| = din ce in ce mai gol prin om | Adrian Anghel [07.Feb.11 17:15] |
| Suflet de om care locuieste comod in gutuiul cu frunze, in iarna, in pasari, in lemnul ud si toate acestea il locuiesc pe el. Livada Domnului o duc unii la mezat, ce oroare... Mereu interesat, mereu tulburat in livada dumitale de cuvinte cu suflet. Mai vin | |
| = ai un stil | cezara răducu [07.Feb.11 20:49] |
| atât de natural să scuturi livezile de toate tristețile pe deasupra oamenilor încât uneori îmi vine să te condamn... mă duc să recuperez gutuiul. | |
| + dans de A | Marina Nicolaev [07.Feb.11 20:51] |
| cădea lumina și tăia felii-felii din viața mea de dor de dumneata - ningea ...cand iarna impatureste spre pamant fulgi tematori de zapada, zboara printre oameni o lacrima inghetata de Poet. și curând o altă pasăre prin om zburând inchide cartea semnelor prin livezile amanetate pe termen lung... Bravo! | |
| = parere sincera si dezinteresata | dorin cozan [07.Feb.11 21:39] |
| parca ati fi un domnișor de pension, timid si trimis de parinti la verisoara lui sa i arate pasareaua. chiar mi se pare periculoasa obsesia asta poetica pe care o aveti pentru pasarele. acum asta nu importa, e valabil doar ca experienta personala, subiectiva si exclusiv agonica. dar textul dpv literar e zero. pana si femeile scriu mai cu nerv, pana si ele au mai mult cojones. un singur exemplu, nu vreau sa plictisesc: "nimicul se-mpreuna tancand cu frigul". da fratele meu, impreunarea asta pe muțite e asa naspa exprimata!!!parca ar fi doi caini in boscheti. pff, daca eu as fi destinatarul textului in cel mai bun caz m as rusina. iar daca as fi o domnita cu motz, as zice: auzi, fată, lasa vrajeala. wtf, doar nu esti virgina?!!! | |
| = părerea mea! | neculai lunca [07.Feb.11 21:56] |
| Metafora ciorapilor de sub clape... Din forma literară inedită Pricep că pianistul, cu elan, Interpretase, sigur, o "suită". Adică... se suise pe pian!! N.Lunca | |
| = bravo | marie vrânceanu [07.Feb.11 22:58] |
| Sîntem pe poezie.ro unde mi-a fost dat să trăiesc cele mai excitante episoade din viața mea. Fii.mea spune că lumea pe site-ul ăsta are probleme cu capul. Beee, înclin să cred că e așa. Zilele trecute în vorticele unui scandal care mă privea direct am aflat că Igor Cladov e o clonă. Da, da, o clonă. Azi aflu că Silișteanu e un pianist care s-a suit pe pian pentru o suită singuratecă. Doamne apăra pianul, la greutatea lui! No, no, nu mă refer la greutatea exprimată în cunoscuta unitate de măsură numită Kilogram ci la greutatea literară. Place sau nu, Silișteanu are verb. Cineva, tot de pe acest site mi-a spus în messenger că îl laud prea mult, alții au inventat povești pe seama noastră . Nu există decît o singură poveste: în timp ce Silișteanu pășește ferm pe culoarul literaturii alții îsi aprind bricheta ca să nu bîjbîie prin întuneric. Am tradus în italiană poezia lui Silișteanu și am publicat 2 poezii pe www.alidicarta.it. Au fost primite f bine, comentarii super într-o țară în care românii sînt oile negre. Pot să spun doar Bravo și ca s-o dau un pic pe italiană alla faccia di questi invidiosi . | |
| = mărturisire | florian stoian -silișteanu [08.Feb.11 02:41] |
| în primul rând mulțumesc editorului Eugenia Reiter mulțumesc foarte mult pentru încrederea acordată.Asta unu la mână. Doi: am câteva proiecte câteva planuri pentru comunitatea poezie.ro. Voi fi în căsuța redacțională cu surle și trâmbițe subliniind prietenie bun simț și mai ales profesionalism.Mă hotărâsem să cumpăr un club de box. renunț!Prea mult sânge curge din nasul poeților...uneori. Trei:Unii am impresia că și/au pregătit deja seringa pentru intravenoasă! Asta este! Patru: poemul l am scris așa cum trăiesc și îl dedic revistei Argeș. regula la confrați spune să le dau inedit ei uite că schimbăm odată legea și dăm un poem testat. Cinci:Pentru că am mulți prieteni dragi pe poezie.ro, nu știu daca atât de mulți cât de valoroși ca oameni subliniez aci că absolut toată căsuța de redacție cu excepția lui vasile Munteanu mi/e la suflet chiar dacă uneori poetul mai urlă ca în gură de șapte știu că mă bucur de simpatie...eeeiiii așa nu tpt timpul ci uneori și de invidie. Șase: Adrian Anghel: Nu mi plac găștile și ca atare nu fac parte din ele nici în planul revistelor literare din țară și nici din alte cercuri dar nici nu încerc să aduc