| = cismeaua de la cumpana anilor | Ioan-Mircea Popovici [28.Dec.11 09:37] |
| la asta ma gandisem si eu deus et machina cearta se face cu arta si arta presupune dragoste chestia din concluzie este precul "lema gestului" "cerul cu steaua sa adamită e raiul cu poarta trăsnită" | |
| = o | adrian pop [28.Dec.11 12:59] |
| lume onirica, cit se poate de credibila, palpabila as zice, de care indraznesti, totusi, sa te apropii macar pina in curte, la cismea, ce-i intre cei patru [sau mai multi] pereti, acolo trebuie sa ramina partea buna-i ca-i si gazda pe afara...cit sa-i blagosloveasca pe toti [nu chiar toti] parti proaste nu-s sau nu vad eu | |
| = Felicitări marțienilor | Alina Mihai [28.Dec.11 12:59] |
| Poeziile tale îmi par a fi rezultatul unui efort intelectual al cărui intenție e să-ascundă-n falduri cât mai ample respirația sensibilă e unui suflet poetic la care se-ajunge ca-n basme, făcând față la multiple imagini înșelătoare izvorâte dintr-un ingenios mecanism de (auto)oglindire. Nu-s întotdeauna pe gustul meu, eu apreciind exprimarea frustră, ruperile din carne, ca să spun așa. Găsesc drumul ăsta, totuși, din ce în ce mai interesant și-i descopăr pe zi ce trece chichițele, originalitatea. Textul de mai sus povestește despre aceeași sensibilitate, folosită și descoperită drept armă într-un război pe cât de elegant, pe atât de greu de dus. Ii felicit pe această cale (și) pe marțieni, pentru știința de-a-și alege... inamicii! | |
| = 3dx | Vasile Munteanu [28.Dec.11 17:54] |
| domnule Popovici, nu am înțeles care este rolul "mașinăriei", dar, da, în fața unei astfel de "mecanici" oamenii sunt prea mici; atât pentru a te certa cu ei, dar (atenție!) cât și pentru a te lăsa certat de către aceștia; pentru că - și aici îmi permit să vă contrazic - arta nu implică dragoste, ci dragostea e o formă sublimată a iubirii (pe care, nu putem nega, și animalul o simte); pentru că altminteri am ajunge să fetișizăm anumite forme mai mult sau mai puțin estetice, dar deloc poetice (de exemplu, "ciocanul"); mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre. domnule Pop: îmi permit să cred că, fără gradul său de concret, onirismul nu ar fi deloc dezirabil; mai mult, am împărtăși din el exclusiv coșmarescul; nici eu nu stăpânesc numărătoarea pereților; dar aceasta deoarece este genul acela de construcție posibil de evaluat numai din exterior; atât că ea implică un paradox de tip leibnizian: când ieși (pe ușă, desigur), iei și pereții cu tine; prin urmare, o astfel de sete nu poate fi abordată decât "din interior"; exteriorul este sinonim neparticipării; iar timpul mi-a demonstrat că persoanele despre care textul face vorbire participă: atât ca subiect, cât și ca obiect; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre. d-ră Mihai: sincer, la un moment dat am crezut că între ceea ce scriu și ceea ce citiți au apărut anumite rupturi interpretative; apreciez sincer că nu ați renunțat și că ați acces către planul interior al exprimării mele în scris; încerc pe cât posibil ca și acela exterior să respecte criterii formal-poetice; sunt conștient că nu reușesc întotdeauna; e o manieră de a poetiza pe care mi-am asumat-o, deci nu sunt extrem de afectat când multe dintre texte nu stârnesc reacții; dar aș fi ipocrit să nu recunosc că sunt încântat când persoane cu o anumite calități indispensabile analizei literare (și vă consider o astfel de persoană) acced către sensul real al versificației; în același timp, aș minți dacă aș pretinde că recurg la o întreagă arhitectonică sau la cine știe ce schițe complexe înainte de a așterne pe hârtie forma finală (sau aproape); din fericire, m-am numărat printre acei copiii cărora nu numai că le-a plăcut să li se spună povești, dar să citească ei înșiși cât ai multe; care a descoperit (foarte de timpuriu, chiar dacă acompaniat cu dificultățile inerente) farmecul inegalabil al miturilor și legendelor, al diferitelor perspective religioase și științifice asupra lumii șamd; deci exprimarea în versuri a acestor lucruri, cel puțin la mine, cunoaște un oarecare "firesc"; dar cum, indiferent de subiect, un plan există, toate acestea ar fi însemnat probabil mai puțin fără interferența cu terțe viziuni, cum ar fi aceste "viziuni pictoriene" sau "viziuni marțiene" (deseori și ele coșmarești, dar tocmai de aceea uman-artistice); poate de aceea mi-aș permite să spun că un marțian care pictează în versuri e un balaur; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre. | |
| = err | Vasile Munteanu [28.Dec.11 17:56] |
copii | |
| = cred | adrian pop [28.Dec.11 18:30] |
| ca nu era rau sa iei in calcul si posibila intrepretare maieutica [cu tot cu semne de-ntrebare]; te-ar fi ajutat sa-ntelegi ca cei de care poezia face vorbire, pot fi [si sint, pare-se] prea usor analizati/sortati/stampilati evident ca nu exclud nici varianta "zidului" cel de care ne izbim citeodata uneori exact cind vrem sa-l eludam [metaforic fiind, fireste ca poate fi eludat, ca orice alt impediment cognoscibil] nu stiu de ce nu-s de acord azi cu bergson, gindirea/meditatia nu-i un lux pe care sa ti-l permiti dupa ce ti-ai indeplinit necesitatile primare, este o cerinta primordiala a spatiului [cel in care, mimetic sau nu plasezi si peretii aia; patru-s, exact patru, indiferent ce spune matematica] una peste toate celelalte, se pare ca izvorul este intre ei [pereti] iar cismeaua o extensie [inutila, fireste] a acestuia - acelasi leibnitz ar fi fost urit plesnit peste paradox, pentru ca, fireste, exista si posibilitatea inversiunii - izvorul in curte, pentru toti; inclusiv hiene apropo, dante a fost asemuit cu una [hiena] care versifica printre morminte in mod eronat, desigur - chiar daca "evaluarea" venea din parte unei voci pe care cu greu o puteai ignora | |
| = și eu cred | Vasile Munteanu [28.Dec.11 18:44] |
| - reproșându-mi (constructiv) că aș fi un „etichetator”, omiteți un aspect; de exemplu, când spun „am avut o zi proastă”, nu înseamnă că toate zilele sunt proaste, sau că nu am avut și zile bune; așadar, „etichetarea” mea (mă refer la ea astfel pentru că înțeleg că așa a fost percepută) se referă la subiectul/obiectul de astăzi, nu la acelea de ieri; ele sunt „aceleași” sub raport spațial (iar acesta nu este zidul, ci „ușa”), pentru că le conștientizăm „unul lângă celălalt”, dar altul sub raport temporal, pentru că le conștientizăm „unul după celălalt”. - în plus, un aspect mai important decât pereții (al căror număr este dpmeudv neimportant), și asupra căruia interpreții paradoxului filozofic nu au insistat este „acoperișul”; de exemplu, presupun că este unul dintre motivele pentru care pentru egipteni a fi mort într-o piramidă echivala cu a-fi-viu-în-cer; o piramidă, așa cum o văd eu, este o locuință redusă la esențial; pentru că iluzia ocrotirii (conferită de pereți) ascunde drama îngrădirii; motiv pentru care vă dau dreptate în primă fază, meditația este o cerință primordială, dar, din păcate viul lucrează prin și asupra primarului; pentru meditație (mai ales în prezent) condiția prealabilă este a te muta în cer. - de ce? pentru că acolo nu sunt nici „curți”, nici „cișmele” (nonid izvor, cu întregul spectru de implicații); iar ceea ce însetează și îndestulează. - dante? desigur, comparația a fost eronată de la început; dacă ținem cont de „pragurile” trecute, mi-aș permite să spun că, dimpotrivă, era un mormânt (piramidal) versificând printre hiene. | |
| = spun așa: | Ottilia Ardeleanu [28.Dec.11 18:52] |
