| = cititori, | Dely Cristian Marian [15.Jun.11 22:55] |
| poeme, scriitori - se îmbină prea bine ca să poți generaliza, mai ales azi când extremismul se propagă prin multe mijloace. cred că toți îl simțim. păstrez: "în cele din urmă îți vor târî aura în caverne. abia despre exemplarele nobile dacă vor scrijeli ceva pe mucegăiții pereți." poate că suprapunerea din final nici nu ține de alegeri. prin urmare nu trebuie privită ca ceva opus. și maimuțele au dramele și nostimadele lor. despre care se scriu poeme. cu prietenie, | |
| = Aș adăuga eu | lupu ionut catalin [16.Jun.11 00:07] |
| celor ce sunt rezumate în text, celebrul citat al lui Andre Malraux, ușor modificat: Fiecare om a fost o maimuță. Dar ce a fost întotdeauna destinul omenesc, dacă nu o viață de eforturi pentru a uni această maimuță, cu universul? Mi-au plăcut deasemeni extrem de mult comparațiile cititor-prestator. Consider una dintre condițiile necesare artistului: arta de a (se) sacrifica de dragul artei, într-atît încît uneori ”își vinde sufletul. într-atât încât uită cine este cu adevărat”. Pur adevăr. numai bine, Cătălin, | |
| = "satisfacția exprimării" | Ottilia Ardeleanu [16.Jun.11 10:20] |
| Poetul merge pe nuanțare. Extremele nu aduc neapărat ceva bun. Omul, poet ori cititor, ar trebui să caute acea cale de mijloc (cu plajă mare între cele două puncte limită) a existenței, ținând cont de dualitatea: bine-rău, pur-impur, facil-dificil etc. ca făcând parte integrantă din realitățile vieții. Și totuși, poetului i se cere să dea tot ce e mai bun, iar el asta face mereu, încearcă să se autodepășească, simțindu-se „dator” să „presteze servicii” de calitate, cu bună știință că oferă atâta străduință doar în schimbul satisfacției citirii (cât valorează cititorul pentru el!). Apoi urmează acele frumoase și adevărate comparații, ca o filozofie, transmise oratoric. Și finalul care parcă vrea să spună: din maimuță ne tragem, în maimuță ne întoarcem! Găsesc un discurs care are tot ce-i trebuie ca să transmită unui alt gânditor. Ce poate fi mai adevărat decât că: „cititorii înfig în tine de pretutindeni sulițele lor de pigmei. o vreme reziști”...?! Ideea e că oricât de bine ai face lucrurile, tot se găsește cineva să argumenteze împotrivă (revin la ideea dualității!). Deosebit discurs! Ottilia Ardeleanu | |
| = sau... exprimarea satisfacției | Vasile Munteanu [16.Jun.11 11:44] |
mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre. | |
| = unde e suferința și unde minciuna? | octavian clement [18.Jun.11 16:25] |
| un șirag e un șirag cum o poezie e o poezie lipsa talentului e dovada care nu lipsește acestui șirag de păreri | |
| + o impresie | Paul Gabriel Sandu [17.Jun.11 23:22] |
| Ce viziune apocaliptica! Nici nu stiu ce sa culeg mai intai: rescrierea mitului pesterii, frustrarea care poate fi citita in palimpsest, si care e precedata de denigrarea, cumva de dragul spectacolului, a poetului. Nu ma pot opri sa constat cat de dur suna cuvantul "maimute", chiar in acest context. A scrie e, pana la urma, o forma de auto-flagelare. E o forma de a ajunge la celalalt pe ocolite, de a iubi si de a muri pe ocolite. Deci de a trai pe ocolite. Pana la urma actul de a scrie se autogenereaza din aceasta frustrare. Se autoreitereaza. E clar ca actul trairii e desincronizat de actul hermeneuticii poetice. E clar ca amandoua in acelasi timp nu se poate. Oricat am incerca, prin scris, sa sarim peste umbra asta. Dar, traind numai, in lipsa "hermeneuticii poetice", sfarsesti prin a fi, de fapt, trait. Chiar si in modul cel mai sincer. | |
| = . | Vasile Munteanu [18.Jun.11 16:28] |
domnule Clement (nefericită onomastică...), presupun că ceea ce ați scris, mă refer la conținutul comentariului pe care l-ați lăsat, se referă... chiar la comentariu. mulțumesc, domnule Sandu, pentru lectură și pentru semnul despre; cu atât mai mult cu cât ați găsit disponibilitatea preumblării printre cuvinte. | |
| = în cazul în care nerăbdarea și nelămuririle nu vă dau pace cu stimă | octavian clement [28.Jun.11 07:57] |
| are omul zile mai puțin reușite într-o existență atâta de fragmentată de lungimea propriilor nopți de creație totuși rândurile domniei voastre apărându-mi într-o lumină atâta de puțin poetică suficientă a -mi adormi vigilența recunosc resemnat și îndoliat de regrete că m -am pripit ps : în cazul în care nerăbdarea și nelămuririle nu vă dau pace cu stimă al d voastră clement | |
| = în cazul în care cu nerăbdarea și cu nelămuririle m-am împăcat? | Vasile Munteanu [28.Jun.11 14:18] |
nici un bai, domnule Clement; în definitiv, înclin să vă dau dreptate; când ies din casă, am nevoie de multă imaginație pentru a mă conecta la "poezie" (indiferent ce înțelegeți dv prin aceasta); dacă n-am de lucru și intru în vorbă cu oamenii, se duce dracului și bruma de farmec pe care viața se presupune că l-ar (mai) avea...; poate că, de fapt, nici nu facem altceva decât "să răsturnăm" frumosul; iar când subiecții, deși aflați în fața aceluiași obiect, manifestă (din varii motive) stări contradictorii, astfel de poziții sunt inevitabile; pentru că una e să sapi (apropo de "răsturnare") și alta e să furi peste gard (de exemplu, obișnuiam să cobor din personalurile de noapte către mare și să "mă agăț" de câte-un strugure pe la Medgidia; acum, de vreo 2 ani, tot privesc o vie cum crește), una e să culegi și alta e să cumperi. și eu vă salut; probabil și comentariul dv m-a găsit pe mine în plină indispoziție, lucru pentru care îmi cer la rândul meu scuze. | |