Comentariile membrilor:

 =  Sonet?
Rodean Stefan-Cornel
[31.Mar.12 15:13]
Doamnă Sorina,
Poezia de mai sus mie mi se pare că seamănă cu un pastel (nu sunt sigur), dar, după umila mea părere, nici vorbă să fie sonet. Păi, în primul rând, nu are conținutul adecvat, sonetul abordează altfel de teme, cu tentă mai aforistică, mai filozofică și se încheie, de regulă cu un vers care este o concluzie sintetică a întregului conținut al poeziei și care exprimă o idee generală sau o sentință. Apoi, nici forma sonetului nu este aceasta. Dumneavoastră ați scris această poezie într-o metrică "jucăușă" (ritm trohaic, cu opt silabe în fiecare vers), dar sonetul se scrie de regulă în endecasilab (sau în alexandrin sau în decasilab), care implică un alt tip de ritm (iambic) și o cu totul altă măsură (mai mare, după cum ne sugerează și denumirile respective). Apoi, rimele nu sunt oricâte vreți dumneavoastră și așezate oricum, că de aceea se spune că sonetul are formă "fixă", iar forma nu se referă doar la numărul de versuri. Din punct de vedere tehnic, rimele sonetului trebuie să fie perfecte, dar la dumneavoastră "frunze" nu rimează cu "confuze", "sigur" nu rimează cu "singur".
Oricum, poezia dumneavoastră sună bine ca ritm, s-ar putea să aibă și câteva descrieri din natură interesante, poate chiar figuri de stil poetice, dar nu înțeleg de ce i-ați dat titlul "sonet".
Am intervenit cu aceste opinii, pentru a nu deruta cumva pe alții, care ar putea crede că orice versificație cuprinzând 14 rânduri este sonet. La fel cum nu orice cuvinte înșirate pe 3 rânduri, cuprinzând 17 silabe reprezintă un haiku. Bineînțeles, sunt doar opiniile mele, accept orice corectură sau păreri total contrare, din partea dumneavoastră sau a altui cititor.
Vă doresc succes în continuare!
Cornel

 =  Acum am înțeles ce-i cu endecasilab și ritmul iambic.
Nicolae Sorina
[31.Mar.12 15:48]
Am schimbat doar numele poeziei. A fost mai simplu, dar pe viitor voi studia mai mult acest gen de poezie. Recunosc, am fost superficială, așa că nu voi avea nimic de comentat, decât ceea ce am scris.

Numai de bine, d-le Rodean.

Sorina.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !