| = „pavilionul cu isusi” | Bot Eugen [01.Jun.11 01:35] |
| Mi-a plăcut. Ultimele 3 strofe sunt preferatele mele. citit cu interes, Eugen. | |
| = Eugen, | Ligia Pârvulescu [01.Jun.11 04:21] |
| interesul ma bucura. Multumesc. | |
| + muzeul fricii | emilian valeriu pal [01.Jun.11 08:43] |
| Din punctul meu de vedere un text consistent cu niste imagini surprinzatoare si o constructie bine pregatita. Mai putin insertiile cu broadcasting, dar presupun ca pentru autor inseamna mai mult decit pentru cititor, asa ca nu judec o traire. Plus imi place cum faci din inceput sfirsit. Si ma surprinde tonul degajat cu care expui un scrisnet. | |
| = despre câini, iubire si moarte | Anni- Lorei Mainka [01.Jun.11 12:28] |
| un poem deosebit - o poveste aparent transparenta, inaltata parca peste noi, prin acei isusi si rame si caldura si ciinii in praf... o plutire hranita din durere si totusi intelegere da, prietenul si moartea sunt la timpla iar pistoalele sunt vesnic incarcate bravo! | |
| = e straniu | Leonard Ancuta [01.Jun.11 16:57] |
| ca expresia pavilion cu isusi am folosit-o si eu intr-un text, unul care nici nu a stat prea mult pe site, pt ca l-am retras, introdus fiind intr-un volum. la mine era cam asa - amintirile își răspîndesc otrava de fiecare dată cînd îmbraci un drum o carte un prieten la fiecare bere. Cel mai bine e în înghesuiala din autobuz atunci cînd frînele te izbesc de oameni și realizezi că toți împrejurul tău sînt străini că ești singur ca o boală într-un pavilion cu isuși - degeaba îți ceri scuze. Ești pierdut dar asta aduce o anume liniște, ca atunci cînd primești niște bani. Viața te-a plătit înainte ca pe-o curvă să stai așa cum vrea și degeaba degeaba încerci să te răzvrătești. Oricine îți poate spune pentru cine bat clopotele și tu trebuie să înghiți. Pentru că viața seamănă cu un muzeu de artă în care intri și toate tablourile sînt așezate cu fața la perete. Te întrebi ce fel de pedeapsă e asta și răspunsul te va chinui pînă la sfîrșit. Cînd nu te mai interesează pentru cine bat clopotele și nici cum o mai duce Domnule Motan. (fragment). stiu foarte clar ca nu de la mine te-ai inspirat, cred ca sursa e insa in alta parte - cumva se poate ca si eu sa fi luat de acolo - eu nu mai tin minte insa ce si cum. (poate de la pavilionul cancerosilor, dar nu sunt deloc sigur). in orice caz, voiam sa spun ca am mai vazut astfel de coincidente si astea arata ca undeva mintea poetica are o unica sursa de inspiratie - chiar poezia insasi. ai scris un text bun, bravos! | |
| = omenesc | Negru Vladimir [06.Jun.11 21:26] |
| Prima strofa una deosebita... cred ca de fapt cuprinde in sine, ca potenta, tot ceea ce ai detaliat mai departe... exista mereu nevoia/ispita de a ne re-scrie pana la capat insa vine o vreme in care capatam rezistenta si la acest "medicament" iar usurarea relativa care candva insotea actul poetic se disipeaza, umpland butoiasul coltului cu gloante... e un soi de senzatie de sufocare pe care am simtit-o candva... dar dincolo de incercarea mea empatica aprecieri fata de un text imperfect, prin urmare atat de... omenesc. | |
| = long gone... :) | Ligia Pârvulescu [08.Jun.11 03:22] |
| Vasile, multam pentru recomandarea textului. Emil, o onoare pentru mine steaua din partea ta. Anni, I'm takin' a bow :0 Leo, comul tau it's something :) Ciudate lucruri intr-adevar. Sau normale. Intr-adevar nu-ti citisem scrierea. E clar ca anumite (multe) lucruri sunt peste intelegerea noastra actuala, dar ma bucura ca ele exista si ca ne intalnim cu totii pe acolo pe undeva :) Vladimir, desigur perfectibil, si multam pentru aprecierea umanului imperfect :) | |