| = Numai la Marțian, crede. | Gabriel Tudorie [28.Dec.13 11:39] |
| Freud, o lupă – anagramă. Un text sincer, scris de o mână si(n)gură, mâna sigură a unui marțian alexandru deprins mai degrabă cu devorarea floricelelor – a se citi pop-corn – în vre-unul dintre minunatele mall-uri bucureștene, alături de, de ce nu, una dintre florile ce populează fiecare cartier, altă mână desigur decât cea a lui mațian alexandru care a crescut unde-a crescut și a făcut ce (n-)a făcut. Un text sincer, spun, plat ca un piept de adolescenta pe care nimeni n-ar considera s-o zidească-n vre-un zid (aluzie subtilă). Un eseu? Da, un eseu ca la un meci de rugby, liga-a opta, ferentari. O trântă chinuită finalizată teatral-triumfal cu aruncarea unei bășici printre doi stâlpi și ăia vai steaua lor (steaua sus răsare, etc – să nu ne enervăm, e spiritul Sărbătorilor în noi). Și, altceva, Marțian? | |
| = Altceva... | marian vasile [28.Dec.13 12:28] |
| …marțian se întreabă când vor fi zidite capre, boi și alte lighioane. Si de unde atâta subtilitate, dom’le? De când urmăriți sporturi porcești, nu ați remarcat nici acum că ele sunt practicate de domni? PS Nu știam ca ești atât de... criptic (vezi anagrama). Uite și altele asemenea din care să te inspiri: guși (pl), gius (suc), ugis (var.) | |
| = mic argument al faptului că eticul nu poate justifica eroticul | Vasile Munteanu [28.Dec.13 14:43] |
| ... deși, incontestabil, crima rămâne crimă MA, n-am (mai) dezvoltat subiectul de la ultima întrevedere, însă observ cu satisfacție că nu te-a părăsit obsesia, așa că probabil vom atinge (cât de curând...) noi aspecte. prin urmare, am să reiau aici un punct de vedere exprimat altundeva asupra acestei posibile abordări. [...] am numit „mic-argument” aceste rânduri, deoarece ele nu își propun nici să epuizeze subiectul, nici să argumenteze inatacabil. când creația devine propria temniță (a se vedea în acest sens studii de caz asupra comportamentului sexual al instituționalizaților), iar naturalul din individ, în ciuda limitării, nu își trădează pornirile, tot ce îți dorește individul este identificarea (împreunarea) cu obiectul adorării („ce Dumnezeu a unit omul nu poate despărți”); trăirea este atât de intensă, încât propria personalitate este anulată; motiv pentru care, paradoxal sau deloc paradoxal, nu mai putem analiza atitudinea nici în termenii egosimului, nici ai altruismului („scris este: bărbatul vicios se va mântui prin femeia virtuoasă”). dpmeudv, sacrificialul Anei în cadrul creației, deși corect ca interpretare, este greșit ca atribuire; în creație nu există loc pentru „terț”; să ne amintitm ce spune Platon în “Phaidon” (sau Despre Suflet): “zeii nu pot fi mituiți”. prin urmare, înclin să acord mai multă importanță Echilibrului (diurn), precum și Dezechilibrului (nocturn), ce caracterizează explicit atât natura, cât și creația (umană), implicit atât individul, cât și creatorul (uman). Vă propun să evidențiem actele Anei care participă la Echilibru: istovește în gospodărie, străbate o distanță deloc neglijabilă (și nu oricum, împovărată), suportă vitregia naturii; toate acestea pentru ce? pentru că ea participă (fără preget, fără îndoială) trup și suflet la imaginea în oglindă a Creației Universale, la “famile”, la dualitatea Unu-ului; desigur, suntem atât de obișnuiți cu aceste acte, încât pentru majoritatea (mai ales pentru bărbați) ele par banale; în realitate, trebuie să acceptăm că Ana [în literatura românească întruchipând indiscutabil un anume prototip al femeii-... (las fiecăruia libertatea atriburii)] este o Jertfă-Vie. de cealaltă parte, ce avem? neputința lui Manole de identificare cu aspectul formal al propriei viziuni asupra Divinității, din perspectiva sa, deopotrivă plăsmuire și măsluire [în dubla sa accepțiune (din sl. „maslo” + ulei): de slujbă făcută unui muribund, dar și de înșelăciune, de trișare (a Creației)]. Nici nu ar putea fi altfel, pentru că