Comentariile membrilor:

=  *	florin caragiu [19.Aug.11 09:12]
fain, imi place cum se bine dispune aceasta viermuiala de mici fiinte, e atat de antrenanta, plastica si muzicala, incat are un singur "neajuns": cand poezia s-a oprit inca mai alergam, nesatul... parca as mai fi vrut sa vad ce se mai intampla. ce fapturi ti se mai strecoara sau iti ies din buzunare, din maini, duse pe sus... abia astept sa citesc un volum publicat de tine pe hartie. pe cand?
=  o	adrian pop [19.Aug.11 11:29]
frumoasa poezie picturala nu ma lansez in teorii acum dar cred ca exista o puternica opozitie intre vizual-metaforic si mesaj in sensul in care cu cit este mai puternic vizual o poezie cu atit mai mare este riscul ca mesajul (daca exista unul) sa fie transmis, receptat asta nu ar fi nici rau nici bine, citeodata poezia poate sa fie un tablou frumos, o imagine cred ca-i cazul acestei poezii, ai reusit sa (-ti) construiesti o lume, o arati si altora, ii poti vedea frumusetea si...atit accesul interzis incerc si eu asta uneori (evident, exista citeva portite pe care le-ai lasat intredeschise (si) aici, dar la fel de evident este ca-s greu de gasit)
=  err	adrian pop [19.Aug.11 11:41]
cu atit mai mare este riscul ca mesajul (daca exista unul) sa fie transmis, receptat - ca mesajul sa nu fie transmis...
=  ~	Cristina Sirion [19.Aug.11 22:10]
florin e mai mult o traducere in altfel de limbaj, poetic pentru ca altul nu am la indemana. de aceea nu are continuare, e un fel de "priveste si altfel", de unde si "rasturnari", de aceea "profa de muzica" care-ti poate arata ce si cum purtand o cartita "pe sus" samd. dar ma bucur mult ca te-a prins, e bine si asa jucaus. :o) de publicat nu cred c-am sa public, nu ma iau suficient de in serios, imi face bine sa scriu si sa exist pentru cativa care ma mai citesc. adrian o sa razi, dar stiu pe cineva care chiar a prins mesajul poeziei asteia, uof! recunosc, poezia nu trebuie sa fie ca trasul la galere. tu stii ca lucrez la asta, imi revin si apoi recidivez. :o) e ea insasi o descifrare, un efort invers daca vrei, atunci cand crezi ca lumea e altfel pe dedesubt si vine unul sau una "profa de muzica" care-ti spune ca poti scoate viermele din mar si-l pui la tine ca sa simti ceva, sau o pereche de gargarite purtate pe sus suna la fel ca tiutul de linie continua. mie imi pare mai corect asa, nu ma impac deloc cu lumea asta asa cum sta, cu capul in sus. multam de discutie, las' ca-mi revin si n-o sa mai avem despre ce vorbi! :o)
=  -	Oana Popescu [19.Aug.11 22:22]
e frumusel textul asta. imi place in special strofa 2(acolo cred ca se afla si miza poeziei-punctul forte).
=  oana	Cristina Sirion [19.Aug.11 22:30]
multumesc si eu, apreciez cand cineva face efortul de-a citi. chiar nu-i putin lucru. si da, acolo e miza, restul sunt variatiuni. desi nici macar n-am remarcat pana acum.
=  ....	Dan G. Dediu [19.Aug.11 23:08]
Nu prea reușesc să înțeleg aici: „avea un vierme legat cu ață/ îl trăgea mereu înapoi și l-am vrut pentru mine”. Restul e ok, l-aș vedea puțin mai liber, scuturat de câteva simboluri care nu par gestionate bine și îngreunează la vizualizare/citire.
=  dan	Cristina Sirion [19.Aug.11 23:54]
un fel de traducere pentru "hai sa simt" ceva? eu sunt gata sa scutur. care?