aici că țara asta e o gașcă. Mă bucur foarte mult atunci când un cititor mai nou ca semnătură ca responsabilitate își asumă un punct critic. Nu sunt întotdeauna genial și îmi place să fac flotări când un coleg de celulă imi atrage atenția. Âți mulțumesc frumos și gestul tău se adaugă celorlalte care mă obligă. Șapte sau opt:Cezara Răducu. Mă cunoști bine și știi absolut pe de rost cum sunt. la Mulți Ani de yiua ta și așa cum sora noatră prahoveancă a șoptit poemul acesta îl ai scris de mână și pus în ramă. nouă sau lor de zece:Marina Nicolaev: puțini știu cât de fin intelectual cât de profundă este gândirea ta poetică și de aceea aprecierea ta este absolut emoționantă.Mulțumesc și vreau să ne vedem cumva curând. de fapt am scris mai sus că am planuri. Zece sau unspe:Dorin Cozan:Uite...dragă Dorin ce ne deosebește pe noi ca scriitură:caracterul bătrâne și asta pentru că dragă colegule lumnea a luat la cunoștință niște lucruri care au pălit la vremea respectivă.nu le dezvolt.Mi ar fi ușor să te pun să joci pe sârma metaforei.Aici în comentariul tău observ invidie, un pic de ură....e grav, vezi ție nu ți au ascuns comentariul cu trimiteri de genul PARCA maica mea si altii m ar fi trimis la pension și etc....Nu pot să reacționez nu pot să sar nici la luptă...îți dai seama că ar fi nedrept pe toate planurile dar să știi frate Cozan că în comentariul făcut de tine nu pe mine m/ai înjosit ci pe tine. îți doresc numai bine. doispe sau treișpe: Neculai Lunca:Domnu Nicu ori sunteți o clonă a lu băiatu ăla cu nume de oraș ori un binefăcător cu mască. E frumos catrenul dințat și vă doresc frumos să vă fie. infinit plus unu Marie Vrânceanu:emoționant ce scrii despre poezia mea. asta mă tulbură enorm mai cu seamă că șoptesc din ce în ce mai mulți. Sigur că este important sigur că uneori mă și cred un poet bun darîți jur că nimic pe lumea asta nu e mai primitor nu e mai înalt decât atunci când eu sau altul prin cuvântul conturat reușesc reușim să aducem un pic de lumină de bucurie de emoție în sufletul celuilalt. Asdta este acesta este marele premiu atunci când oferi fără să ți se ceară. Mă rog....inteligent și cu mult substrat mesajul. Și apropo de clone....am câteva idei. O să le discut cu radu herinean *îi tot pronunț numele fiindcă știu că am fost cinstit cu omul ăsta și el a crezut în mine de fiecare dată și pe deasupra a fost nu odatîă generos acceptând din doleanțe.Bref!Am mai observat că spre deosebire de perioade mai îndepărtae au dispărut din cei care aplaudau ce scriu...la unii am observat o ușoară invidie la alții...altceva. Totul e firesc. Cum la alții am observat o lipsă de atitudine de ți vine să fugi . dar unde? În fine ...4 sute de cititori pe ziua de azi înseamnă ceva și asta mă face fericit.Vă mulțumesc și aștept în continuare puncte de vedere asupra acestui poem. | |
| = gura mare știrba lumii | Dorian Duma [08.Feb.11 03:29] |
| Nici mie nu-mi plac toate poemele tale, sau multe din ele. Insa unele sunt chiar bune. Dar si din cele care nu-mi plac (cum e acesta) pot alege versuri care sa treaca de critica (cum sunt primele trei). La partea cu pasarea insa, am intrat in rezonanta cu dorin, cred ca nichita stanescu a stors pasarea de toate sensurile ei poetice. Altfel nu stiu ce aveti cu clonele, au si ele viata lor | |
| = ... | Silvia Bitere [08.Feb.11 09:28] |
| "aici a poposit un călăreț azinoapte priviți vă rog și dumneavoastră cum umbra lui se sprijină pe coate" Nici nu ai cum să ai toate poemele bune, ar fi culmea, să fim serioși. Florin Silișteanu are un nume care împreună cu talent ar duce la un uriaș pleonasm ceea ce și este de fapt. Minunată meserie ți-a fost hărăzită, Siliștene! O stea din partea mea - * s.b | |
| = părere | Liviu Nanu [08.Feb.11 11:50] |
| sugestii (doar de dragul exercițiului): - cădea lumina și tăia felii din viața mea de dor de dumneata ningea - fără "iar" din versul 4. Cam multe verbe în strofa a doua. Aș schimba "dădea" cu altceva sau aș face o inversiune măcar - strofa a treia. fără "era". Apăare "din ce în ce" de două ori, eu aș fi văzut "zbura tot mai scurt" sau ceva pe acolo Am remarcat prima parte a poemului, partea a doua parcă e scrisă din fugă. | |
| + Tăietură în lemn ud | Nicolae Popa [08.Feb.11 11:53] |
