| + sucul fructelor | Irina Nechit [08.Jul.10 21:04] |
| Magia cuvântului "vară", adus aici la starea de fruct copt, rumen, care conține însă, în miezul său, indignare, forță, revoltă. O rostogolire a versetelor, un joc al rotunjimilor, o desprindere a cojilor parfumate de carnea fructului. Aleg niște rânduri simple, dar atât de ciudate, aproape mistice: sâmburi cresc brusc furii, le înozi bine firele, taci și nici alte fructe nu mai vrei, nu mai ai curaj să te cațeri prin copaci, să culegi, să deschizi brațele și să te lași să cazi cel mai important bărbat are nodurile de furie în pumni, în diafragmă, nu mai poate respira, strivit sub fructele vrajbei sau sub nepăsare Textul e un fel de dedicație pentru cel mai important bărbat, dar și pentru vâltoarea valurilor, a furiilor, a sevelor. O stea și noapte bună! Cu drag, Irina | |
| = gust dulce-amar | marie vranceanu [08.Jul.10 22:13] |
| Interesanta aceasta proza poetica. Prima poezie de acest gen am citit-o tot pe acest site si cred ca era “Sex” de A. Suciu. Ulterior am lucrat la un volum de traduceri( romana-italiana) si am remarcat ca editorii italieni sunt foarte reticenti cu acest gen. Mie imi place, o fi caracterul national! O mica paranteza: cind eram la liceu si faceam analiza literara a unei opere toti ne declaram de acord cu ideea bazala, exprimata de profesor care la rindul lui o preluase de nu stiu unde. Eu de multe ori ma gindeam: oare chiar asta a gindit autorul? Uneori mai ieseam din canoane si comentam dupa cum imi parea mie si ma trezeam cu comentariul profesorului : iar ai plecat! Dar am continuat sa cred ca de cele mai multe ori ce gindim noi nu e neaparat echivalent cu ce a gindit autorul. Pe mine versurile tale m-au dus cu gindul la un cintec de Adriano Celentano: sono un dolce/ con fondo amaro/ che non mangi più.( sunt o prajitura cu gust amarui care nu-ti mai place/ pe care nu o mai maninci.) Vad, ca intr-un tablou impresionist, acele coji de portocale uscate..si deziluzia , tradarea care plutesc in aer..acel barbat cu noduri de furie , strivit sub fructele vrajbei. Dupa toate suferintele la polul tau e senin..resemnare..”nu mai vreau sa cunosc slabiciunea singelui”…si versul final “am avut rabdarea si un fel de a privi cald oamenii” ma duc cu gindul la ideea textului biblic: iubirea aproapelui.. Oricum ar fi, recadem iarasi si iarasi in aceleasi greseli! Poezia mi-a placut si mi-a lasat un gust dulce-amar, un gust de sfoara=gustul visurilor masticate. | |
| + cel mai greu... | Corina Gina Papouis [09.Jul.10 00:17] |
| este sa scrii un poem celui aproape, mai ales cind esti departe(in forma ta fizica sau intr-o alta dimensiune nabanuita)...tocmai de barbatul cu nodul furiei in pumni...iar fructele neculese din lasitatea sau din imprudenta vor ramine in acei copaci..sa ne bintuie o vesnicie... sfirsitul alergind ca un mustang mi-a adus aminte de bonnie and clyde: who lived by the gun and died by the gun...desi cu 'răbdare și un fel de a privi cald oamenii' o closca cu pui de aur poemul tau...nici nu stiu daca merit sa-l comentez... C | |
| = err.. | Corina Gina Papouis [09.Jul.10 00:21] |
| nebanuita/ lasitate... | |
| = grazie | Ela Victoria Luca [09.Jul.10 14:05] |
| irina, magia verii o simti dupa ce treci prin iarba/iarna vrajbelor, iar vrajbele se dizolva instantaneu, daca oamenii fac punti intre ei, se asaza la masa si beau doar cuvinte/taceri limpezi. fructul din fruct se naste, iar miezul amar e semn ca a fost candva/undeva un fruct putred. marie, eu - o fi bine, rau, habar nu am si nici nu imi propun sa am - las scrierii scrierea, indiferent de lecturi, autori, curente, canoane, spatii geografico-literare. ceea ce gandeste cititorul rareori este ceea ce gandeste autorul cand scrie. in plus, nici autorul nu mai poate reda ceea ce se scria in el atunci cand scria, abia in apres-coup, prin reflectarea asupra si usoara distantare de momentul initiatic si initial al scrierii, ar putea cel mult sa isi descopere sursele. insa ce e interesant la paralela ta cu celentano este ca in timp ce scriam ac. poem ascultam gigi finizio (italiana desigur), come stai si amore amaro si gli amori veri, ceva-ceva ai prins din atmosfera melo-discursului. corry, meritul este in primul rand al cititorului, de aceea ma bucura ca te-ai infruptat din poem. iar mesajul aici este cumva in dublu timp, daca nu chiar triplu, scris; el nu s-a configurat asa decat pe masura scrierii, intentia initiala era cu o alta adresabilitate, dar s-a transformat treptat intr-o asezare intr-un spatiu-discurs din care sa se poata percepe/culege orice gand-fruct posibil, real sau imaginar. multumesc pentru cuvinte si evidentele trecerilor prin poem, ela | |