=  cristina	adrian pop [20.Aug.11 10:49]
nu cred ca-i cazul sa-ti revii, zic daca nu am fost suficient de clar, incerc sa fiu acum lumile personale sint la fel de potrivite ca ceea ce numim generic "lumea" nici eu nu vad vreun motiv pentru care lumea-i mai logica, mai coerenta, mai ce vrei tu, decit lumea pe care-o plasmuiesc eu (cred ca am subliniat asta si-n alte comentarii, daca reusesti sa creezi o lume intr-un text, restul trece in plan secund - stilul, logica, chiar fondul; totul este supus altui etalon)
=  Iată	Liviu-Ioan Muresan [22.Aug.11 20:34]
un poem ce mi-a făcut plăcere. Nu e vorba de a analiza textul, de a pătrunde înțelesuri ascunse. Pur și simplu e plăcut citirii, crează imagini inedite și trăiri ciudate.
=  adrian, liviu	Cristina Sirion [23.Aug.11 01:36]
adrian multumesc pentru revenire si sa le zic precizari, pentru mine sunt mai mult un fel de clarificari ale modului de conectare la om. si pana la urma e o chestie de respect sa vrei sa o faci cat mai nimerit, asa ca ajuta. liviu m-am bucurat ca, dupa cateva treceri cu acelasi efect (placere, desi nu numai) prin poeziile tale, am reusit o revansa. si ma simt bine. :o)
=  poezia unei stări sau a unui mod de simțire?	Marzocchi Guglielmo [23.Sep.11 19:04]
poezia unei stări sau a unui mod de simțire? percepția realității,alterată de amintirea traumei,relevă parcă dintrodată esența{negativă}a lucrului în sine ; sustras din perimetrul fenomenal obișnuit ,el devine străin,contradictoriu,adică - exact așa cum e; nu cum ni-l închipuim noi; alungată {fără nicio vină} atât de departe de lume încât din vuietul ei să nu mai audă decât o muzică aproape cafenie{confuză,alterată,un intermezzo fragil între tăcere și nebunie ,{pe lângă care scrâșnetul unor ochelari sparți pare teribil},poeta își caută scăparea în chiar obnubilarea propriei conștiințe,în încercarea de a se dezice ,de a da înapoi neobservat,hoțește,din fața acelui adevăr revelat,de al transcrie în ceva acceptabil și deci ,nu de al înfrunta ,nu de a și-l asuma,nu de al înțelege ; rezultă de aici un delir plin de imagini ,de situații ad hoc și de peripeții senzoriale ,un delir gata însă de stranii defulări; cârtița,vrăbiile cu gheruțe,bătrânul nebun,copilul ciudat cu viermele lui care apare și dispare tras cu gesturi mecanice de o ață sunt făpturi ale unei lumi htoniene ,care se perindă brusc ,care năvălesc inconsistente ,premature,grabite să repopuleze {sau să ascundă}un spațiu pustiu ,cu a căror neliniște, poeta pare să rezoneze într-un mod reținut ,cenzurat,ceremonial și cu care de fapt se complace neputincioasă; această muzică nu poate fi oprită voluntar,nu e o simplă audiție, ea încetează singură;sfârșitul ei coincide cu un nou început al lumii, repusă în drepturi nu prin acest zbucium mult prea edulcorat ci,prin însăși determinările și legitățile ei proprii ,o lume în care eul rămâne de la început și până la sfârșit un simplu figurant,un rezoner morbid, producător de răspunsuri halucinatorii;tăcerea,nebunia,se estompează de la sine ,se transformă cuminți ,ritualic,în zumzet și în culoare solară,mai înainte să-și fi arătat cu adevărat puterea; însă nu acest delir senzitiv de relație la care se rezumă până la urmă poezia, refuzând cu teamă avantajele cunoașterii ori, vulnerabilitatea acestei personalități poetice dăunează ci,faptul că știm cu ușurință ,în orice moment al lecturii și fără cel mai mic acces la date bigrafice, că avem în față o poezie feminină;și încă una care își exagerează această latură; e o redundanță care nu aduce nimic nou și care,evident,nu face altceva decât să o particularizeze astfel ,să o însingureze și mai tare; e un manierism asumat în secret de la care nu se întrevede nicio abdicare; dacă inima e o cârtiță - să nu uităm că la cârtițe ,orbirea e o adaptare foarte bună ,nu un handicap înduioșător ; însă ce mai contează atunci când ea se poate metamorfoza implacabil la prima pală de vânt într-o pereche extatică de gândăcei delicați; poezia perfectă aparține androginului perfect;