| = despre | Ștefan Petrea [12.Nov.21 08:34] |
| Metafore la tot pasul, plenar textul este o metaforă, scris cu remarcabilă râvnă, pe dreptate recomandat... Dragă Tyly, mă uit în spatele acestor poeme și remarc evoluția fulminantă și mi-e ciudă pe mine că n-am putut ține pasul... Din inimă Felicitări! | |
| + de la o vorbă bună | Ioan-Mircea Popovici [24.Nov.21 09:38] |
| Plecasem de la vorba ta “am scris până m-au durut buricele degetelor și tot nu m-am învățat minte” Celelalte nu ţi le mai spun acum Pentru că sunt prea multe Care contează şi dor Ca o pojghiţă de gheaţă peste izvor Întotdeauna plecăm de la o vorbă bună În care ne punem o speranţă de adevăr Cu o fărâmă de iubire Capătul drumului doar Dumnezeu îl ştie… Seara, târziu, cărarea lunii apare pe mare Srigătul pescăruşului, ca o chemare Colorează punctul din zare | |
| = Ștefan, | Ottilia Ardeleanu [26.Nov.21 21:57] |
| domnule Popovici, vă mulțumesc mult. Recunoscătoare și redacției pentru promovare! | |
| = Oxigenare prin scris | razvan rachieriu [22.Dec.21 10:49] |
| “Scrii” pentru “fața curată a lumii” căreia îi conferi irizații lingvistice, “scrii” ca să te “deschizi” ființei universului, ca să creezi cea mai bună lume poetică posibilă, ca să înlocuieşti “nepăsarea” şi indiferența cu pasiune şi vocație fervente şi ca să “oxigenezi” cu lirism spațiile îmbâcsite ale non-creației. | |
| = Răzvan, | Ottilia Ardeleanu [22.Dec.21 20:28] |
| tare mulțumesc pentru punctul de vedere. | |
| = Simt centrul de gravitatie al poemului la „usa din carne de om”, bravo! | Livia Rosca [09.Jan.22 17:36] |
| Mi-a placut textul. In primul rand pentru ca tradeaza o analiza (autoanaliza) necesara oricarui creator de poezie: sa isi constientizeze „de ce”-ul personal al scrisului propriu. In al doilea rand, pentru ca este o poezie frumoasa. Cred ca poti edita unele lucruri, dar sunt detalii care nu fac pagube. Simt centrul de gravitatie al poemului la „usa din carne de om”, bravo! | |
| = mulțumesc mult, | Ottilia Ardeleanu [11.Jan.22 22:18] |
| Livia Roșca, nu pot fi mai bucuroasă decât atunci când mesajul ajunge la sufletul cititorului, mai cu seamă când chiar el este un bun poet! | |