| = pentru aerul unde corãbiile nasc strâmtori | Alina Livia Lazăr [04.Oct.05 12:22] |
| Bi, tu ești? Că și așa zicea lumea că suntem în găști, iată că așa de gașcă sunt, că nu mai știu cine sub ce nume e. Oricum, poema, despre ea e vorba: eu am crezut că nu se prea mai pot începe strofe cu "eu sunt.." că e așa, cum, stereotipic, dar iată că încă se mai poate, chiar nu am simțit că ar fi deranjant, apoi, "pentru aerul unde corãbiile nasc strâmtori" - este versul cel mai reușit pentru mine aici, așa, că s-a lipit de mine, și încă, acolo, pe lângă lemne, ai vrut să zici cumva "din cauza cariilor" sau... ia vezi tu... finalul e orb, dar, întorcându-mă la titlu îi înțeleg și semnificația. acum, că tot călătorie nu e, macaz nu e, cârmă nici atât, ia zi, Bi, măcar TU ești aici?! să mă dumiresc... prietenesc, | |
| = cuminte | Miruna Dima [04.Oct.05 12:23] |
| Călătorii... De câte ori nu am văzut asta la tine? Aceasta, între halate albe și valuri pe care corabia încearcă să le prindă, e cu literă mare. Îmi place cum așterni trecerile, cum te așterni, semn, final de umbră. În fond, toți suntem o călătorie ca aceasta a ta. PS: Acel "din cauza carilor"... | |
| = doar semne | Ela Victoria Luca [04.Oct.05 12:28] |
| Călătoria ta prin tine, hainele acelea albe, nu mai contează cât de cuminte ar fi de nuntă sau moarte, în fond, e același lucrur la un moment dat, acolo unde "mã voi putea cãțãra dinspre malul nescris" și "apele se scurg nesfîrșit". "prăbuși picături". aici aș duce altfel cuvintele. ;) you know. Tu, final al umbrei, ea începutul tău, ori poate vă însemnați a-simbolic una pe cealaltă, inseparabile. În absența călătoriei nu poate fi jurnalul. Decât ca o umbră a călătoriei de cândva. Do you remember? El își amintește. Le jour... Ela | |
| = cate ceva despre apele tale | Costin Tănăsescu [04.Oct.05 14:04] |
| Este o poezie confesiva. Inca de la primul vers, care m-a fermecat de altfel, autoarea se defineste: "eu sunt...". "malul nescris" ar putea semnifica virginitatea, un nou simt, o noua stare, neinceputul, poate chiar dorinta de singuratate. a doua strofa accentueaza confesionalul printr-o repetitie(o consider tehnica, nicidecum accident): "eu sunt...". Nu este de mirare ca apa se "leaga" de tine si tu de apa, reliefand o simbioza interesanta. Cu toate ca "apele tale poetice" inseamna transformari, inseamna timpul care chiar schimba nemilos forma, interiorul ramane acelasi, bineinteles totul la conditional-optativ: "cu toate acestea aș rãmâne eu"... ultimele versuri sunt ca o concluzie: "eu sunt finalul acestei umbre nu existã simboluri... doar semne" mi-a placut sa "feliez" aceasta poezie si apoi s-o savurez, altfel stii ca n-as fi lasat nici un cuvant cu drag, | |
| = Călători liniștitoare... | Magdalena Dale [04.Oct.05 15:09] |
| Te regăsesc pe drum de ape cu multă plăcere… Apele tale totdeauna poposesc la un țărm frumos și îmi place să călătoresc pe undele lor, liniștit, nostalgic … Lemnele se mai destramă din cauza cariilor, prea multe, prea una lângă alta, dar la urma urmei nu contează decât călătoria în sine către ceea ce este mai frumos în tine… Tare mult mi-a plăcut! P.S. Iți mulțumesc mult pentru felicitarea de ziua mea la textul de pe site, surpriza plăcută pe care mi-ai făcut-o nu se poate exprima prea bine în cuvinte și scuză-mă te rog că o fac deabea acum, timpul uneori nu ne este prieten, iar altă adresă decât cea de pe site nu am. | |
| = Erată | Magdalena Dale [04.Oct.05 15:39] |
| Erată: citește te rog în titlu Călătorii liniștitoare cu doi de i - graba strică treaba. Scuze! | |
| = corabii | Iulia Spanu [04.Oct.05 20:52] |
| Li-Alina, da, cred ca eu sunt aici. Nu mai stiu de sabloane si de canoane, este de fapt o pagina foarte grea de jurnal, ca o cadere inspre abisul propriu... iti multumesc ca ai perceput de aproape, de atat de aproape, sensurile... Si mie mi-e tare, tare drag versul acela. Acolo nu cred ca este nici o greseala: car-cari (insecte), Genitiv-dativ articulat al doilea i al articolului hotarat devine "lor", nu?! (N- carii, G-D, carilor). Miruna, da, probabil ca este o obsesie si ca acum imi lipseste o anume Calatorie esentiala, de aici... Dar in cele din urma umbra trebuie sa aiba un final, trebuie, si acela sa fim chiar noi. Ela, nu as vrea sa fiu eu inceputul ei, dar cine stie... Deocamdata alb, da, visam, acum nu asta este, dar calatoria tu stii mai bine, sa nu spunem mai mult decat versul poate sa spuna. Ma gandesc la sugestia ta, dar nu cred ca pot schimba, am atat de clara in minte imaginea marii sparta in picaturi si prabusindu-se pur si simplu peste... Costin, sunt atat de uimita de fapt, si bucuroasa, as fi vrut parca sa spui si ceva de rau, sau ceva care sa ma faca sa spun "ok, inca ma mai pot ascunde", dar tu ai luat pe toate partile pagina aceasta... Un simplu multumesc... si bine te-am regasit. Magdalena, pana la urma apele trebuie sa isi gaseasca si calmul, si este intr-adevar acolo un calm si un anume fel de liniste pe care tu ai reusit sa il vezi, nu stiu daca e frumos sau bun tarmul acela, dar e un tarm...multumesc si eu, mult. | |
| = Dalba, | carmen mihaela visalon [04.Oct.05 22:12] |
| nu exista simboluri? doar semne? daca flutur o batista alba este semn ca a inceput calatoria, sau un simbol al pacii pe care ti-o doresc, la capatul ei??? cu drag, | |
| = Omul -finalul unei umbre si inceputul unei lumini | razvan rachieriu [05.Oct.05 10:54] |
| Ființa este ceea ce se întâmplă , iar noi suntem “ceea ce trece” prin aria de sensibilitate care își mărește suprafața prin istoria evenimentelor și faptelor pe care le parcurgem de-a lungul vieții. Călătorim prin viață printre entitățile temei, umbrelor, nefericirii , alături de aspectele și ipostazele pozitive, uneori naufragiem , însă reluăm itinerarul presărat cu locații capitale – decizii majore - , iar “călătoria în sine” până la destinația finală este un succes dacă este dusă până la capăt. Omul este “finalul unei umbre” și începutul unei lumini , umbra-doliu semnificând nenorocirile trăite, iar lumina îmbrăcată în “haine albe de nuntă” reprezintă evenimentele fericite ale vieții. | |
| = eu sunt finalul... | Iulia Spanu [07.Oct.05 17:38] |
| Carmen, intr-o adevarata rezvratire impotriva cuvintelor ne-simbol, personala aceasta am vrut-o ca pe un fel de poveste a Hainelor Imparatului... proprie. Daca intelegi incotro zic. Batista aceea a ta am luat-o si o tin semn semnificativ :-). Razvan, cred ca se cade sa-ti spun mai intai "bun venit" aici, si apoi sa iti multumesc pentru oprirea atat de atenta asupra semnelor lasate de mine. Mai ales de intelegerea asupra finalului de umbra si a hainelor albe de nunta... placuta tresarire. Drag, Bianca | |