| + ”între luciditate și nebunie... nimicul ia amploare” | Alexandru Gheție [07.Dec.11 23:02] |
| foarte fain textul acesta, silvia. pare construit acolo unde ”între luciditate și nebunie nu mai rămâne decât un mers pe sârmă” îmi plac încercările acestea de a surprinde cât mai exact o stare. iar ce pleacă din ”depresiune” și e atent conturat merge mereu... nu sâcâie deloc ”nimicul” acela, practic pe el mi se pare că se țese și toată starea de aici. depresie, imposibilitatea găsirii unei soluții (imaginea nu se mai întoarce aceeași), nebunia, suferința... și totuși, și totuși... dragostea, dreptul la ea ”eu mă cred încă buricul pământului și dragostea mi se cuvine tot din nimic” o dragoste din nimic, une din care să nu-ți explici nimic, pare singura soluție. ori explicație, nu :) | |
| = re | Silvia Goteanschii [08.Dec.11 22:10] |
| multumiri, alex, mă bucur că ți-a plăcut, din "nimic" poate ! explicația, da :)singura... | |
| = "mersul pe sârmă" pune în acord magia interioară cu cea exterioară! Asta este pu | Maria Elena Chindea [10.Dec.11 14:32] |
| Între laic și spiritual – e „un mers pe sârmă” fascinant; să te oferi egal ambelor lumi și nici una să nu te „prindă”. Asta îți transformă cumva vibrația trăirii în starea de martor, astfel că totul expansionează într-un „joc” al manifestării unde totul este și nu iar tu ești fără de a fi. Între două „expirații” ale manifestării, Dumnezeu se resoarbe într-un vid beatific, în care își odihnește și-și coace viitoarele expansiuni magice. Apoi...apoi totul reîncepe. Pentru că la început a fost „Cuvântul”...”Jocul comun și magic al existenței! Mulțumesc pentru magie! | |
| = .. | Silvia Goteanschii [12.Dec.11 12:18] |
| dacă ai simțit tu magie citind, trebuie să mă bucur, nu? mulțumesc, Maria, pentru lectură și semn. | |
| = Nu cred ca am descifrat tot | Kosta Vianu [01.Mar.12 15:25] |
| Intr-adevar, realitatea se situeaza undeva intre amaraciune si imaginar, totusi aici sunt tuse concrete, de viatza palpabila. Daca e sa vorbim de egoism, intr-adevar, toti am cam avea de ce sa ne rusinam: ne credem buricul pamantului, mai ales in dragoste, desi mai toti ajungem sa dorim lucrul acela caprei vecinului. Dincolo de aparenta de superficialitate, de gratuit, care ar parea ca emana din "mersul pe sarma cu nimicul in suflet", eu cred ca poezia vorbeste tot de dragoste si de implinirea/neimplinirea ei. Plus ca Sfantul Graal, ca o aluzie la posibila credintza, nu ne poate salva de pendularea intre luciditate si nebunie. Ceva imi pare totusi, ca atitudine generala, un pic prea bizar. Poate fi asa-zisa inventie cu decupatul literelor? Nu cred, aceea imi pare si mie singura solutie posibila, adica transgresarea intregii povesti in imaginar, unde toate pot capata dintr-odata alte dimensiuni si aspecte. Cu surpriza lecturii, Kosta, un biet carpaci literar de duzina. | |