| Cu siguranță nu e vorba de un mesaj ecologic. Nu este implicată nici măcar discoteca A. E creația unui poet veridabil care e bine să fie sancționat (după felul unora de-a interpreta steluțele)cu steluță pentru, mai ales pentru următoarele vrsuri: numai un gutui a scuturat din frunză iar pe asfalt un dinte mare cariat de gândul ce îmbrăca scheletul cu pământul -dădea ocol zăpezilor un condamnat întârziat - trăia era din ce în ce mai gol prin om și pasărea zbura din ce în ce mai scurt înfrigurând se anunța că vine Domnul și curând o altă pasăre prin om zburând au măsurat din nou livada una singură rămasă târziului la noi acasă tăia din ea și tata e aici a poposit un călăreț azinoapte priviți vă rog și dumneavoastră cum umbra lui se sprijină pe coate Așadar, Stea! | |
| = subscriu, aproape de tot :) | Anca Roshu [08.Feb.11 11:57] |
| la observatiile/mentiunile scrise de liviu nanu mai sus. cu singura exceptie, acel 'din ce in ce' eu il vad chiar necesar in strofa cu pricina, pentru a accentua o idee... deci, nu l-as scoate chiar deloc... :) in rest, o poezie frumoasa, care incepe foarte frumos cu niste gutui sexi si unul mai smecher... si finalul e si mai si, cu umbra calaretului... de citit, chiar musai! :) p.s. fa un gest necesar, zic eu, si pune-l la locul lui pe s-ul ala care-a ridicat capul la inceputul versului 4, ca doar nu-i el mai breaz... multam! | |
| = pe ușa din față curcubeul Dorian Duma, Silvia, Liviu, Nic și Anca | florian stoian -silișteanu [08.Feb.11 13:27] |
| domnule dragă frate Dorian Știu că dumneata bădie locuiești prin depărtarea sinelui cu tricolor. Rogu-te de -l întâlnești pe Costel Baboș să-i spui că Silișteanu cere iertare în genunghi pentru nesimțirea chiar dacă fără voie și vină petrecută în Timișoara când bădia a lansat un volum. Ca să înțeleagă onorabila instanță spun aci că am pus la drum odată spre Timișoara să -l cunosc pe absolut blândul deși poza în monstru Costel Baboș. Acușic nu m-am dus ca o gogoașă și am zăbovit care pe unde cu un grup destul de însemnat ca număr de prieteni undeva unde am dăruit fiecăruia câte o nuntă de semne. Subliniez că nu eram nici în sala de lansare nici în zonă și nici în momentul cu pricina ci la o oră distanță. Treaba rea a fo că grupul neavând sacoși de plastic ori alte bagaje a mers cu acea cărticică în mână și la fel a șezut grupul și în timpul lansării ...cu nunta lui Silișteanu în mână. Am realizat târziu și m-am simțit nesimțit ca un hoit drept pentru care dragă Dorian spune-i lui Costel Timișorean cu aur la inimă că poporu siliștean cere iertare. Buuunnnn! Silvia Bitere: Nu știu pe ce val să pun nisipul prețios din comentariul tău de teamă să nu fac cine știe ce geamandură așa că mai bine arunc un colac de salvare pe care scriu Mulțumesc Silvia. Liviu Nanu: Bătrâne ai și nu ai dreptate. Mi e teamă să schimb amu ceva nu cumva să piară steaua recomandării că e greu de aflat mânc io din sufletu tău de frate. Acum să știi și știi că nu+s dus io cu pluta chiar așa și pun preț când lumea are și dreptate. dacă aș afișa punctuație în vitrina aprozarului bine ar fi.Mulțumesc pentru sugestie da măcar puteai și tu bătrâne să spui că am șanse să devin genial.Mulțumesc frumos. Nicolșae Popa; Eeeee acu tre să mă țină cineva în hățuri să nu-i zbor fratelui meu din Chișinău cumva o floare de cristal peste nasul patriei în sensul că am lăsat cândva niște pământ să+l ducă al nostru frate la Uniunea din Moldova acolo la Mihai Cimpoi și ăsta fratele Nicalai nu le-a mai dus. dar pentru că Nicolae Popa poet de calibru al limbii române a spus pe ocolite că sunt talentat iau din farfuria zilei și+i pun porție cât cuprinde dragostea frățească. Anca Roșu: M-au trecut fiori când la prima stație a citirilor am văzut că te-ai dat cu Liviu dar nu mă supăr că Nanu e profesor de sport și maestru în trasul cu arcul...literar (am făcut mențiunea LITERAR ca nu cumva partea nevăzută a unui cenzurică de editor să mă arunce în beciul de la offtopicuțe)deci nu mă supăr că de fapt și de derpt în contextul actual sunt doar o săgeată pe care dumneavoastră colegi și prieteni o îndreptați care după cum dorește fiecare încotro. Salvator pentru săgeată este doar dirijorul, șefu, căpitanul, comandantul din inima fiecăruia care trasează acestei săgeți punctul din mijloc. Așa că doamnă Anca nu știu ce să zic mai mult decât...dar nu spun nimic da nimic nimic...absolut nu spun nimic. | |
