| = melodicitate | octav simion [01.Mar.10 20:38] |
Curgere lina, melodioasa a versului, cumva altfel decat ne-ai obisnuit, cu o patima subtila. ps. multumesc ca (din nou) mi-ai luat apararea. | |
| = labirint către stele | Alexandru Gheție [01.Mar.10 20:53] |
| e clar... nu fac niciodată comentarii înălțătoare pentru creator, dar aici nu mai ține :). E pur și simplu superbă această odă femeii/poveștii/drumului către ea, calea către cunoaștere, reverie, înălțare. imagini precum ”Seară era și-n flautul meu/doar vântul punea o cântare” muntele - ”o piatră urcată la cer de leneșa/mea răsuflare”; gleznele tale venind - ”o răsuflare de bour în steme”; …și parcă plecasei, și parcă-ți vedeam urmele/aurind spinii pentru care o tâmplă se ridică/ din tărâmul cenușii...”; și finalul, acel ”poposind cu tâmplele între pumni” - nu au cu să plece neobservate din răsuflarea asta de cititori, din tăvălugul ăsta de inimi... Bun! | |
| = "cărări pentru stele" | iarina copuzaru [01.Mar.10 21:11] |
| Nu e prima oară cînd citesc poemul și simt strînsoarea plăcută în ghearele lui albastre. Aud cum acel cîntec alunecă între imaginar și real – îmi amintesc aici de drumul menționat de Heidegger, acela care pune în cumpănă, mai ales datorită labirintului din ultima strofă. | |
| = clasic si loial | Anni- Lorei Mainka [10.Mar.10 13:37] |
| incet dar sigur imi amintesc de lecturile de acum 30 si de ani si aici in aceasta poema regasesc rabdarea clasica si tinuta loiala fata de poezia CURATA, simtita... si sper sa ne fie bine ca sa invatam de la cei ca tine si crede-ma nu exista doar un Ghilgamesh, ci multi multi | |
| + flautul fermecat | Adriana Lisandru [10.Mar.10 14:01] |
am gasit aici o superba evocare a cunoasterii prin reflectarea in celalalt, o metanoia in si prin iubire: "Seară era și-n flautul meu doar vântul punea o cântare, umplea golul ferestrei dinapoia căreia stăteam nevăzut.[...] // Surâdeai și pe făptura mea străjuită de semne păgâne urme de bici apăreau, urme de bici grabnic schimbându-se-n cărări pentru stele." iar prin celalat, al absolvirii intru cunoastere (avem cenusa ca simbol al purificarii si labirintul, semnificant al itinerarului initiatic). si ce rasfat al metaforei (in adevaratul inteles al cuvantului) e in poemul acesta! "mi-ai bătut în ușă cu zmeura tristelor tale inele." & "Doar gleznele tale se auzeau venind încet, ca o răsuflare de bour în steme." (asta, ca sa citez doar doua pe care nu cred ca le voi uita curand...) lectura a fost o incantare pentru mine, multumesc autorului. | |