| = "mai departe" | George Pașa [01.Dec.12 16:40] |
| Știu că e greu să comentezi textele scrise de Ioan-Mircea Popovici, fiindcă sub stratul de simplitate se află, de multe ori, ca pietrele într-o piramidă, construcții mozaicate de sensuri. Aici aleg muzica și zborul, fiorul și dorul, pe de o parte, oprite cu toate în inimă, pe de alta, plecând de acolo spiralat sau ondulatoriu spre alte inimi, în foșnet de pagină sau în țipăt de pescăruș, "mai departe, mai departe..." fără de sfârșit. | |
| = să fie acesta momentul | Ioan-Mircea Popovici [02.Dec.12 08:29] |
“bagă bine de seamă” dintr-un ecou/ strigarea/ atinge cer ca o săgeată/ dintr-odată “cântecul s-a așezat pe portativ/ definitiv în albastru/ s-au adunat zburătoarele darul binelui/ aripile/ zborul/ s-au oprit în inimă și-au iubit totul/ de la început” focarele-și aprind pe rând flacăra “dă mai departe o pagină” curând va fi bine/ se simte-n aer minunea/ fericiți cei curati cu inima vie dă Doamne să fie/ la mine acasă/ vinul bucuriei/ de Crăciun arde românul de dor/ dorinta-i una și aceeasi/ cuvintele ne sunt diferite intrasem cu țânțarul vienez/ să semnăm împreună/ papyrusul dintr-un crez/ cu dragoste de peste tot/semne de prietenie întâmplările rare/ vin când vor ele/ neașteptate nu vin niciodată să fie acesta momentul | |
| = foc mocnit cu umbre | Bejliu Anne-Marie [06.Dec.12 14:09] |
| "să fie acesta momentul" creanga primește zăpada cu o plecăciune se scutură cuvintele odată cu mugurii uscați râde omul și palma lui primește darul sărbătoarea începe mereu cu o altă filă deschisă - redeschisă în închiderea dintre un an gârbovit și un altul nenăscut sacul plin de umbre se arde la foc mocnit râsetele explodează pe aripile colindului și omul cu fruntea plecată prinde glas în rugă rotund aruncă încă o umbră în foc perpetuum mobile al umbrelor...jocul începe...reîncepe... | |
| = pentru a imblanzi abstractiile | Ioan-Mircea Popovici [06.Dec.12 16:09] |
| in izvorul de cuvinte nu poti sti de unde vine un izbuc de bucurie ori tristetea cea din vie dupa ce-au plecat cocorii vestitorii citandu-l pe Marcel "Rolul meu este de a transforma ecuatiile in sentimente" pentru a imblanzi abstractiile cu imaginile sarbatorilor de iarna chiar si din flacara focului unor noduri de catarge intre multele daruri ale lui Nicolae unul este acesta "dintre un an gârbovit și un altul nenăscut sacul plin de umbre se arde la foc mocnit" mai tanarul amic si-a pus ghetele-n fereastra Alexis le-a umplut cu caluti de mare care peste noapte au disparut "în albastru/ s-au adunat zburătoarele darul binelui/ aripile/ zborul/ s-au oprit în inimă" acesta acum altfel decat atunci cand | |