| "cerul cu steaua sa adamită e raiul cu poarta trăsnită" - superbă imagine, niciun milion de artificii nu ar arăta mai frumos pe un cer de iarnă! nu știu de ce, poate dinlăuntru vine, citind poemul, mi-a sunat mereu în minte: "sângele apă nu se face", nici măcar "îndoit cu ploaie". cât poate un om, un om-poet să spună mai rafinat și mai limpede despre viață, despre menire...?! și refrenul are calitatea venirii lui, ca un ecou, din foarte departe, din începuturi, de la origini, un fel de colind care ne reamintește de unde venim și încotro ne îndreptăm. poemele tale, Vasile Munteanu, dincolo de nume reale ori imaginare, au ceva care vine din minte și din inimă. doar cine nu simte nu vede. și, oricum, nu orice nume va "odihni la morga stelară"! Ottilia Ardeleanu | |
| = ntz | adrian pop [28.Dec.11 21:14] |
| nu reprosam nimic [cum as fi putut, fara sa-mi aplic si mie eticheta sau reprosul, dupa caz] practicam doar o metoda, oarecare, de cunoastere [cel mai usor as defini-o cu ajutorul neamtului "atunci cind privesti in abis, beware, si abisul arunca o geana spre tine"] aplicat, mi-am zis daca autorul ne invita la dialog, eu de ce sa stau ca vitelu' fara sa profit? bun, asta-i lamurita, sper in ce priveste acoperisul - total de acord dar usor irelevant, zidurile-s cele care ne ancoreaza si eu despre o proptire-n real/pragmatic vorbeam [chiar daca ma faceam ca nu-s de acord cu bergson; faceam asta doar pentru a sublinia, cum mult mai bine ai facut-o importanta acoperisului, a puntii de legatura cu, hai sa-i spun pe nume, chiar de o sa fiu ridicol,divinitatea/sublimul/inaltarea/purificarea u.a -le-am atribuit izvorului, pe care mi-am permis sa-l trag, excedat de trivialitatea cismelei, pina-n curtea proprie cu atit mai mult [sau mai ales] pentru ca amina, cum spui tu, mutatul in cer tre' sa admiti ca pe malul cismelei este greu de meditat dintr-un motiv simplu si evident, acesta lipseste cred ca am ajuns unde nici nu se asteptau si am scapat din vedere ca aici este o poezie dar nu cred sa fie rau, despre poezii vorbesc ele insele prea bine exact ca numitul dante, mai exact poezia lui - aceasta nu te amageste, nu te duce pe te miri unde, stie exact ce face si cit cu ultima afirmatie nu as putea sa fiu de acord, oamenii da, pot sa versifice, mormintele [chiar si cele tip piramidal] fac poezia | |
| = . | Vasile Munteanu [28.Dec.11 23:16] |
mulțumesc, Ottilia, pentru cuvinte și pentru semnul de lectură. recitind, ți-am dat drepatate Adrian: cred că instinctiv am ghidat schimbul de păreri către aspecte obscure ale textului tocmai pentru a nu aborda textul în manieră explicită; atitudine pe care îmi place să cred că ai să o accepți și ai să mă scuzi. o singură precizare: acolo, pe finalul comentariului, "mormânt" nu era folosit în sens propriu. am să mă opresc aici; mulțumesc mult pentru reveniri; și mai ales pentru excelentul exemplu că nu contează că opiniile sunt mai mult sau mai puțin contradictorii când totul este argumentat decent. respectul meu. | |
| = raiul cu poarta traznita | Kosta Vianu [05.Jan.12 12:49] |
| e un fel de cosmogonie ampla, desele referiri cosmice nu par sa fie intamplatoare. mi-ar placea, de ce sa nu recunosc, ca atunci, stii tu cand, cand se va termina sejurul in morga stelara si ne vor face iar slobozi, pe mine, miner in vreo gaura neagra, pe altii, ciute pe vesnicele plaiuri verzi, adamite, ale raiului, sa ne semene macar numele apei ramase din noi in vesnicul izvor. frumoase imagini, chiar daca visele tale pictate in ma niera martiana nu sunt usor de vazut cu ochii acestia, materiali, lumesti. in rest, asa e, chiar sforaind, poetul intrece...Cu mare admiratie, sincera si perena, kostanie, calugarul dihanie. | |
| = să legăm statuile | Vasile Munteanu [06.Jan.12 10:20] |
onorat, domnule Kosta, pentru cuvinte; aceste statui care, dacă nu le legăm, noaptea fug din grădină dornice de aventuri omenești. | |