| = Tepeș | Monica Manolachi [28.Aug.10 18:00] |
| Încerc să înțeleg cum numele lui Vlad Țepeș poate fi azi încărcat de sens, fără a cădea într-o susținere a mitului cu orice chip și fără a speria copiii zilelor noastre, de pe la noi, da și dintre cei ce acum cresc pe alte meleaguri și vor învăța poate despre personaj. În școală, la orele de istorie, îmi amintesc că nu ni se spusese chiar tot despre carnagiu, dar sunt de părere că nici o exacerbare a mitului nu ar fi soluția. Voi reflecta, fiindcă pe de o parte atrage, dar pe de altă parte are o încărcătură naționalistă cu reziduuri din comunism. | |
| = Un poem inspirat fidel după un roman istoric al unui străin nu poate fi național | Dragoș Vișan [10.Dec.18 14:27] |
| Acest poem este inspirat de lecturarea foarte recentă - acum o termin - a romanului istoric scris de Per Olof Ekstrom (Cartea Românească 1983, trad. 1983). Inspirat din toate dările de seamă ale istoricilor europeni, până la acea dată, n-avea cum să aibă vreo nuanță de mitizare, pentru că autorul este chiar un străin. Cartea-i tradusă de Alexandru Spânu. Departe de mine gândul, se și sparie gândirea mea, de vrun atac xenofob! Se știe doar că sașii au lansat primii acel mit despre voievodul-vampir, sadic, vânzător al creștinătății, protejat al turcilor, dând și scrisori false lui Matei Corvin, numai ca să-l întemnițeze odată, iar miile de galbeni primite la Buda de la papă să nu fie considerate în Apus inutil pierdute. Aducerea la zi, invocarea lui Țepeș-Vodă îi aparține lui Eminescu în finalul Scrisorii a doua. Eu nu-l invoc, îl simt ca pe un Om Negru, un Negru-Vodă. Și-atât. Ce vreți, alt domn din istorie n-a avut un destin mai dramatic! Adică să-i pună în țepe chiar pe niște sus-puși. Să le servească și străinilor pildă cum se poate muri în Țara Românească. Pentru ca sistemul aservirii față de turc și de cel mai bos (puternic al zilei, luminatul sultanat) să dispară. De n-ar fi fost Atacul de Noapte din 1462, Țările Române ar fi fost multă vreme pașalâc. Vlad Drăcea s-a prefăcut în fiară ca să îndrepte moravurile în interior și a căsăpit zeci de mii de turci pentru a da o speranță lumii creștine. Atâtea regate de la sud de Dunăre căzuseră deja, tocmai din cauza lipsei ajutorului din Apus, dat la timp. Sursele cruzimii l-au făcut pe Vlad să intuiască din vremea când era ostatic la Constantinopolul netransformat încă în Stambul cum putea să-i biruiască, prin viclenii și terorizări neașteptate pe osmanlâii cinici. Mahomed al II-lea n-a avut un comportament prea diferit de Tamerlan. Câtă bogăție culturală nu s-a pierdut când au ars bibliotecile Constantinopolelui după 29 mai 1453!... | |
| = ... | Monica Manolachi [28.Aug.10 22:00] |
| Îmi place ideea de a ne raporta la ce scriu sau au scris alții despre personajele noastre. Totuși poemul este ca un intro la o lecție de istorie, e cam didactic, asta fiindcă întrebarea din titlu are și răspuns în final. În fine, mulțumesc pentru nume și carte. (Un detaliu: autorul a fost însurat cu o româncă și a murit la București în 1981.) | |
| = In memoriam Per Olof Ekstrom și Marin Mincu | Dragoș Vișan [10.Dec.18 14:27] |
| Mulțumesc pentru informare. Nu știam că a trăit la noi Per Olof Ekstrom. Oricum, Marin Mincu, în Jurnalul lui Dracula a dus mai departe ideea din "Fiul Dragonului". Un dragon închis la Vișegrad. O Elisabetă vădană (pe care o iubește Vladislav Igelo al Poloniei - chipul ideal de femeie la care visează principele întemnițat, deși are soție legiuită, pe Elena, sora lui Matei Corvin, într-un fel și verișoară a sa). Această Elisabetă de pe vremea lui Iancu de Hunedoara devine partenera platonică a personajului-narator inventat de Marin Mincu. Cele două romane au o fluență a ideilor, constituie un proiect social-politic-economic foarte interesant. Prea retoric romanul lui Ekstrom. Dar cu o privire largă, cu bătăi până în zilele noastre. Ștefan, Iancu de Hudedoara, Vlada II Dracul, căpiatnul Toma, Mărioara (prima și ultima femeie a lui Vlad Țepeș) sunt personaje foarte bine conturate, simțite de cititori ca vii, ca apropiate. Pe când cele negative se zvârcolesc în sângele scurs, se risipesc în neant, în vid. Un parti-pris, ce vrei, dar acest didacticism erudit al lui Per Olof Ekstrom este mai mult decât romantic, este un cânt de gestă incantat pe alocuri și postmodern. Apropo, Marin Mincu ar fi avut astăzi 66 de ani. A murit foarte tânăr conducătorul meu de lucrare la doctorat, profesorul meu din anul întâi de la Ovidius C-ța, de la masterat și de la Univ. București! Dumnezeu să-l odihnească în Panteonul marilor artiști și a spiritelor treze, Ion Barbu, Lucian Blaga, G. Călinescu, Ion Caraion! | |
| = Domnule Profesor | Aurel Sibiceanu [10.Dec.18 14:27] |
| Dacă ar candida azi Fiul Dragonului,Vlad Țepeș, aveți idee câți l-am vota? | |
| = d-lui Sibiceanu | Dragoș Vișan [10.Dec.18 14:27] |
