| = Un cec în alb întins eternității | Călin Sămărghițan [02.Feb.11 12:57] |
| Hai să-ți mai zic: pentru că motivul fântânii apare cu valoare soteriologică într-o religie a deșertului, iar deșertul în sine, transcenzând ulciorul de lut, este spațiul în care, așa cum zici, istoria devine cerc. Pentru că e spațiu gol și plin în același timp, e granița dintre materie și spirit. De aceea era locul preferat al asceților, unde firea zboară, trupul zboară, imagine fin sugerată prin acea ”presărare cu aripi”. Aș zice că ”Ceri să bei de la mine” e suficient ca referință nou testamentară. Și asta pentru ca referința explicită de la început să nu devină ostentativă și să-i îndepărteze pe mulți, din start. (De-aia trebuie năvod.) Dar ultima strofă mă intrigă pe mine cel mai mult. ”Căderea în dimineață” mă invită ori la o ieșire din vis, ori la intrarea într-o altă realitate. Și înclin spre cea de-a doua, o realitate superioară, a unei supracunoașteri, pentru că am, acolo la final, gândurile scoase din ”sufletul ars al fântânii”. Ziceam că fântânile sunt ochii deșertului, locul unde ochiul e ”ars” de soare, dar rămâne unicul contemplator al acelui pustiu plin de spirit. No, hai să-nchei, dar de-aia mi-o plăcut. | |
| = grozav de faine | silviu dachin [04.Feb.11 13:50] |
| nu pricep de unde vine randuiala poeziei. de-asta cred ca e mai mult decat scris, concentrare, logica si chiar sentiment. e undeva deasupra. si e bine ca e asa. poate chiar am reusit sa „iau” constructia aceea existenta in pasaj, operatiune complexa si sa o mut in cuvintele poeziei. te-am mai intrebat candva: de ce scriem poezie? ai raspuns fain candva in preajma sarbatorilor. dar ala era alt raspuns:) zile faine, maestre, grozav de faine! | |