| = pdv | Mihai Robea [18.Sep.13 21:20] |
| Exista un defazaj (ma refer la "postmodernism", "curentele postmoderniste") ceea ce spuneti are un grad de veridicitate, insa intentia (dincolo de teoretizari) a fost una destul de vulgara: sa-i inregimenteze, pe autori, si sa se stabileasca o ierarhie, stiut fiind ca Manolescu este acreditat ca parinte al postmodernismului; s-a intamplat deja, momentul este depasit. Impactul a fost minim, de alcov. | |
| = Mihai, | Manolescu Gorun [19.Sep.13 13:47] |
| Trec peste tonul persiflant al com-ului („intentia (dincolo de teoretizari) destul de vulgara”, „Manolescu este acreditat ca parinte al postmodernismului”, „Impact minim, de alcov”, etc.), că doar nu suntem la mănăstire și mă voi referi, în continuare, numai la argumentarea dumitale. 1. Ai dreptate când afirmi că „exită un defazaj”. Și el există între curentele postmoderne, altele decât postmodernismul (pe cale de dispariție) și acesta din urmă. Și eu am vrut să mă refer la aceste curente și nu la PoMo. Prin urmare voi face cuvenitele modificări în text. Dar, părerea mea este că, în cadrul unor asemenea curente care cuprind și „poeziile de stare” de care vorbesc, se prelungește, ba chiar se accentuează, tendința nihilistă proprie postmodernismului. 2. În calitate de consumator de poezie (a cam trecut timpul, sunt prea bătrân pentru a mai „produce” poezie – păcatele tinereții) cred că nu mă poate opri nimeni să fac constatările pe care le-am făcut (discutabile ca orice părere). Fără a avea nici un moment pretenția de a-i „înregimenta pe autori și de a stabili ierarhii”. Dar, tot părerea mea este că există, atât la noi, cât și aiurea, destul de mulți care practică „poezii de stare” cu tentă nihilistă, mai mult sau mai puțin marcată. Dacă ți-a sărit țandăra că un neofit ca subsemnatul își permite să „înregimenteze și ierarhizeze” pe cei care scriu (sau cred că scriu) poezie, mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă chiar mi-aș fi permis să dau o mulțime de exemple de texte, din ograda noastră, care se înscriu pe tendința pe care am observat-o. Se pare că orgoliile celor care, repet, scriu (sau își închipuie că scriu) poezie este nemăsurat și nu permit celor care, în calitate de „consumatori” , să comenteze altfel decât admirativ. Chiar și atunci când li se face hatârul de a recunoaște că „ceea ce spun are un grad de veridicitate”. 3. În concluzie, sunt prea bătrân, din nou mă repet, pentru a da cu sorcova sau cu bâta, cerând, în schimb, un minim de decență prin revenirea la „argument”. P.S. Reamintesc că am făcut modificările de cuviință în text pentru a înlătura „defazajul” remarcat, pe bună dreptate, de Robe, căruia îi mulțumesc | |
| = . | Mihai Robea [19.Sep.13 18:50] |
| De la un alt mod de dispunere care are legatura cu tehnica pana la toate cele... doar teoretizari si tentative, nevoia de altceva. Termeni ca "nihilism", formulari ca "poezia de stare" (fac eforturi sa nu fiu malitios) nu-si au acoperire decat daca ne dorim cu tot dinadinsul acest lucru. Anarhismul (care circumscrie si nihilismul) are ceva vechime; redescoperim roata, are si spite. | |
| = dv | Mihai Robea [19.Sep.13 22:17] |
| daca o sa fiti ceva mai atent o sa observati ca si Alex Stefanescu imi da dreptate..intr-un fel sau altul "....constructie liniara a poemului (de fapt, juxtapunerea unor enunturi), folosirea frecventa a unor enunturi prozaice, oralitati, instantanee din viata de fiecare zi etc [pana aici exact ce spuneam - tehnica], un sarcasm obosit, un repros difuz la adresa intregii lumi [sugestiv spus - numai ca nu are acoperire in realitatea 'postmodernista', data fiind gama mult mai larga prezenta la autori. Sau are - daca ALEGEM noi un numar de autori pentru ca plecand de aici sa generalizam, sa ilustram ilegitim] | |
| = … | Manolescu Gorun [20.Sep.13 10:11] |