de natură divină în creația specific umană nu este aflarea, ci căutarea. Un creator nu poate fi imaginat altfel decât drept o natură virilă, iar aceasta, virilitatea se cere fie consumată, fie sublimată. Prin urmare, zidirea Anei este o formă de împreunare cu sine, de anulare a dezechilibrului interior prin posedare, prin stingerea impulsiunii erotice. el nu devinde victimă degradării specifice omului obișnuit, meseriașului de rând: „și Manole zece, care-i și întrece”. el nu poate avea raporturi cu persoane de același sex (specifice instituționalizaților – comportament observat inclusiv la animale), dar nici nu își poate finaliza opera viețuind scindat. Concluzie preliminară: consider eronat a vorbi despre sacrificialul Anei; la fel cum am vorbi despre scrificialul animalului cu care Avraam a înlocuit propriul fiu; cred că, în interpretarea general-acceptată, se confundă prea ușor propria creație (propriul fiu) cu surogatul (animalul). Mai exact, valențele etice ale Anei pot fi considerate astfel cât timp este vie; moartă ea este echivalentul impulsiunii erotice a lui Manole; care poate fi acuzat de crimă și, eventual, de necrofile (poate că acesta este și motivul pentru care noaptea surpa ce zidea ziua – ziua regreta, noaptea dorea din nou...); dar nu de imoralitate. np. Pictoru' e normal să fie subiectiv; pictura bisericească a fost întotdeauna una dintre slăbiciunile lui; mai exact, pictura pe sticle... | |
| = o cheie | marian vasile [28.Dec.13 15:12] |
| …se deschid cel puțin câteva perspective de interpretare. Antinomia “diurn-nocturn” este o cheie, din multiplele existente la brelocul hermeneutului estet. “Dĭurnus” este, desigur, din “dīus”; acesta din urmă trimite la “divin”, “frumos”, “asemănător lui dumnezeu”. Aici aporia hermeneutică este apocaliptică. Un text de o asemenea anvergură lovește, mai degrabă decât să apropie (cum mulți au văzut în Ana simbol al Fecioarei), catastrofal, în ideea unui dumnezeu bun, creator. Legenda Meșterului este, mai degrabă una gnostică, putând, cu ușurință, a fi socotită eretică de înalții prelați. Este un Demiurg retard, analfabet, incapabil, handicapat (vezi pt aceasta cioranienele “Demiurgul cel rău” și “Antropologia filosofică” ). “Nocturnus” în limba latină este “cel care agită tenebrele”. Inutil să mai trimitem la Negru-Vodă. Așa cum spunea antevorbitorul meu, citându-l pe divinul Platon, “zeii nu pot fi mituiți”. Prin urmare, “haosul-orânduit” de Nocturnus nu poate fi restabilit decât prin crimă : de unde sacrificiu, jertfă șamd ? Trebuie să omor pentru a da satisfacție celui care agită tenebrele! In interpretare psihanalitică acest omor este ABSOLUT echivalent cu o masturbare. Dar acesta este un subiect pe care îl putem analiza folosind o altă cheie hermetică (apropo, poate dă Pictoru o… mână de ajutor, că tot e expert în cripograme! | |
| = departe de mine | Gabriel Tudorie [29.Dec.13 01:23] |
| a mă cufunda în profunzimea indubitabilă a cestei discuții dar, de dragul distracției i-aș sugera distinsului meu prieten vasile marian să scoată la-ul din prima propoziție a minunatului eseu. nu de alta dar se mai uită unul altul după gard. știu, știu, o intervenție absolut irelevantă. succes la pompă tinere filosof | |
| = da, | marian vasile [29.Dec.13 10:33] |
| ...scos. Altceva? | |
| = Revin la clasici | Gabriel Tudorie [29.Dec.13 10:53] |
| *Marțian preferă capre* | |
| = Phihanaliza poate simplifica explicarea multor aspecte ale vieții, dar uneori ex | Alexandru-Valentin Petrea [04.Feb.14 19:38] |
| O interpretare nouă a mitului creației artistice din cultura română.Pare destul de interesant, dar fiecare mit, poveste, operă literară poate fi interpretată în mii sau milioane de moduri. | |
| = voila o supra-psihanaliza | Veronica Văleanu [06.Feb.14 12:43] |
