| = iti recomand relativa minora a lui do major, la minor | Costin Tănăsescu [18.Oct.05 00:29] |
| Ela, acordurile majore nu sunt triste, as fi ales un minor... mi-a placut poezia fiindca transmite o stare si asta inseamna ca e sincera, ori fiindca e sincera transmite o stare. tu manuiesti bine penelul, parca din ce in ce cu o mai mare dexteritate. e ca un dans... "voi putea închide fereastra fără să ascult greierii singurătății" este versul meu preferat din acest text. multumesc pentru lectura. cu prietenie, | |
| = da, acordul e bun | Ela Victoria Luca [18.Oct.05 00:36] |
| Costin, aici este și ideea, părăsirea când încă există o bucurie, sau o seară când nu vine, sau părăsirea pe neștiute, sau așa, adunând urme nelăsate etc. Paradoxal, dar așa îmi pare mie că ar merita să fie o părăsire astăzi, ca să putem cânta mai departe pe altă partitură de suflet. Iar despre "do minor" au scris și alții, au trăit, trăim, așa că am schimbat un picuț tonul. Mă bucur că mi-ai auzit melodia din palme; când vei reciti vei vedea că sunt paradoxale versurile. Ca și tăcerea greierului. ;) Am răspuns în fugă, dar Bach nu știe, e ocupat cu altă partitură de pe alte tărâmuri, se spune că sunt eterne. Ela | |
| = ascult greierii singurătății? fara singuratate... | Gabriela Pierre Dragomir [18.Oct.05 02:28] |
| "părăsește-mă în do major fără balansul regretelor dansând desculță prin culorile toamnei voi putea închide fereastra fără să ascult greierii singurătății părăsește-mă în melodia palmelor când adunai primele urme lăsate primele întâmplări ciudate și pierderea de mine în tine părăsește-mă și atât" frumoase, dor... atat Pierre | |
| = "paraseste-ma in melodia palmelor.." | maria balan [18.Oct.05 08:35] |
| parca aud o muzica in fundal...citind poemul tau, de fapt o muzicalitate aparte regasesc in toate poeziile tale. un fel de a spune....in care cuvintele desavarsesc o coregrafie anume, cuvantul pluteste, face piruete ignorand gravitatia. atmosfera este marca ta. si aici cuvintele invaluiesc,doar sugerand...lasand starii libertata de a se sustrage evidentei. o teama in fata gestului irevocabil, in fata usilor inchise ( "nu e nevoie de usa,poti pleca prin bratul stang")doar asa "putem cânta mai departe pe altă partitură de suflet". te citesc. | |
| = Gabriela, Maria | Ela Victoria Luca [18.Oct.05 10:34] |
| Gabriela și pietrele cele tăcute, ascultă din poem fragmentele care îi cântă dinspre marea învolburată. Aștept semnul de mare. Maria, eu văd lucrurile în mișcare, desigur cu atât mai mult oamenii, făpturile, în spații și timpuri, în ritmuri diverse, atunci când îmi imaginez, sau atunci când citesc, sau când mi se relatează ceva. Iar mereu pe un fond muzical îmi închipui și scena, și o anume coregrafie. Mă bucură că le simți dincolo de cuvinte. Și Costin spunea mai sus că aici e o stare. În fiecare poezie a mea sunt stări, chiar nuanțate. Ela | |
| = partitura si orchestra | Iulia Spanu [18.Oct.05 12:14] |
| Ela, citesc "părăsește-mă în do major fără balansul regretelor" si imi spun: "wow, uite ASTA e tonul potrivit, nu pe soptite, urla, striga, izbucneste, face zgomot in cele din urma... si-apoi vii paradoxal si spui "prin bratul stang", si mi te imaginez dirijor al acestui in forta concert in care nu mai conteaza actul in sine, atata vreme cat partitura a fost scrisa! Costin remarca bine, tu ai pornit pe un alt drum, si eu te admir pentru asta: scrii tot mai profund si, in acelasi timp, mai detasat. Mi-a placut deosebit de mult, Ela. Drag, Bianca | |
| = Doar atât... | Magdalena Dale [18.Oct.05 13:56] |
| Ela, frumos îți scrii tu trăirile în cuvinte .... Poezia este scrisă într-o tonalitate majoră, cu demnitate, fără lamentări inutile, înțelegând momentul când drumurile s-au intersectat ca apoi să-și urmeze cursul inevitabil. Te retragi în încăperea cu scrinul de abanos pentru a mai adăuga acolo un „accesoriu” al feminității unui suflet poetic. părăsește-mă fără să știu ca și cum aș fi cu tine și tu m-ai iubi încet ca o apariție efemeră iluzia nefirească a dragostei înjumătățită în durerea mocnită părăsește-mă și atât Păstrează visul pentru că el aduce noi culori sufletului și cuvântul din titlu ca și de la sfârșit, acest „atât” pentru mine cuprinde o întreagă simfonie de sentimente... | |
| = Umbra lucida despartita de trup | razvan rachieriu [18.Oct.05 15:03] |
| “La intersecția anotimpurilor mute” stă tandrețea “dansând desculță” pe cioburile oglinzii sparte a iubirii. Încăperea “în care nu ai putut ajunge vreodată întreg” este refugiul regăsirii de sine întreagă în singurătate, căci iubirea divide și diluează ființa până la dizolvare. “Melodia palmelor” ce cântă eufonic în mângâieri s-a sfârșit într-un ecou evanescent al iubirii. Iubirea – “apariție efemeră” prin viață înjumătățind iluziile și răvășind sentimentele – devine umbră lucidă despărțită de trupul senzual, care își făurește propriul drum către ceva lipsit de entitatea dragostei. Maestră a poeziei, valsezi desăvârșit cu versurile în ritm liric. | |