| = eu nu prea | Ștefan Petrea [08.Feb.11 17:51] |
Eu nu prea mai am ce sa spun. Da-mi bat si eu gura degeaba: un poem de exceptie care isi merita stelele. Prima strofa mi-a placut in mod deosebit. Daca nu ar fi nenorocita de Securitate pe care tot o aduce in discutie un prieten comun m-as face aliat si omului Silisteanu. Asa, respect doar Poetul... | |
| = fara buzdugan | Anca Anghel Novac [08.Feb.11 17:59] |
| poemele astea sunt ca niste prajituri,trece omul, gusta si pleaca unii musca din livezi, altii din gutui despre poem: versuri care s-ar fi vrut altele fraze care incep cumva apoi isi abandoneaza sensul cuvinte tangentiale lipsite de subiect intrebare : unde e vraja ? unde e mahmureala ? raspuns: nu e nici de una, nici de alta | |
| = domnu petrea doamna anca | florian stoian -silișteanu [08.Feb.11 19:26] |
| Domnule Ștefan Petrea spre deosebire de dumneavoastră și prietenul comun am lanțul la bicicletă tottimpu. Dragul meu nu am avut nici o treabă cu securitatea de care vorbești nu am fost nici ciripăitor nici informator nici altecele.Amicul nostru comun Aurel Sibiceanu ,ă îndoiesc să fi spus vreodată așa ceva ba mai mult poate că am fost printre puținii care la vremea respectivă au strigat ceva. Dar aci e vatră de poeme domnule și deja felicitarea dumitale mă doare fiindcă te/ai repezit involuntar la gâtul meu. Nu ești primul și nici ultimul Florian Silișteanu merge prin lume privind în ochi oamenii. Mă gîndesc că Aurel va avea măcar atât buna creștere așa cum știu și va repara cumva. dar în fine nu asta este important este important că prin lume privighetorul se află și nu judecă pe nimeni ci numai spune că vine Domnul...și VINE. Eventual dom Ștefan poate ceri aci și niște scuze public că văd că unii dintre editori dorm în bocanci. Cer să fie lăsat comentariul. Bref! Anca Anghel Novac: dacă poemul acesta are pe undeva eticheta unei cofetării sunt mulțumit. Mă surprinde plăcut atunci când oamenii nu se ascund și spun ce gândesc fără dulcegării. Frate Igor șezi liniștit că în intenția Mariei Vranceanu nu a fost nimic intenționat doar că se luă și ea după o pretină a nost de prin Chișinău știi dară că femeile uneori mai vorbesc și pe lângă text altfel nimic rău în intenția Mariei ...mele! Cam atât. deja mi e sufletul plin că poemul acesta a produs așa mult senin.Vă mulțumesc și aștept în continuare vești. | |
| + Silișteanu, Altamira și aghiasma | Aurel Sibiceanu [09.Feb.11 07:18] |
| Însetat de glorie, aidoma fiarelor de sânge, văd că Florișteanu, așa cum l-a rebotezat poeta Dana Banu-lui, într-unul din desele ei momente de inspirație nășească, vrea o critică aplicată din partea mea, pe acest text. "Însângerat" și cu steaua cea roșie, textul de față este ca o frumoasă zi de pescuit. Ca unul care cunosc prea bine pescarul - actorul Petre Dinuliu "mi l-a dat pe mână", în 1985, să-l așez pe malul râului și să-l învăț unditul -, cunosc și magazinele de unde acesta își procură cârligele, momelile și trestia. A prins un pește frumos, dar, așa cum îi stă bine unui veritabil pescar, trebuie să constate că peștele cel mare a rămas tot în râu; este motivul pentru care Florișteanu va simți nevoia să scrie în continuare. Ca mai toate poemele acestui autor, cotrobăit de o stare conflictuală, cu sine et ceilalți, și acest poem este unul oniric - abundă în stări paradoxale, în imagini suprarealiste, solicită forța de reprezentare a cititorului, încât, uneori, acesta este excedat de logica autorului și simte nevoia să apeleze la binefacerile extraveralului. Numai că, subliniez, onirismul nu înseamnă coșmar, cum, adesea, textele îți lasă senzația că ar fi. Dar, Florișteanu, după câte îl cunosc, nu este dispus ori câștiagat de ideea de a teoretiza ori de a se supune unui drastic proces de autoanaliză, motiv pentru care mai toate poemele sale sale seamănă cu de mult celebrul cub stănescian, cel imperfect pentru că are un colț sfărâmat. Poate că acesta este destinul Florișteanului, situație care te oprește să-l mai judeci, ci doar să-l accepți ca pe un farmec al imperfecțiunii... O fi bine, o fi rău ? Se cade să-i mai spun autorului, adesea dornic de apreciere ori de confirmare, ambele sincere, venite dinspre cititor, că nu strică să-și normalizeze relațiile cu limba; nu tot ceea ce ni se pare nouă a fi inovație ori licență poetică poate fi suportat de limbă. Limba