| chiar foarte interesant, da de gandit si de rasgandit dar oare daca s-ar merge pe alt fir al analizei? cred ca e incontestabil faptul ca Manole reprezinta prin excelenta principiul activ, chiar cu riscul de a se autodistruge iar Ana principiul pasiv, pana la autodistrugere ei nu se schimba orice-ar fi, merg pana la capat. De aceea principiile astea se atrag si coexista. Nu cred ca-l putem diseca pe Manole la nesfarsit fara sa-l punem in aceeasi balanta cu Ana. Au exact aceeasi importanta. Altfel spus, pt cineva ca Manole, trebuia sa existe cineva exact ca Ana, si aici se rezuma totul. si mai e ceva! eu vad un alt pattern arhetipal aici, mult mai izbitor. Negru Voda este cel mai misterios personaj. el vine cu ideea constructiei, plus ca tine neaparat sa fie amplasata intr-un loc cu "un zid parasit si neispravit", drept care intreaba in stanga si dreapta unde este. inseamna ca stia de acel loc. (sa fie locul damnat unde cineva, inaintea venirii lui pe tron sa mai fi incercat ceva de o anvergura asemanatoare si nu a reusit? sau un loc damnat in care o r i c i n e ar incerca asta ar pieri? eu cred ca Negru Voda, ca si principiu, inseamna tot o continuitate. si inca una cu caracter scindat. la inceput, Negru voda zice: Aici sa-mi durati monastire nalta cum n-a mai fost alta ca v-oi da averi v-oi face boieri iar de nu apoi v-oi zidi pe voi, v-oi zidi de vii chiar in temelii! asa deci. pai sa vedem ce are de spus dupa ce obiectivul a fost indeplinit. isi intreaba echipa daca ar mai fi in stare sa construiasca vreodata ceva si mai si. la raspunsul lor afirmativ, Negru voda: pe ganduri sta apoi poruncea schelele sa strice iar pe cei zidari zece mesteri mari sa mi-i paraseasca ca sa putrezeasca colo pe grindis sus pe coperis. nu e evident atunci faptul ca orice s-ar fi intreprins, executantii urmau sa fie ucisi de catre cel care avusese scanteia creatoare? asta este principiul aproape ouroboric regasit aici. implantarea unei creatii intr-un spatiu de cultura mort poate sa aiba ca si efect nevoia de implantare a mortii in acel spatiu, la inceput,pt a-l aduce la viata(Ana); sau chiar nevoia de a implantare a mortii in acel spatiu, la sfarsit, astfel ca locul sa ramana pozitivat, dar inchis ca si continuitate in spatiu si timp (Manole) de la asta trebuie pornit. faptul ca Manole o zidea pe Ana nu e decat principiul corespondentei fata de faptul ca la nivel macro oricare ar fi demersul, Negru voda il va ucide pe Manole. Cum va place asta ? | |
| = „unificare transsubiectivă a unor figuri arhetipale” | Vasile Munteanu [06.Feb.14 14:03] |
| p1: părerea mea este că direcția propusă de dv, d-nă Văleanu, ar fi validă numai în cazul în care pasivitatea Anei la care faceți referire (în opoziție cu activul lui Manole) ar fi una consimțită; ori, dimpotrivă, ea își exprimă explicit dezacordul, prin urmare rezultatul creației lui Manole este (și) un viol, este deopotrivă divin și demonic; lucru sugerat și de tăinuire, de ascunderea actului, de lucrul în timpul nopții. p2: desigur, interpretarea lui Negru-Vodă merită ea însăși o discuție aparte; el poate fi văzut (pornirea sa către crima justificată este una asumată precreațional), prin urmare, este lesne de asociat cu tenebrositas (beznă a mormântului și a Hadesului); ceea ce își dorește el cu adevărat este a obține la suprafață o proiecție a propriei viziuni subterane („precum în cer așa și pe pământ”); mai ales că, în final, apare elementul acvatic primordial (izvorul), adică negreala, impuritatea (immunditia) se purifică prin ablutio (spălare). Concluzie: după ce am reflectat la aceste aspecte și am încercat o apropiere nu atât dinspre Freud, cât mai degrabă dinspre Jung, pornind de la premisele sus-enumerate, în cazul în care nu ținem cu orice chip să fim tendențioși (evident că putem interpreta cum ne convine), cred că interpretarea cea mai aproape de veridic ar fi aceea în care cele două forme de manifestare, Manole (masculin, activ) și Ana (feminin, pasiv), sunt privite ca dualitate specifică a creatorului uman (Hermaphroditus = Hermes + Aphrodite); prin urmare, vorbim despre distincția diurn (conștient) vs nocturn (inconștient); nu în ultimul rând, să ne amintim că anima (suflet) este de genul feminin (element fără de care pur și simplu creația nu iese la lumină, nu prinde viață și nici mântuirea nu este posibilă); numai prin această “împerechere” sângele mort al trupului se metamorfozează în apa vie a izvorului creației. | |