| 1. îmi reproșezi că, plecând de la niște cazuri particulare, generalizez (iductiv) nepermis în ceea ce privește nihilismul exacerbat (în paranteză spun că, după a mea părere nu anarhismul include nihilismul, ci invers, dar nu contează) și că reinventez roata. Dar, nota bene, nu am vorbit de un nihilism, în general, ci de unul exacerbat sub care nu se ascunde decât « Nimicul ». Nu întâmplător m-am referit la Nietszche cu a lui variantă de nihilism de sub care mijește « Voința de Putere» (complexul victimă-călău, cu conotații, de exemplu, de « destinul călău», de faptul că omul luând locul divinității rămâne singur cu el însuși, etc.). Tot așa se poate vorbi despre alte variante : la Dostoievschi, Cioran și cate or mai fi, fiecare, în background, ascunzând « ceva », dar nu « Nimicul ». 2. Când am vorbit de nihilismul exacerbat nu m-am referit la altceva decât la o « tendință» și nu am stat să fac statistică și să decelez procentul în care este acoperită poezia actuală. Cu altă ocazie (textul este postat și pe agonia) am încercat să vorbesc despre duplicitatea nostalgiei care vorbește, de pe pozițiile unui prezent mizer, despre un trecut idealizat. Și acuzam atunci cum pe la noi apar, în poezie : părinți, unchi, bunici și străbunici – un adevărat cult șintoist al stămoșilor care, în extremis ajunge la mit și la o relativă emoragie de « psalmi » (nu neapărat pe acest sit ci pe altele). Altă tendință, nu știu, repet, procentul, dar care, ca și nihilismul (exacerbat) tinde spre un anumit manierism rutinier. Și mai sunt și altele de care voi încerca să vorbesc (cum ar fi, de exemplu, exacerbarea sexualității). Asta nu înseamnă că, în cadrul fiecărei tendințe, nu apar și texte notabile. Impresia mea, o voi verifica în final, este că toate acestea (probabil că niciuna care să le acopere pe toate celelalte) țin de o ”condiție” pe car aș numi-o « postmodernă », în contrapartidă cu cea «postmodernistă» care a fost déjà teoretizată. 3. Te referi la « tehnica» pe care o evidențiază Alex Ștefănescu. Și aici nu e vorba de cine știe ce noutate dacă ne referim la «colaj» și mai interesant, la «fragmentarism» care, în opoziție cu «conceptualismul» mizează pe un fir roșu subiacent care unește fragmentele, aparent fărb nicio legătură unul cu altul, dar care fragmentalism conduce la o puternică expresivitate a textului, în ansamblu. Ceea ce am acuzat eu, citându-l pe Alex Ștefănescu, este liniaritatea și lipsa de adâncim a modului în care tehnica, de fapt, nu ascunde ci relevă inexistența unui «ceva» profund, pe care ar trebui să mizeze poeticul prin sugestie metaforică, în cadrul nihilismului exacerbat. Cam asta ar fi, deocamdată. Îți mulțumesc că accepți dialogul și că treci de la retorică (atractivă când e augumentată chiar și cu malițiozitate), la arumentare aparent mai anostă dar, pe care o putem face și pe ea atractivă. | |
| = . | Mihai Robea [20.Sep.13 15:33] |
| referirea din primul comm era la Nicolae, de la cateva constatari la o discutie serioasa cu/ fara argumente ...ar fi o distanta | |
| = O.K. | Manolescu Gorun [20.Sep.13 17:27] |
| "referirea din primul comm era la Nicolae" - si eu, care-mi faceam iluzii! "de la cateva constatari la o discutie serioasa cu/ fara argumente ...ar fi o distanta"; cum tot asa, de la nihilism la nihilismul exacerbat este o cale cu mult, mult mai lunga decat de la Vascauti la Focsani. | |
| = . | Mihai Robea [20.Sep.13 20:16] |
| daca tot e atat de scurta, va atentionez ca ar fi trebuit sa existe cateva premise, de ex.: - parcurgerea a mai multe din "nimicurile" de care v-ati lasat sedus, candva, ale tineretii valuri! Dincolo de acel 2% - 3% pe care l-ati trecut in revista, probabil, este un hau, se cam vede, dar si in functie de preocuparile care am mari indoieli ca v-au ingaduiau sa cititi suficient din ce se scrie; nu ati fi avut cand, fizic vorbind. Era nevoie de ani. Densi. Ar fi un motiv, pentru altii, pentru a fi circumspecti. - formula de abordare - in care eschiva si unele raportari, pe alocuri intruziuni (fiind ele, poezia si filosofia, doua spatii care comunica - in anumite conditii, dar cu personalitatea lor), pot convinge pana la capat doar pe cei deloc familiarizati. In treacat fie spus, ce a fost dadaismul daca nu o forma de "nihilism exacerbat" (este adevarat, a purtat un nume)? Sa trecem - fiindca putem vorbi de nihilism un an fara a epuiza nimic. La fel, ne putem da pe topoganul postmodernist-postmodernism cat vrem, le putem trece, pe rand, din perioade (ori stadii) in curente literare cat vor muschii nostri de teoreticieni. A, demersul, putem construi un sistem inchis, Campanella. Nu este mai bine sa ne vede noi de treaba noastra si sa lasam poezia, intreb generic, sa-si vada de drumul ei, mai bun sau mai rau? Nu de alta, dar de 20 - 25 de ani cam toate atingerile cu lumea "teoreticienilor" sau cu critica literara mai mult deservicii i-au adus. | |