este un corp spiritual care are o fiziologie specială și necesită din partea noastră o abordare delicată și higienică. Nichita Stănescu, cel mai temerar poet în materie de încercarea limbii, de mărirea ariei ei de cuprindere, în "Antimetafizica", o carte de convorbiri cu poetul Aurelian Titu Dumitrescu, recunoaștea că, uneori, a forțat limba până la viol. Că tot a venit vorba de Nichita Stănescu, trebuie să amintim că acesta este unul din modelele Florișteanului,îl simți, adesea, ceea ce nu este rău; toți avem modele și aproape că nici nu se poate altfel. Numai că noi trebuie să alergăm singuri pe hipodrom, maestrul trebuie să rămână la potóu. A propos de Nichita. Cred că Florișteanu a avut norocul cel mare al vieții lui, că nu l-a cunoscut pe Nichita viu. Ca unul care l-am cunoscut cât de cât, cu prilejul celor 3-4 vizite lungi, pot spune că imensa și histrionica lui calitate de "old men show" a exercitat asupra multora o fascinație maladivă, i-a transformat în surogate care nu și-au revenit nici până azi. Așa se face că mulți emuli ai lui Nichita sunt azi bâlbâiți pentru că Nichita se bâlbâia fermecător,mai ales când erau infante și done prin preajmă, alții au devenit incoerenți doar pentru că așa era Nichita, uneori,lăsând impresia că sporovăie cu oraculara Pithia. Alții vor să-ți dea cămașa, să fie generoși ca Nichita; numai că repede se răsgândesc, n-au putere să-ți dea singura cămașă pe care o au.În fine, paleta cu victime colaterale, făcute de Nichita, este vastă și amăruie! Spunea cineva că autorii anonimi ai desenelor rupestre de la Altamira și Tassili,reprezentând bizoni, lei și alte fiare fioroase, au avut acea uriașă forță plastică de reprezentare în chiar teama lor de modele ! E de înțeles că în momentele în care omul primitiv însemna fiarele în forme și culori, exorciza teama și dobândea curaj nemăsurat pentru vânătoarea viitoare. Sunt sigur că Florișteanu va înțelege ceea ce este de înțeles. Trebuie să aibe o identitate bine definită. La fel de sigur sunt că va da la tipar o carte. Spun asta pentru că ori de câte ori se pregătea să publice o carte solicita o părere sinceră, fie de la poetul Mircea Bârsilă, fie de la mine ori de la Dumitru Augustin Doman, prozator cu un simț special pentru poezie. Într-o măsură, mai mare ori mai mică, Florișteanu a ținut cont de părerile noastre. De data aceasta Silișteanu trebuie să priceapă un lucru foarte important, zic eu. Anume: mai bine amână apariția următoarei cărți dacă nu poate să capete puteri pentru exigențe speciale de selectare. Să trecem la alt capitol ! Frumosul poem de față a fost înstelat, mai să lase cerul gol. Glumesc, evident, deși nu e de glumă; chiar așa, ușor aglutinat, străbătut de licărirea modelelor lirice, poemul este de rezistență. Așa că mie nu-mi mai revine decât plăcerea cumpătată de a acorda o stea pentru moderația cu care Silișteanu a răspuns comentatorilor, în acest mod dregând busuiocul, reinstaurând o atmosferă colegială. Și, pentru ca să dureze această atitudine, n-ar strica pentru Floriștean să se stropească, la propriu de data asta, cu aghiasmă; mică, mare, agheasmă să fie. P.s. Dacă autorul dorește ca acest text să fie o prefață ori o postfață, (sic!), să-mi spună pentru a-i comunica nr. meu de cont bancar precum și numele băncii care îmi provoacă intense dureri de cap. | |
| = pentru mine, un text cu parfum | Cristina Sirion [09.Feb.11 09:09] |
| probabil ca e unul din textele ce reinventeaza un soi de "moda veche", te poti indragosti de parfumul acela unic sau il poti uri instinctiv, din incapacitate de regasire. m-a ingrozit gandul ca prin folosirea cuvantului "pasare", poezia s-ar desfiinta automat. ce se intampla atunci cu "aripi, flori, ochi, cal, samd"? as zice ca innoirea lor sta in putinta autorului. aici mi s-a parut excelent "reinventata" pasarea, prin punere in context. un text frumos care ar merita o reverenta, de-ar mai fi cine sa le faca. | |
| = frate Sibi, dragă Crsitina / iată în exclusivitate o poveste de viață ompar | florian stoian -silișteanu [09.Feb.11 15:47] |