| = hmm | Veronica Văleanu [06.Feb.14 14:28] |
| asa, acum s-a mai incalzit atmosfera. sunt intrutotul de acord cu dl Munteanu in paragraful 2. da, uitasem sa pomenesc despre dublura noapte-zi care facea si desfacea. sa stiti ca se valideaza chestia din paragraful 1: Manea mi-o vedea, Inima-i plângea Și iar se-nchina, Și iar se ruga: - Suflă, Doamne,-un vânt, Suflă-l pe pământ, Brazii să-i despoaie, Paltini să îndoaie, Munții să răstoarne, Mândra să-mi întoarne, Să mi-o-ntoarne-n cale, S-o ducă devale! Domnul se-ndura, Ruga-i asculta Și sufla un vânt, Un vânt pre pământ, Paltini că-ndoia, Brazi că despoia, Munții răsturna, Iară pe Ana Nici c-o înturna! Ea mereu venea, Pe drum șovăia Și s-apropia Și, amar de ea, Iată c-agiungea! -ea isi urmeaza propria conditie, aproape inconstient (la nivel de element pasiv, nu de personaj). doar nu cauta sa-si puna in pericol sarcina stricto sensu, prin urgiile alea. Mai ales ca isi exercita aceasta functie intr-un cadru tipic al naturii dezlantuite, invingand vitregii. In schimb, cum se face ca repusa in ipostaza de personaj, ea devine stangace si nu e in stare sa zica: gata, opreste-te domnule! Ramane pasiva nestiind dece si cumsanu. Ce vreti mai mult decat definitia pasivitatii pure? eu zic deci ca se valideaza, in urma intelegerii celor 2 cadre separate. Mai mult, ea i se adreseaza sotului cu "Manoli, Manoli, mestere Manoli". Parca ar fi un cod rostit inconstient pt ca in constiinta barbatului sa se declanseze ceea ce are el nevoie spre a implini. | |
| + "Var și cărămidă, că-i pustie multă !" | Aurel Sibiceanu [07.Feb.14 10:05] |
| Bată-te să te bată, Marțianule ! Împreună cu eruditele comentarii, aici avem un strajnic pachet hermeneutic și încă mai încape în el câte ceva ! Că de mare folos este a descuia lacăte vechi și cu chei noi ! (Arghezi?) Când eu și ciracii mei de boemă eram tineri ne-am tot opintit să descifrăm beleaua lui Manole și altfel - cifra de aur, interdicția dată de otomani în materie de construcții puternice și convertibile în fortărețe, pre Manole aprig îl bănuiam ca fiind purtător al mistriei de aur(cum altfel ?!!!), de șorț însemnat, bașca echer, compas și, arc preste timp, țuști în loji :) Deh, se auzise și atunci de teoria conspirației,de ocultă, dar mai cu fereală. Trag nădejde că continuați. Vă îmbrățișez pe toți ! | |
| = Erată ! | Aurel Sibiceanu [07.Feb.14 10:13] |
| Na, îmi scăpă ! "că veți continua" | |
| = pai | Veronica Văleanu [08.Feb.14 16:42] |
| cu atat mai mult, dle Sibiceanu; nu se sustrage deloc spuselor mele de mai sus, la cele adaugate de dvs, cu care insa nu sunt de acord in totalitate. intr-adevar, numele Manole cu etimologia sa ebraica (Immanuel), grefat si pe pozitia sa de mason (sa o luam mai bine cu sensul concret, desi nu avea cum sa fie nici atunci vreo casta nestiutoare)- numele, spuneam, da de banuit va propun insa perspectiva lansata de Vasile Lovinescu in Dacia Hiperboreana facut la inceputul anilor "30. El sustine nu mai putin ca Negru Voda e de fapt o functie initiatica, sacerdotal-regala. Numele ar proveni din radacinile pelasgice pe care le avem ("nascut din Pamantul Negru"), asa cum avem Marea Neagra,Harap Alb,/Arab/Arav in romana veche populara,(cu inversarea Varah), Sarab care devine Basarab, trei capete de Negri de pe stema Valahiei, adica intram in niste chestii, s-ar putea sa ne ia un vartej! de aceea e mai bine sa lasam planul asta mai in fundal. pe de alta parte, e bine sa ramanem en garde si sa privim mai distilat, nu numai prin dulcea ameteala a psihanalizei. | |