| Nu știu. Bănuiesc doar. Un Țepeș redivivus ar fi necesar. Profesor cu majusculă a fost Marin Mincu, cel care ar fi făcut azi 66 ani, celui căruia îi dedic acest poem. Eu sunt un profesoraș colo, de liceu, ajuns abia acum titular și-n cetatea fondată din Dâmbovița de apărătorul Vlad. Dacă nu ridica el Curtea Veche, noi, românii eram de mult musulmani. Nu se mai poate naște, din păcate, Fiul Dragonului. Cine să-i bage pe iresponsabilii băsescieni și nebăsescieni în țepe, frumos colea? Cine? Cine? | |
| = Re. O amintire | Aurel Sibiceanu [10.Dec.18 14:27] |
| Printr-un concurs de împrejurări, în 1978 am cunoscut un istoric vestit, membru corespondent al Academiei Române și cercetător în cadrul acesteia. Pasiunea mea și pentru istorie, ori poate felul meu de a fi și de a pune unele probleme în materie de istorie, l-au determinat să-mi acorde o prietenie statornică. Grație acestui minunat om și valoros istoric, am avut ocazia să văd și să citesc multe documente, extrem de multe și de incomode pentru istoria noastră oficială. Pus în fața unor adevăruri de netăgăduit și obișnuit cu o anume istorie a noastră, am trăit o amărăciune care nici astăzi nu m-a părăsit. Cu mai toți voievozii și domnitorii noștri lucrurile stau un "picuț" altfel. Dar nu asta voiam să spun aici, ci un alt lucru. Prin 1980 mă aflam la Biblioteca Academiei, dimpreună cu mai vârstnicul meu prieten, istoricul, când am remarcat prezența unui domn cu trăsături nordice. Prietenul meu mi-a spus că este scriitorul suedez Per Olof Ekstrom. Locuia de mai mulți ani în România, era căsătorit cu arhitecta Lidia Podoreanu și, la intervenția unui membru marcant al Comitetului Central al P.C.R., se bănuia că însuși Ceaușescu intervenise, scriitorul avea acces la un fond special de documente, al Arhivei Naționale de Istorie, și la fondul de documente de istorie al Academiei. Despre pomenitul scriitor, am aflat mai târziu, se mai spunea că a fost consilier al Dictatorului, pe probleme de naționalități conlocuitoare. Se pare că zvonul de atunci este confirmat în paginile "Cărții Albe a Securității”; spun se pare, pentru că vreau să mai recitesc documentele privitoare la scriitorul suedez. Citisem în adolescență două cărți ale acestuia, "N-a dansat decât o vară", mai târziu văzusem și ecranizarea cărții, făcută de vestitul Arne Mattson, și povestea de dragoste "Mai în noiembrie". Dar nu asta voiam să spun... Prin 1983 apare cartea "Fiul Dragonului, semnată de Per Olof Ekstrom, cel care se documenta... Se pare că autorul murise în urmă cu un an, doi. Cert este că această carte a produs ceva tulburări prin anumite cancelarii europene... Se pare că după documentarea sa, autorul a folosit doxa, părerea, în defavoarea adevărului documentelor. Din păcate nu am cerut acordul istoricului, prietenul meu, să spun mai multe; este bătrân și foarte bolnav. Oricum, ideea este că opul "Fiul Dragonului" trebuie luat ca o ficțiune bine scrisă și nu poate fi instrument de cercetare ori o sinteza științifică a unei minuțioase cercetări; am citit-o și eu, la vremea apariției. Una peste alta, se poate spune, fără a greși, că nici un domnitor nu s-a putut baza pe Apus ori pe vecini. Ștefan cel Mare însuși recomanda moștenitorului să închine țara turcilor, nu muscalilor ori altora. Țările române nu au ajuns pașalâcuri pentru că mai toți domnitorii aveau stagiul de capuchehaie la Istambul, prilej cu care se inițiau atât în cunoașterea turcilor cât și în cunoașterea diplomației abordate de diverșii sultani, cunoașterea intrigilor și alianțelor secrete, etc. Ar mai fi de spus că în spiritul epocii, talpa țării nu era decât o supusă de drept a Domnului, a Bisericii și a boierilor. Am pomenit și biserica deoarece se poate observa că în toate timpurile și în toate locurile, biserica, religia, în speță, „a fost privită de oamenii de rând ca adevărată, de înțelepți ca falsă, iar de conducători ca folositoare”, precum spunea Seneca Cel Tânăr, preceptorul lui Neron. Emanciparea a început târziu, poate prea târziu în cazul nostru. Cred că este și cel mai important motiv pentru care azi arătăm cum arătăm. Omul providențial nu va face nimic dacă va avea datele lui Țepeș. Trebuie legi drepte, judecători pe măsura legilor, trebuie prețuite intelighenția și virtutea acesteia. Virtuțile născute din frică dispar deodată cu dispariția mâinii care ține biciul, ori care face semnul de tragere în țeapă. Ceața din decembrie 1989 a făcut posibile raptul și golănia din ultimii 20 de ani. | |
| = d-lui Aurel Sibiceanu | Dragoș Vișan [10.Dec.18 14:27] |
| Vă mulțumesc foarte mult pentru aceste informații date cu atâta finețe și rigoare de cercetător. De ce nu faceți și domnia voastră un eseu despre Vlad Țepeș? O proză, un poem ar putea avea mereu priză la public. Sau o piesă de teatru, precum scenariul lui Alexander Hausvater după romanul Jurnalul lui Dracula de Marin Mincu! | |