| De parcă am intrat în molecula de viață unde se cultivă Căpșuna. Desigur, îmi place!Să dăm pe piatră tăișul tocmai ca tăierea să nu doară. Ași văzut dumneavoastră aci cum din mașina de cusut a ieșit...Florișteanu! Bun așa. Fratele nostru Aurel Sibiceanu spune el ceva și trebuie crezut. E cunăscător. Are dreptate nu l-am cunoscut pe Nichita ca om. Nimic nu este întâmplător. Am fost însă în ospeția distanței dus legat și spânzurat spre capitală pe când uceniceam ceasuri. Intrasem oarecum în tagma artiștilor dar nu cărând sacoșile goale ale scriitorimii din județ și nici punând în pahare ci pur și simplu aproape la fel cum intră libelula în insectar...adică de bună voie. Asta aș vrea să fie așa dar nu am găsit să mă salvez. Ca să revin la plec ăciunea spre București, nu mai țin bine minte anul, era totuși prin 1980 și ceva cînd Ioan Popa Argeșeanu , unul dintre oamenii care au crezut în mine de la început mi/a strâns repede catrafusele de pe masa timpului și m/a oprit pentru prima oară în Militari acasă la Mircea Micu. Nu mai intrasem în viața mea în casa unui om atât de cunoscut în lumea literară în mai ales boemă.Sincer vă spun, flămând cum m/am născut nu prea am stat ca mimoza la dentist ci am început să cotrobăi prin privirile lui Mircea Micu apoi prin ale doamnei sale după care am hotărât că sunt oameni buni drept pentru care am pornit imediat atacul spunând șoptit că mi s/a făcut de mâncat un măr. L/am primit odată cu încântarea gazdelor care chicoteau ceva ce nu înțelegeam încă. Văzând Ion Popa Argeșeanu că nu sunt ardei gras mi-a zis hai să te duc acasă la Nichita. Dar repede l/am întrebat pe nenea Ion Popică Argeșeanu...zic bine / bine dar Nichita parcă nu mai e acasă.... Am ajuns pe Amzei dar de acolo încep alte povești. Pe una musai trebuie să o povestesc și martori au fost și mai sunt. Iată Dora Stănescu pe care o îmbrățișez cu urare de bine trăiește așa cum trăiesc mulți și nu prea mulți din de atunci. Era după amiază. Între timp cumpărasem și citisem toate cărțile lui Nichita după care le făceam cadou prin compartimentul trenurilor cu care călătoream. Lume multă să yic așa cam peste 10 persoane și nu mai mult de 15. Și Mirela era parcă acasă, un critic de artă, mă cam lasă memoria....și tot așa până la cinspreyece. Aflaseră oamenii că nu sunt decât un ceasornicar care scrie poezii. Și povesteau și tăceau și gustam din vinișor și mai trăgeam din tutun când deodată Dora Stănescu mi-a spus..uite ceasul ăsta (era un deșteptător) nu a mai mers de când a murit Nichita. Mândru că sunt băgat în seamă, fericit să aflu în jurul meu așa oameni buni și primitori fac gestul prin care mă ridic și întind mâna, cuprind cu griji ceasul, îl privesc oarecum după care din nou atent îl pun să-și găsească loc în straița mea de maramureș, cu ciucuri și culoare roșie, straiță ce rămăsese agățată de pridvorul unui scaun pe care nu ședea nimeni. Moara dragostei de prietenie dintre oamenii ce potriveau vorbe era atât de fascinantă încât aproape că amuțisem. Dar deodată cumva miraculos se vorbește din ce în ce mai rar, mai în șoaptă până când se așează tăcerea. Absolut tăcerea. Încercați să vă țineți un pic respirația și dumneavoastră. Închideți ochii....așa! Tic-tac...tic/tactic/tac/...tic...tac...tic-tac Ei bine în straița mea ceasul care se oprise ATUNCI...începuse să bată din nou. Eram destul de tânăr. Abia scăpasem din ghearele clasei a treișpea de la liceu unde mergeam din când în când să dau examenul de bacaloreat. Nu am apucat asta nici până azi. Cum ceasul ticăia, pe cât de vânjos pe atât privirile noastre și inima noastră băteau și ele...cu neînchipuită emoție. Am înapoiat ceasul Dorei. Ne/am mai văzut din când în când până în vremea în care cotesc brusc prinlume și iau calea drumului pe care și azi umblu și caut. Marele poet și frate al lui Nichita, unicul Adam Puslojic mi-a luat inima de poet în foarte multe împrejurări ale lumii girând întâmplarea mea de viață tocmai fiindcă nu am nimic în comun cu poezia lui Nichita Stănescu. Ceea ce nu înțeleg unii este că ești obligat uneori să pupi obrazul unui poem al lui Eminescu al lui Goga, al lui Bacovia, al lui Naum, al lui Nichita, al lui Blaga, al lui Alexandri, al lui Păunescu, al lui Radu Gir, al lui Puslojic, al lui Vașko Popa, al lui Esenin, și tot așa iar după pupat să umbli un pic prin lume cu obrazul pătat de dragostea lor după care să te speli. Asta fac de fiecare dată și de aceea pasărea noastră de oameni rotitori nu va dispărea și de aceea florian silișteanu rămîne florian silișteanu, Arghezi rămîne Arghezi, Nichita rămîne Nichita și tot așa. Petrică Dinuliu așa cum spune fratele nostru Aurel Sibiceanu este actorul, azi locuiește în București și parcă mai joacă la Notara, ei bine Petrică Dinuliu a și fost cel care m/a încurajat și potrivit cu prelungirea numelui de poet...Silișteanu asta fiindcă drag mi/a fost și îmi este că am venit învârtind pe la șapte luni în Siliștea. Am simțit să spun aci un pic din poveste. Ea continuă tocmai fiindcă dumneavoastră sunteți ca și mine...Căutători! Îți mulțumesc Cristiona, mulțumesc frate Aurel Sibiceanu! | |
