| + Mulțumesc | Adrian Suciu [17.Oct.11 11:20] |
| O tandrețe sfîșietoare învăluie poemul ăsta și-i dă viață. "Subțiri ca niște temeri despre mamă" e una dintre cele mai frumoase comparații pe care mi-a fost dat să le citesc în ultima vreme. Mă bucură să văd cum o poveste de copilărie sa transformă într-o mitologie personală și se încarcă de sensuri în vreme ce discursul rămîne într-o simplitate stilistică fără pată. Nu știu ce să mai adaug altceva decît că mulțumesc pentru plăcerea lecturii. | |
| = si eu | Djamal Mahmoud [17.Oct.11 13:35] |
| și astăzi mă atinge o umbră de teamă când mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi nimerit să fiu matur atunci și împrejurul meu să fie oameni mari ori câinii. un poem matur cu un discurs firesc cursiv rotund fara inflorituri pe care l-am citit si recitit cu placere. va multumesc si eu | |
| = Atât de frumosă | Nicolae Sorina [17.Oct.11 16:26] |
| și tot atât de duiosă este această poezie. Amintirile există datorită prezenței lor continuue...nu se modifică nimic. Mi-a plăcut tot, foarte mult dar am reținut: - pădurile, ”pustiite de pierderea, pe undeva, a mamei”; - picioare firave, ”care erau subțiri, ca niște temeri despre mamă”. Felicit autorul acestei frumoase poezii. Sorina. | |
| = Îmi place | Liviu-Ioan Muresan [17.Oct.11 17:19] |
| poemul are miză și tind să cred că pe lîngă dezvoltarea aleatorie s-a aflat și intenția poetului de a concluziona astfel. Remarc și eu figurile de stil reușite. | |
| = Înduioșǎtor... | Rodica Lupu [17.Oct.11 17:43] |
| de la-nceput, pânǎ la sfârșit, poemul este o duioșie. O întâmplare similarǎ, pânǎ la un anumit punct, am trǎit și eu. Deznodǎmântul a fost unul devastator, atunci când oamenii s-au nǎpustit asupra puiului de cǎprior. Ochii aceia speriați, cerându-mi ajutorul, m-au urmǎrit mult timp. Acum când am citit acest poem, ochii acelui pui au înviat într-ai mei, inundându-mi fața cu lacrimi. M-a bucurat cǎ întâmplarea ta, ți-a lǎsat numai întrebarea”ce s-ar fi putut întâmpla?” Ultimile versuri mi-au plǎcut în mod deosebit: “atunci când ești mic, tot ce este împrejur te face să crești, să te întinzi pentru a-l stăpâni. când ești mare, numai în propriul tău interior vei putea să te înalți, lumea e acum înăuntru...”. Citit cu plǎcere, rl. | |
| = cresti, dara | Motoc Lavinia [17.Oct.11 22:04] |
| un poem rotund, un final care m-a intors in timp , cum nu multe poeme reusesc, la fetita care incerca sa devina eu. tot respectul. | |
| = un | Ottilia Ardeleanu [17.Oct.11 22:20] |
| poem deosebit, l-am recitit cu plăcere fiindcă se citește cu plăcere. remarc prezentul continuu al amintirilor ceea ce relevă permanenta legătură a omului cu un trecut trăit în prezent. același sentiment îl am și eu, că, atunci când ești mic, poți deveni stăpânul tuturor lucrurilor, când ești mare, ajungi mare într-o lume pe care ți-o construiești ori ai ajuns să o construiești. foarte, foarte frumos! Ottilia Ardeleanu | |
| = că poezia nu e rea, | Alina Mihai [18.Oct.11 13:06] |
| e evident, deci nu simt nevoia să spun de ce. că poezia ar fi trebuit recomandată după ce-ar fi fost corectată, e deja alt subiect. de corectat, deci, "spatele casei noastre cea albă" și "să miroase". că poezia nu e de recomandat, pot și voi explica de ce cred asta. pentru că inocența care transpare frumos din text e repede pervertită de prezența comparațiilor cu femei: "cum îmi va fi suflat, mai târziu, câte o femeie.", "ceva din ochii aceia am mai întâlnit, mult mai târziu, în ochii anumitor femei, în aceleași situații..." (asta din urmă e și prozaică, pe deasupra). (știu că mi se va spune că nu copilul povestește, ci adultul experimentat. dar va continua să-mi pară ciudat ca asemenea amintire ingenuă să fie legată de mai multe ori de relația adultului cu femeile.) pentru că un pui de căprioară atât de frumos descris drept speriat de singurătate, nu poate veni să miroasă lemnele (e urătă asta ..."le miroase chiar la tăietură"!). frica nu te poate face curios. e nefiresc. sunt, de asemnea, formulări ezitante de genul "ne-am uitat unul la altul fără niciun fel de gest"(nu era mai bine "împietriți"?) sau "a plecat spre pădurile lui pustiite de pierderea, pe undeva, a mamei" (nu are niciun rost referința locativă), "picioare subțiri ca niște temeri despre mamă", "propriul tău interior". îmi displace modul în care îmi este livrată concluzia. care mie mi se pare inutilă, lipsită de valoare estetică. mi-ar fi plăcut să existe o anume ambiguitate între oameni și câini, un joc cuvinte bazat de valoarea cuvântului "câine", atât ca adjectiv, cât și ca substantiv. ar fi fost un final excelent. concluzionând, poezia asta are un potențial mult mai mare de exploatat, dincolo de bambi si "micul prinț" al lui exupéry. | |
| = cand scrii cu inima | Bodia Diana - Sorina [02.Nov.11 21:22] |
| Tare mult mi-a placut textul. Stii sa te folosesti de cuvinte si figuri de stil, e ceva firesc si bland in aceasta poezie, dar si o anumita maturitate constienta de sine si de lume. Si eu ma bucur ca nu erai cu oameni mari si caini atunci cand a aparut puiul de caprioara. Pentru mine chestiunea asta cu maturitatea asta dezgolita de blandete ramane o tema de dezbatere interioara. Poezia asta e dovada ca pana la urma cu sufletul nostru scriem si nu cu mintea si asta e motivul pentru care o poezie sau o alta scriere transmite sau nu ceva real. | |