| = . | Iulia Matei [12.Jun.11 23:10] |
| îmi place cum crește poemul ăsta, cum tot discursul devine o justificare a stării faină comparația cu limbile de șarpe „Aseară degetele m-au părăsit, n-au mâncat, n-au băut, n-au scris nimic pipăiau doar aeru-n gol ca niște limbi de șarpe.” îmi place cum e introdus balansul de la eu la tu, pentru că acest altfel pornește de la un condițional-optativ, de la „dacă” de la tu :) rețin finalul care mi se pare cea mai bună parte a textului: „și chiar eu aș fi diferit mai transparent cumva mai străin cu o zi.” mai trec, iulia | |
| = Primesc | Călin Sămărghițan [13.Jun.11 19:48] |
| Mulțumesc, Iulia, pentru trecere, lectură și semn. Spunând "crește", cred că îi dai strofei a doua sensul pe care îl căuta. | |
| = mai străin cu o zi... | Teodor Dume [13.Jun.11 21:36] |
| scanare atentă, dar remarc în mod deosebit finalul. da, un final de zece "și chiar eu aș fi diferit mai transparent cumva mai străin cu o zi." ăl rețin pentru arhiva din gând. noapte bună, domnule călin! | |
| = mai străin, mai altfel, mai transparent | Călin Sămărghițan [14.Jun.11 15:10] |
| Domnule Teodor, mulțumesc, încă o dată gând bun, am văzut antologia. Sunteți generos cu nota. | |
| = Mai degrabă | Liviu-Ioan Muresan [14.Jun.11 19:38] |
| nostalgie decît durere sau debusolare. Asta îmi inspiră. Cu toate că punctele de suspensie te trimit spre neant. Îl văd doar ca pe un gînd sumbru, al persoanei ce dorește mai mult de la sine. O nemulțumire a neputinței raportată la dorință. E un sentiment comun, așa că se pliază pe cititor. | |
| = O. | Călin Sămărghițan [17.Jun.11 22:53] |
| O, dl Mureșan, mulțumesc pentru intervenție. Fiecăruia îi va vorbi în limbaj aparte, iar asta nu poate decât să... Nu poate decât să. Uf, scuze! Luna s-a năpustit pe fereastră la mine și oscilez între a o alunga din odaie și a o ruga să rămână. | |
| = . | Alexandru Gheție [18.Jun.11 15:32] |
| și totul pleacă de la "Dac-ai fi aici"... pentru că totul ar fi apoi... "altfel". de unde și degetele ar mânca, ar bea, ar scrie. poate că ar pipăi între timp și aerul :). - foarte interesant al doilea grupaj, modul în care se trece de la exterior, de la fotoliul maron la sine, la un alt sine, un altfel de... Mai transparent ca să se vadă prin el tot ce ar putea fi dincolo, mai străin cu o zi ca să crească, cumva, un balans între... - un text fain, sugestiv alex | |
| = ca să crească | Călin Sămărghițan [18.Jun.11 16:43] |
| Mmm. Alexandru, un fel de dulceață, acel fel de măgulire când te trezești descifrat. Desigur că "începutul" e la "dac-ai fi aici" și mă simt vulnerabil acum cu obsesia dezvăluită. Obsesia că orice mișcare interioară a sinelui, oricât de subtilă, corespondează cu lucrurile dimprejur, poate chiar cu forma unui fotoliu maro. Eu nu-mi descifrasem încă foarte precis de unde acel sentiment al înstrăinării, dar "mai străin cu o zi ca să crească" îmi răspunde perfect. Dau ocol poeziilor dumneavoastră de când am descoperit acele fascinante camere siberia înghețate de care spuneam, dar încă nu mă simțeam în stare de a păși în frigul acela vorbitor. Există poezii în care intri cu sfială. Dar găsind afinitatea receptării, acum mă văd încurajat de a fi mai îndrăzneț. | |