| = Dragă Cristina, dragă frate Sibi iată aci o scurtă poveste în exclusivitate | florian stoian -silișteanu [09.Feb.11 13:04] |
| În primul rând de mai bine de juma de ceas am pus aci la vedere un comentariu de inimă parcă atât de firesc încât după ce am dat trimite în golul său un gol și mai mare. Reiau deși mi/e teamă că din siropul din parfumul avut va fi mai puțin.Să am curaj. Prin 1980 și ceva pe vremea când uceniceam la ceasuri și mergem în clasa a treisprezecea să ajung în pragul de a da în sfârșit examenul de bacaloreat (nici până azi nu am ajuns) , în timpul armatei, m-am trezit îndemnat de cineva care nu se vedea m/am trezit scriind. Roteam ca un vultur mai apoi în jurul poeților din Pitești pe care -i măsuram curios fiind mândru că pot să privesc în ochi ceva din metafora de viață pe care o bănuiam fiind. Din când în când ieșeam din prăvălia mea de ceasornicar și pășeam în librăria lipită de perete. Însetat fiind m-am pomenit într-o zi citind Apă de băut / o carte de poeme scrisă de un domn din Iugoslavia care se numea Adam Puslojic. Acolo am văzut că e pomenit cumva misterios numele lui Nichita Stănescu. Am început să cumpăr cărți, unele pe sub mână, cu multe parale după care le dăruiam fie vecinilor de compartiment din trenurile prin care călătoream fie prin cine știe ce stații de mers înainte. Într-o zi pe la amiază mă pomenesc legat la frunte și destin cu invitația lui Ion Popa Argeșeanu care nici una nici două îmi spune să strâng bagajul de viață de pe masa cu ceasuri și imediat să plecăm spre capitală...că e timpul. Nu aveam să înțeleg ce pune la cale destinul. Primul popas l-am făcut în Militari în casa lui Mircea Micu. Nu am stat ca mimoza ladentist și imediat intrat în casa omului, fericit că am privilegiul de fi primit m-am trezit, înfometat de miracol m-am treyit spunnând că mi s-a făcut de mâncat un măr . Doamna soție a lui nenea Mircea imediat mi-a și pus un coș în față . Am început să înfulec lăsând oamenii mari să discute una alta. Am fost pus să spun un poem să nu stau ca mutu și imediat am și îndreptat freza spunând timid cine știe cebazaconie. Culmea e că doamna domnului Micu mi-a zâmbit iar nenea Mircea Micu a strigat în colțul gurii din care trăgeao țigară cum că..bravo mă puștiule !fericit că am fost băgat în seamă m-am trezit imediat tras de ureche de nea Ion Popică Argeșeanu care mi spunea răspicat: Mă Florine acum o să mergem la Nichita Stănescu. Auzind ce și cum chiar dacă neșcolit am spus totuși că am auzit că Nichita Stănescu a plecat de câțiva ani de acasă ... Piața Amzei. Să tot fie aproape 15 persoane. Dora Stănescu, un critic de artă cu barbă, parcă și Dan Deșliu, Mirela, și alți minunați oameni absolut noi și înalți pentru mine. Mă simt ca minutarul unui ceas de damă așa că iau loc în liniște pe un scaun la masa cea mare. În spatele meu un alt scăunaș de streașină căruia îmi pun cu griji straița de Maramureș plină de ciucuri, roșie de curgea vopseaua din ea, iar în ea o floare de mină și o biblie. oamenii povestesc din când în când se preumblă prin pahare fie licoarea unui vin roșu fie a unei votci, fiecare după cum avea să poftească. La un moment dat Ion Popa Argeșeanu subliniază că nu a venit cu mâna goală și că a remorcat un poet din Pitești și mă prezintă neuitând să specifice că Florian Silișteanu este ceasornicar și că scrie poezie. M-am cam fâstâcit dar repede mi-am intrat în rol scoțând două vorbe/nu mai știu ce fel - clar este că nu am fost împușcat. Și oamenii frumoși de acolo tot povesteau tot vorbeau. la un moment dat Dora Stănescu îmi spune...Uite am aici un ceas (era un deșteptător)care s/a oprit când a murit Nichita. Poate poți să/l repari. Dora îmi întinde cu griji ceasul și tot cu griji cu blândețeși emoție potrivesc în mâinile mele mașinăria pe care după ce o scald în ochi o pun