| + filozofia cuvintelor simple | Stanica Ilie Viorel [10.Jun.23 22:43] |
| devenirea și lumea își vede de rostul ei “soarele răsare, iarba crește mare” și înainte și după noi copilul și pădurea se îndepărtează, îl prinde jocul și-l uită jocul “soarele răsare, iarba crește mare” ciclul culegem, în această vreme, pândește cântecul copilăriei s-a dus, probabil pus în sertar, în casa din copac pândește,ea, vânător de suflete îngerul, ocrotitor, pândește și el | |
| + Poezist | Maria Mitea [11.Jun.23 04:24] |
| până la străbunica poeziei! E bine cu strofe, se citea destul de bine și fără. Alexandre ai scris ca un poet mare, Mi-ar place și eu să scriu așa, ” soarele răsare, iarba crește mare, copilul cântă în casa din copac,” dacă nu am mai cântat prin toți cireșii, merii și perii :) | |
| = Vă mulțumesc mult, | Alexandru Mărchidan [11.Jun.23 18:05] |
| Maria și Ilie, pentru comentariile inspirate, punând în lumină diferitele valențe ale poemului. În "logica" scriiturii intervin diverse moduri de exprimare, unele parcă de la "străbunica poeziei", cum bine ai zis, Maria. Autorii se pot conecta - mai mult sau mai puțin conștient - la tot felul de straturi ancestrale pe care le pot aduce la suprafață ca pe o apă aflată la mare adâncime. Să aveți o duminică frumoasă! | |