| = schimbând numai culoarea amprentelor | Anisoara Iordache [08.Jun.22 19:48] |
| Momente de viață marcate de tristețe, încrustate în coaja cuvintelor... Vremurile vin și pleacă, schimbând numai culoarea mesajelor, amprentelor... Oamenii locului, asemenea pietrelor, rămân necintiti în fața vijeliei. Maria, mi-a plăcut expunerea trăirilor, limbajul frumos, dulce, sensibil, proaspăt scos din lada de zestre. | |
| = corectare | Anisoara Iordache [08.Jun.22 20:25] |
| rămân neclintiți | |
| = Maria, | Ștefan Petrea [09.Jun.22 06:14] |
| nu prea înţeleg de ce rememorezi vremurile acelea, deşi susţinut de metafore puternice mesajul e unul de tristă amintire, poemul pare fără a avea rost... Serios, de ce tocmai acuma ai amintit secera şi ciocanul? Că altfel textul e unul reuşit pe deplin.... | |
| = Ștefan | Maria Mitea [09.Jun.22 12:36] |
| ieir dim nu am avut timp să scriu ceva nou, de obicei îmi dau timp să scriu de la 5am-7am, :) atunci, am răsfoit prin ce am scris în trecut și am dat peste poemul de față, l-am aranjat puțin și m-am gândit că e bun de postat, da, așa este, un mesaj mai trist, da și mai revoluționar, așa îl simt eu, Un poet Basarabean scria: ”„Sunt convins că nicăieri în lume nu s-au scris atâtea poezii despre limbă ca la noi în Basarabia.” Noi tre să scrim așa, o cere sistemul imunitar. :) Azi scriu mai vesel, :) Mă bucură trecerea ta, Ștefan, și cuvintele de apreciere! Cu mult drag!maria, | |