atent în straița de maramu de pe scăunelul din spate. Momentul cu înmânarea spre reparat trece și discuțiile se întind ba spre pictură ba spre poezie ba spre filosofie. La un moment dat numărul vorbitorilor este în descreștere. Și tot așa până când se face liniște aproape absolută. ne uităm mirați unii la alții. Și unii și alții mirând aerul în direcția mea a straiței mele. Tic -tac, tic...tac...tic-tac-tic-tac...tic...... Nu scoate nimeni un sunet. iau ceasul cu delicatețe , îl pun la ureche deși se auzea limpede, după care îl dau să-l primească Dora Stănescu. Îl ia și îl pune la locul luio d eunde/l luase. Semn dumnezeiesc! Anii trec. Într-o altă toamnă prin sepotembrie de Sfântă Marie mică plec seara din casa fratelui Aurel Sibiceanu spunându/i din prag că merg spre Belgrad să/l caut pe Adam Puslojic. Îmi vând puloverul făcut de mama în vamă și...se întâmplă un miracol. Nu/l mai dezvolt. Vine războiul din serbia și una alta iar Adamîmi devine naș spiritual cînd are curaj și mă vindecă la Nunta de Semne. Zeci de căi spre Serbia și lume timp în care Adam mă ia după lumina dânsului arătând prin lume. Din când în când pup obrazul poemelor lui Radu Gir, Esenin, Nichita, Goga, Păunescu, Blaga, Alexandri, Topârceanu, Naum, și după pupat merg un pic prin vagonul zilei fără ca parfumul înalților din litteratură să se piardă. Abia apoi spălăm cu ape totul ca să rămână Florian Silișteanu.Altfel Adam Puslojic și mulți alții mi-ar fi îndepărtat de mult lumii dacă aș fi rămas fie și din greșeală acasă la ceilalți altfel nu puteam respira prin lume. Deci pasărea dragii mei e din ce în ce mai fumoasă dacă fiecare în felul său grijește de aripa ei. Că fratele Sibi a pomenit de Petrică Dinuliu azi în București din când în când umblând scenei parcă la notara, nenea Petrică Dinuliu mă asculta cu răbdare.El mi/a scris în cartea de soartă numele de Silișteanu luat după dragostea mea de a fi născut la țară în Siliștea. Faptul că scriu ca Florian Silișteanu este poate răspunsul târziu al ceasului care odinioară a pus în speranța zilei dragostea față de Dumnezeu. Mulțumesc Cristina mulțumesc frate Sibi! | |
| = Silistene | silvia caloianu [09.Feb.11 13:37] |
| Don Quijote-pasare rara, Silistene, ia-ti o pauza si scrie un roman despre tine, ca ai ce spune si cu ce intriga (iti gasesti si un redactor de carte, un corector, ca e normal: chiar si unii mari-mari scriitori si-au dictat operele). (Ti-am spus repede, ca sa nu uit, dupa ce am citit ce spui mai sus, dar sunt sigura ca nu iti spun prima data. Nu stiu cum faci in ce priveste femeile tale: tine si de intimitatea lor, e ceva delicat, dar... gasesti tu o cale, asa incat sa nu afectezi pe nimeni). | |
| = silvia caloianu | florian stoian -silișteanu [09.Feb.11 14:23] |
| întotdeauna am apreciat la tine colțișorii bine ascuțiți care atunci când se înfig în carnea poemului de viață rupe îmărțind. Desigur caut o secretară, o asistentă care să aibă răbdare cu mine și să scrie ce dictez. Am privilegiul, aveam înainte la ziar...Acum sincer să fiu nu prea înțeleg situația cu femeile la ce anume te referi? Hai să discutăm punctual despre femeia care locuiește în acest text și asta fiindcă în bucuria lui Dumnezeu, în Înălțimea Lui în tot ceea ce cred că înseamnă stă, și știm asta, Sfânta Fecioară Maria. Cred într-unul Dumnezeu....... Sunt sigur că secretul că dilema sunt sigur că tainacea mare este DRAGOSTEA.În rest ce mai faci dragă soră? | |
| = * | silvia caloianu [09.Feb.11 14:31] |
| * am avut in vedere femeile, pe care le vei pomeni, eventual, ingtr-un roman :) | |
| = D-le Florian Stoian | Tanasoiu Elizabeta Virginia [14.Feb.11 06:23] |
| Ziceți ca este poezie!... dar unde începe un vers și unde se termină(?) că eu una nu înțeleg. Ați scris un text frumos, poetic dar asta nu înseamnă că și este... | |
| = silv ca, el virginia | florian stoian -silișteanu [14.Feb.11 23:19] |
| Chișinău> Vederile pe care le ai sunt desigur un rspuns pentru mulți El Virginia> Nu nu cred că este poezie ...sunt convins. Poezia începe exact acolo unde susții că nu încap .Respect însă ceece simți.Dacă nu am reușit să te căștig în această lumină atunci vina este numai a mea......................................................................................incă mai pun la drum pană cand vei simți așa cum îți dorești.Mulțumesc înLT. | |