| + Nimic nou | Florentina-Loredana Dalian [20.Jan.14 21:13] |
| M-a captivat această scriere-descriere a unei zile corporatiste în care totul e, aparent, perfect ("e prea mult din orice", dar acest orice poate însemna și rău, nu doar bun), dar dincolo de care se pune totul pe silent și se moare lent. Poezia transmite o senzație de sufocare, de "prea mult din orice", mai puțin aer, mai puțin libertate. Desigur, nimic din ce se spune aici nu e nou, dar e interesant modul în care se spune, cu mijloace artistice. Îmi place și pentru că vorbește prin cuvintele nespuse. Se simte un anumit regret după viața de altădată (inclusiv subtitlul duce cu gândul la asta). | |
| + tocmai de-aia | Raul Coldea [21.Jan.14 00:54] |
| am citit acest text prima dată și mi s-a părut absolut superb, dar aveam ceva dubii legate de construcția "ideologică". nu înțelegeam unele lucruri. a doua oară am citit, am înțeles dar mi s-a părut că e prea mult balast în discurs, că e prea narativ. și a treia oară când am citit am observat că e încadrat la personale. și chiar dacă pentru mulți de aici acesată încadrare nu znseamnă foarte mult, cred că sunt unele texte care sunt cu adevărt personale și nu se vor neapărat poezie. asta e minunat, e sănătos. ei, cam asta simt și aici cumva. e un text bine scris, bine condus, un text în care - tocmai pentru că e o personală - nu deranejază că lucrurile sunt spuse la modul "universul corporatist" sau "tastând la laptopul de firmă". într-un fel textul are un aer anarhist, dacă nu nu credeți că e prea mult, care îmi place tare de tot. înțelegând prin anarhism, sigur, pe lângă negarea puterii sau lupta împotriva corporatismului, fascismului, whatever, acel ceva ce îi face pe oameni să se accepte cu adevărat. foarte frumos (și citit în această cheie ideologică) e acest pasaj" "unde nimeni dar nimeni nu iese în față să arunce cu piatra și nu e nici durere nici întristare nici suspin + un zâmbet din acela (cu care te alegi după un veac de literatură motivațională)" și finalul care vine și îți taie respirația. chiar dacă e al dracului de previzibil. tocmai de-aia. revin, promit raul | |
| = . | Anca Zubascu [21.Jan.14 08:14] |
| Multumesc pentru cele 2 stelute, sunt surprinsa si onorata. Da, nu este nimic nou ca subiect, este ceva scris pe nerasuflate intr-un scurt moment de impotrivire, intr-o scurta incercare de revolta si atat. Raul, da-da, este un text narativ, tocmai de aceea incadrez majoritatea textelor la personale: pentru ca poezie nu scriu (cel putin nu inca). Va multumesc in orice caz pentru trecere si pentru comentariile atente. Anca Z | |
| + Corect! | Laurentiu Ghita [21.Jan.14 08:23] |
| Cine știe, cunoaște. Da, așa cum spui, "noi suntem cei care împingem înainte această țară"! Și hrănim armata de putori din administrația de stat și de milogi cu Mercedes. Dacă ne-am și spune cuvântul atunci când e cazul, nu ne-ar mai râde în față o țață cu patru clase, dat cu patru case și tupeu! | |