| = Dar din dar se face rai. Motănesc! | Aurel Sibiceanu [02.Dec.10 10:09] |
| Doamnă, ca un mare iubitor de pisici ce mă aflu, psihologii, psihiatrii și psihanaliștii știu de ce(!!!), și plăcându-mi mie poemul Dumneavoastră ghiduș am gândit (oare?) să postez bijuteria de mai jos, în care se face vorbire despre un bezmetic maratonist prin și pe burlane. Să fie primit! Balada motanului Motan mi-aș fi dorit să fiu cu coada-n sus, cu blana-n dungi, cu gheare și mustețe lungi, c-un ochi verzui și-un ochi căpriu. La ora când târâș-grăpiș zăpada nopții se adună eu, cocoțat pe-acoperiș, să urlu a pustiu la lună. Și-atuncea, șapte gospodine să dea cu bolovani în mine și să mă-njure surd, de Domnul, că le-am stricat, urlând, tot somnul. De sus, din vârful săptămânii, să le rânjesc urlat, scârbos: iubesc doar locul nu stăpânii, precum fac câinii pentr-un os. Și iarăși șapte gospodine să dea cu bolovani în mine, iar eu să urlu, urlu-ntruna atât cât n-o apune luna. Motan m-aș fi dorit să fiu cu coada-n sus, cu blana-n dungi, cu gheare și mustețe lungi c-un ochi verzui și-un ochi căpriu. Când zorii ziua o deznoadă să mă tot duc, să mă tot duc și tinicheaua prinsă-n coadă s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc. Jegos și obosit, apoi, cu mațele în liturghie, să mă adun, să mă-ncovoi prin albiturile-n frânghie. Ca-n fața unui șobolan spinarea să mi-o fac colan să scuip, să scuip și-n urmă iar hai-hui să plec pe străzi, hoinar. Pisicile de prin vecini să le gonesc pe la pricini, să-mi fete fiecare-un pui c-un ochi verzui și-un ochi căprui. Iar când o fi uitat să mor la cârciuma din mahala sorbită-n calea pumnilor poșircă acră viu să stea. "Hei... viață, viață... ieși din cort hai, pune-mi-te iar pe danț... te uită... zace colo-n șanț motanul mort, motanul mort..." Nichita Stănescu 11 august 1955 | |