| = ... | Manolescu Gorun [21.Sep.13 12:44] |
| 1. Tec peste „Dincolo de acel 2% - 3% pe care l-ati trecut in revista, probabil, este un hau, se cam vede, dar si in functie de preocuparile care am mari indoieli ca v-au ingaduiau sa cititi suficient din ce se scrie (ca”poezie”)…etc”. Pentru a răspunde ar trebui să recurg la C.V.-ul subsemnatului și chiar n-are nici un rost. Pentru că, vorba aceea: când o carte se lovește de un cap și sună a gol, nu întotdeauna cartea este devină, dar e valabilă și reciproca. 2. Referitor la „formula de abordare”: este evident, după umila mea părere, că nu am intenționat ca acest text să fie un „studiu”, ci doar expunerea unor păreri care, eventual, să nască discuții. Dacă vreo dată voi avea chef să mă apuc de un asemenea studiu, altfel vor sta lucrurile, inclusiv să am grijă să elaborez un sistem eventual „închis”, deci nu numai coerent, dar și consistent, inclusiv nelovit de „incomletitudine” (Gödel) – că tot recurgem la argumente de autoritate citând autori mai mult sau mai puțin celebrii – Campanella – hai, domnilor, săracul de el n-a intenționat să elaboreze vreun “sistem închis” făcând, la timpul său, proză fără să știe; citarea e ca nuca-n perete și vorba lui Robe: “nu poate convinge pana la capat doar pe cei deloc familiarizati” etc. -Sau, mai modest, voi elabora doar unul “deschis” care, măcar să posede, cât de cât, oarece coerență. 3. Mă voi opri acum la ultimul paragraf al com-ului anterior. Sigur, am vorbit prostii. …Mi-aduc aminte de o ședință de partid de pe vremuri când secretarul de partid i-a pus pumnul în gură unuia care vorbea ce nu trebuie și acela, excedat, i-a replicat: „Na, că iar am vorbit degeaba!”. Și s-a așezat cuminte la loc. Care se repetă acum cu noul secretar al partidului ”poezie”. Prin urmare mă voi așeza cuminte la loc. Pentru că, de data asta nu am mai întina principiile sfinte al comunismului ci chiar puritatea autoreferențială a poeziei. | |
| = . | Mihai Robea [22.Sep.13 07:58] |
| Ba bine ca "da", fiindca nu este deloc asa (ca sa incep cu finalul): eu am pus o intrebare generica, cumva peiorativa care nu va privea neaparat - decat daca etc. Nu este cazul. Asa ca nu inteleg de ce sunteti afectat, glumesc. In fine, nu trebuie sa va ingrijoreze nici faptul ca a fost pusa prin ricoseu fata de o realitate extrem de palpabila! Nu stiu cum e in partide, in cel vechi mi s-a sugerat ca mi-ar fi mai bine daca as intra; n-am intrat. Am avut impresia, pentru o clipa, ca ati observat de ce am temporizat - in completarea eseului mi-ati livrat tot "echipamentul militar" de care aveam nevoie. Glumesc din nou, insa doar pe jumatate, sper ca nu ma trimiteti la sedintele de partid din Dnepropetrovsk ca sa trec prin 'stari' care se impart, succed, trec una in alta etc. As trai foarte poetic...postmodernist sau postmodern, inca am o dilema 9. Fireste, era vorba si de faptul ca am sesizat un anumit grad de buna-credinta. Insa lucrul acesta nu ma opreste sa va amintesc ca nu am citat din Campanella, trimiterea era una malitioasa, inclusiv pentru citatele permanente pe care le adunati din cat mai multi autori - si cand e cazul si cand nu e. Parerea mea. Spuneti ca o utopie nu este un sistem inchis?! Nici macar o poveste? Probabil ati avea eseuri mai interesante daca nu ati neglija ideile care sunt vehiculate in prezent si care situeaza nivelul postmodern si postmodernismul in ceva relatii cu noua ordine culturala, pendinte mondiala. | |