Comentariile membrilor:

 =  Genialule!
Și zi așa, „Au dat salariul numai până la litera ț ”... Simpatic textul, mi-a plăcut, chiar dacă nu mă inspiră. Promisesem eu ceva, dar o să scriu doar atunci când mă dă inspirațiunea pe afară. Am și ceva de bombănit împotriva la „craci, țâțe, buci”. Sub nicio formă nu se potrivesc narațiunii la persoana I, cel puțin atunci când autorul se vrea un 'telectual, un sensibilos, etc. Dacă le puneai în gura vreunui personaj cu care să se fi potrivit, mai mergea. Dar astfel - nu. Scoate-le din text și vezi cum o dregi.
:)

 =  Ștoo?
Daniel Bratu
[11.Mar.11 07:39]
Între două lumi sunt - una în care îmi pare bine că-ți plăcu, alta în care-s mohorât pe inspirațiunea ta nedată-n afară (poate la următorul fragment). De vină o fi acel triplet de aur pe care l-ai menționat și pe care nici nu mai pot cu gândul să mă gândesc la el, ca telectual sensibilos ce m-am vrut. Da eu cred că există o explicațiune la intrarea lui în text: personaju' de la persoana întâi s-a cam desprins de condițiune și a pășit pe arătura străzii și în concordanță cu ea, de sine stătător de capul lui plin cu SFicțiune. Geaba l-am certat, el nexam, făcea ca gândacul roșu în paharul cu whiski "Ștoo"?
Mulțumesc,
văz eu, da,
dar mai târziu
:)




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0