Comentariile membrilor:

 =  „viața era aproape frumoasă fermentată și insuportabilă”
George Pașa
[17.Jan.24 14:41]
Un text cu (auto)ironii mai mult sau mai puțin duioase, aflate, simultan aș zice, sub pecetea amintirii/visului/reveriei. Sigur că e scris prin dicteu, dar se știe că dicteul poate fi și controlat de conștiința creatoare (cum se întâmplă și aici, de altfel).
Ai scăpat (și nu prea!) de pofta de a literaturiza. Dar e stilul tău. Și îl respect.
Nu-i un text nicidecum rău, însă, știu că poți scrie și mai bine. Oricum, ai o imaginație debordantă, de admirat. (!)

 =  George, ai pus punctul pe „pecetea”
BogdanGeana
[17.Jan.24 14:53]
doar că la mine e „a tainei”. Însă aici mă gândeam la Craii. La cei 3 P. La Pirgu, la Pașadia și la Pantazi. Așa s-a scris chestia asta. Din dragoste multă pentru Mateiu. Mulțumesc de înțelegere.

 =  Să știi că
George Pașa
[17.Jan.24 15:16]
Atunci când folosesc acest șablon în comentarii, chiar mă gândesc la "Sub pecetea tainei (iar Mateiu Caragiale? - îmi zic). Da - cum nu m-am gândit?! - chiar e "pecetea" (citește "blazonul") crailor de Curtea-Veche. Cu zâmbet mi-aduc aminte că domnul Eugen Negrici, după ce ne dăduse la examen chiar despre "Crai", când sa-mi spună nota, m-a strigat, intenționat, Pașadia.

+ Găselniță întru fericire multă... Și un poem legat, de 10.
Iulia Elize
[17.Jan.24 15:40]
Bogdan, pentru fericirea maximă a poemului, ia titlul și folosește-l pentru prima parte a poeziei, chiar la început, și pune-i un alt titlu...

EU îți las deja stea, pentru că știu că mă asculți, că așa e mai bine, altfel îți ratezi sprintul cu o bilă neagră (gri). CU găselnița mutării titlului, sper că mă asculți, poemul e de nota 10.

Pentru scopul ”zecelui”, las stea... Muncește, Bogdan Geană, nu sta! :))) Mul, mult succes și cu drag!

 =  Err...
Iulia Elize
[17.Jan.24 15:41]
”Cu” ”mult”

 =  Iulia,
BogdanGeana
[17.Jan.24 16:00]
sigur că te ascult, prin urmare m-am executat. Cum titlul era un citat din Mateiu, l-am lăsat ca atare, fără a deconspira însă public sursa. Cât despre titlu, dacă Ginsberg are Howl, de ce să nu mă las întru totul inspirat de tine și să nu îi spun Err... Mersi din nou, mult, mult de tot!

 =  Părere, cu privire la poem
Iulia Elize
[17.Jan.24 16:16]
Cu mult drag, Bogdan! Acum e perfect!! :)) Stea plină și întru perfecțiune.

 =  Bravo, Bogdane!
George Pașa
[17.Jan.24 16:30]
În sfârșit, ai găsit un titlu din trei litere (prescurtat, de fapt) și ai scăpat de titlurile kilometrice, cum îți recomanda cineva. Glumesc, desigur.
Nu citisem cu atenție titlul inițial, m-am gândit că el se completa oricum prin versul următor. Mă gândeam la „viața ca vis”, abia când ai zis tu de Mateiu mi-am amintit că e din „Craii..” Am început să uit; cândva știam paragraful pe dinafară.

Scuză-mă pentru atâtea comentarii!

 =  Est binevenit oricand
BogdanGeana
[17.Jan.24 17:24]
Mai ales ca mi-ai amintit de polemica pe ttitlu...Din cand in cand cate o exceptie este chiar binevenita, cu atat mai mult cu cat are la baza un proces "lucrativ". Si o poveste. Textul asta, dincolo de titlu imi va ramane la suflet, cel putin pentru moment. Te bagi sa scrii deapre Pena C. sau recidivez eu in curand. Sau te provov la un poem despre Miss Pena C.? :)

 =  Scuze, asa e cand
BogdanGeana
[17.Jan.24 17:31]
Scriu fara ochelari, din autobuz.

 =  Succes
George Pașa
[17.Jan.24 17:33]
cu miss Pena! Eu o să iau o pauză de la scris (dacă-mi permit muzele din muzeul meu de antichități). Vezi să faci și un mix cu „Zărzărică, zărzărea”. (!)

 =  felicitări
Marius Constantin
[18.Jan.24 15:13]
Îmi place că e foarte dinamic și plin de ironii. Felicitări!:)

 =  Bogdane,
George Pașa
[13.Feb.24 18:29]
Unde ai dispărut, domnule? Tot aștept să vii cu Pena Corcodușa, dar nu mai apari. Sau n-ai găsit-o?!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !