= Deus ex Machina | Aurel Sibiceanu [21.Jan.10 08:08] |
În pofida epicului, sub specia căruia pare a sta poemul, acest text se susține până la capăt, este puternic. Misterul și forța uriașă a acuplării devastează atât macrocosmosul cât și microcosmosul, marchează atât viața înaltă cât și viața măruntă - vezi ghișeele statului. Aceste ultime două cuvinte mă fac să construiesc o sintagmă stranie: Incapacitatea oricărei unități de măsură de a cuprinde, de a defini puternica descărcare-încărcare sexuală, face din cuplu un cosmic evazionist erotic! Ca dovadă că este așa stă și finalul magistral: "Și nu voi putea să povestesc nimănui, niciodată, nimic. Aș fi ridicol ca Sfîntul Gheorghe luptînd cu un gîndac." Neputința de a povesti, a semanticului, peripețiile fizicului, nevoia de astronomi - doar doi! - m-au dus cu gândul la celebrul tablou al lui Rembrandt, "Lecția de anatomie", în care fețele medicilor divulgă niște inși porniți în căutarea sufletului omenesc - adevăratul deus ex machina -, iară nu a organelor, limfei, umorilor și tumorilor. Dacă renunțăm la ipocrizie, trebuie să recunoaștem că o bună parte din viață ne este împinsă în arena lumii, în spectacolul ei uriaș, de erotism și de marile lui sublimări. Chiar și dimensiunea religioasă a omului cu greu poate ascunde cariera erotică a acestuia. În final, îndrăznesc și spun că adevăratul actor care îți face de necuprinsă și de nedescris insațietatea erotică este umbra lui Thanatos, mereu presimțită a fi în preajmă ori chiar în actul în sine. Amintește-ți de tristețea pos-c ! | |
= de ce mi-a plăcut textul acesta | Dana Banu [21.Jan.10 14:02] |
pentru că e o manifestare a viului, pentru că e irigat de o sevă pasională, pentru că are o anume voluptate, nimic vulgar aici, nimic dizgrațios e tare greu să fii patetic(în sensul pur al cuvântului) fără să cazi în desuet, în lacrimogen, tu ai reușit aici un fel de sentimentalitate limpede, nebrizbrizuită un eros echilibrat, o gesticulație rafinată, multe linii de forță majore, imagini care reverberează cumva în fine, am citit mi-a plăcut tocmai ți-am spus de ce salut PS: sf. gheorghe și gândacul, e demențială imaginea asta :)))(scuze pt emoticon dar nu mă pot abține) | |
= Sensibil | Goea Maria Daniela [21.Jan.10 15:49] |
În spatele acestui "erectil" întrevăd, mai degrabă, un romantic sentimental și un idealist... Este un poem sensibil, care vorbește, în realitate, nu atât despre sex, cât mai degrabă, despre năzuințe... D.G. | |
= vorbind despre adevăr, cu tot siktirul | florian abel [22.Jan.10 10:33] |
Adrian face parte din micul popor de scriitori pentru care, a defini adevărurile, este un inconvenient al spiritului. Îi este mai la îndemâna sufletului zborul tangențial pe lângă acestea, sfâșiind în trecere voalul de minciună și ipocrizie care le acoperă, acordându-le o atenție lapidară, dominată de o "scârbă a cunoașterii" și de o superioritate neexaltată și fără infatuare, caracteristică celor care cunosc ancestral nerosturile vieții dar și preaplinul de întrebări perverse ale eului chiuit de împliniri. Tradiționala mea indignare la categorisirea ca poezie a acestei creații sub formă de proză, a rămas știrbă la citirea textului și recunosc cu pălăria pe asfalt că m-a întunecat a luminare. Ideatic, prin zborul acesta înfrânat de erectilitatea trasncendentală mă zbat și eu, dar aripile de înger saint-gheorghian nu îmi pemit un zbor mai înalt de limita maximă a gândacului terestru. După ce-l voi învinge, îmi voi îndrepta atenția către ținte mai înalte, cu ricul de a rămâne, prin comparație cu poezia de mai sus, la nivelul trăgătorului cu praștia în libelule. O poezie a cărei lecturare poate fi pe drept catalogată ca palpitantă. Cu stimă, F. Abel | |
= o poezie de o mare forță romantică | Amelia Mociulschi [02.Feb.10 03:43] |
O poezie, în ciuda titlului, cuvânt atât de vulgarizat și banalizat, de o mare forță romantică. Profunzimi sufletești ce emoționează prin sinceritatea exprimării lor, prin ineditul filozofic al imaginilor. Am admirat acest gen de poezie în proză și în romanele tale. Felicitări pentru tot ce ai scris. | |