?; oare acest hazard nu-i o ordine ascunsă și, prin "întâmplare" IMP se mărturisește/dorește parte a acestei ordini? (...) "pe marele bulevard" (va urma) | |
| = *** partea a treia | Petru Teodor [08.Jan.10 03:39] |
| (cel mai mult mă amuză la aceste "va urma" de mai sus optimismul - voi trăi oare mâine?; un joc de-a v-ați ascunselea cu moartea) revenind... "în secțiuni perspectiva inversă / toate învelite-n / ziua absurdă și surdă" - sectiuni la ziua desfășurată ca o pânză de conexiuni ascunse; ab_surdă și surdă în același timp (opus versus); de ce ar fi ziua surdă - pentru ca nu aude zbaterile interioare ale sufletului; dar prin asta devine absurdă - ce rost are această zbatere con anima, dacă în urma ei nu rămâne nimic? între clipe, insă semnul ortogonal (simbolul infinitului)... "departe în zare / un călăreț / și-un cal / derivate parțiale roșii / puncte staționare / marine" - aici apare proiecția în celalalt, in divinis (roșu - simbolul vieții și al pierderii vieții; călărețul și calul apar ca o prelungire a unuia în celălalt; puncte stationare, dar perpetuu în mișcare, marine; un joc de contraste; în timp ce unul este deasupra și stă, astral-infinit, celălalt este dedesupt și umblă, frământă lutul / se frământă adânc, organic; unul este celălalt). copilul ce s-a luat după mine - este "copia" divină a sufletului - reflecția sufletului în divin (aici sunt multe de spus, dar succint aduse la suprafață - dacă din noi nu rămâne decât amintirea, atunci aceasta este mai vie decât toate; mă face să râd această frază atunci când... nu contează!). "agățat de creanga fântânii" - reflecție a unei profunzimi; mi-a plăcut teribil această formulare. "pas desculț pe lespezi" - dezvelit de trup (desculț), pășind peste timp (tymp - lespezi). "în alb și ultramarin" - gestica pasului este în alb (imaculat) si ultramarin (dincolo de orice timp sau oricare depărtare); a se revedea pentru ramificare simbolistica acestor culori. generos final. cu miresme sărate. cu respect, pt. p.s.: sper ca veți zâmbi, acum, dupa partea a treia; și sper de asemeni că vă veti bucura de aprecierea unui public mai larg, așa cum meritați; altfel ce rost desfășurarea acestei schițe de hartă?; este o invitație... poate (dar nu către mine! sunt doar unealtă...). p.p.s: succes și vers ușor mai departe! | |
| = spre-între-în (miezul si marginea) | Ioan-Mircea Popovici [08.Jan.10 08:53] |
| sa fii in craciun tot anul ca numai cine stie sa se bucure merita sa iubeasca si cine merita sa iubeasca merita si sa rodeasca si multe alte zelkanisme... sloterisme mai coapte ca un turn de povesti si soapte in noapte de aici rasaritul pe tarm zorile si ziua care urca spre marea amiaza cu multumiri dincolo de sarbatorile de iarna curand florile primaverii invierii | |