| = părere | Liviu Nanu [18.Oct.05 15:19] |
| Ela după ce s-a terminat cu șirul (lung) al laudelor vin și eu aici și spun că în ciuda poeziei desltul de bine realizată tehnic, mi-au atras atenția câteva versuri care din păcate nu mi se par deloc fericite. "părăsește-mă în do majOR fără balansul regretelOR", în care rima (involuntară, sper) dă ritm de manea. La fel se întâmplă și cu "greierii singurătății", o formulă de care cel puțin eu mă feresc, și ultima strofă care nu prea spune mare lucru, eventual reia ideea. Cu prietenie, Liviu | |
| = ... si atat | Andu Moldovean [18.Oct.05 17:08] |
| Ela, vin si eu aici dupa Liviu in caz ca parerile unora si altora te ajuta :-) ca sa sustin ceea ce spune el. Poemul are o idee pe cat de buna, pe atat de "tricky"... repetitia odata "starnita" trebuie si "strunita" cu o maiestrie pe care inca tu si nici majoritatea dintre noi nu o stapanim. De acord si cu slabiciunea din ultima strofa unde comparatia repetata (ca si cum as fi, ca o aparitie efemera) da o acuta senzatie de ezitare in trairea versului. De fapt, de-a lungul intregului poem epitetele vin parca sa se impotriveasca senzatiei globale. Ce-a iesit? Un poem-idee mai degraba decat ceea ce cred ca a fost cand l-ai nascut, un poem-simtire. Bobby. | |
| = răspunsuri în 2 timpi și câteva mișcări | Ela Victoria Luca [18.Oct.05 19:04] |
| Dalba, Magdalena, Răzvan: voi ați intrat în "atmosferă", ați prins personajele în suflet, ați intrat în valsurile ideilor, în mini-metaforele și acordurile de aici, simțind fiecare câte un sens, ori poate întreaga "melodie" a ceea ce încercam să transmit. Mulțumesc, vă aștept și când am dezacorduri, fiindcă le am. Liviu, ai dreptate în două locuri și mai puțin într-unul singur. Da, tehnic să zic că am reușit ceva. Sfârșitul e slab, într-adevăr, am realizat și eu astăzi recitind poezia, deja cu alți ochi. Rima a fost complet involuntară, mă bucură că ai înțeles, însă îmi pică trosc rău "manelist", fiindcă cel puțin tu știi bine că acest stil nu mă prinde nici conștient, nici inconștient. Dar așa ai ales tu să caracterizezi rima aceea, disonantă de-a dreptul, și din cauza căreia mi-am tras și eu un perdaf mai devreme. În plus, da, chestia cu greierii singurătății îmi sună acum anapoda, voi reveni asupra textului, fiindcă e ceva aici ce merită lucrat și așezat bine. Mulțumesc, acesta este genul de comentariu pe care îl aștept uneori, ca să mai ies din cercul închis în care mă simt. Ai deblocat ceva esențial. Rămân datoare. ;) Andu, te contrazic ușor;): e un poem mai degrabă prea-simțit, adică au venit așa deodată ideile și trăirile, și imaginile, și ritmurile, ca-ntr-un caleidoscop, în viteză luminică, încât greu mi-a fost să le așez poetic și să le redau într-o formă estetică, fără a le diminua substanța. L-am trecut prin multe versiuni înainte de a posta, lucru rar în ce mă privește. de aceea se văd stângăciile, le cunosc, eu dacă mi-aș comenta acum acest poem - ceea ce am făcut pe la miezul zilei - n-ar mai ieși decât 5 versuri, și acelea modificate. Epitetele nu se împotrivesc. Am încercat să reliefez un paradox, mai bine spus mai multe paradoxuri, dar cred că a ieșit un amalgam greu de simțit de cineva care vede limpede și se poate situa pe registrele în echilibru instabil al afectelor. Te rog să vii acolo unde este ceva de șlefuit, de schimbat, de prelucrat, de rearanjat, fiindcă mă ajută. Repetiția în poezie, tehnica etc. pot fi la fel de dificil de strunit ca și repetiția înaintea unui concert sau a unei piese de teatru, a unui film etc. Cu atât mai mult cu cât ceea ce lași pe hârtie are și rădăcini sufletești undeva. Rămân mulțumită de faptul că te-ai alăturat aici, spre a mă trage un picuț de prin ambiguități lirice și creative. În fond, toți știm ce înseamnă asta, fiindcă se constată de la o vreme aici pe site cum ne încearcă astfel de blocaje. Și e bine să ne putem aduce părerile constructiv, pentru a "mișca" înspre creație, nu doar spre așernere de cuvinte. Recunoscătoare vouă, Ela | |
| = pasare maistra, iubirea | carmen mihaela visalon [18.Oct.05 19:22] |
| părăsește-mă și atât “nu e nevoie de ușă poți pleca prin brațul stâng cel care te-a cuprins la intersecția anotimpurilor mute”-cel care pleca pe bratul stang nu a venit niciodata, cel care n-a venit niciodata nu poate pleca din tainita unde “nu a putut ajunge vreodată întreg”, din melodia palmelor porneste scara samanului, singurul din tribul acesta, care mai culege ierburi de leac, injumatatind durerea mocnita, jumatate iluzie, jumatate va urma… toamna povestile se ascund in arama…primavara soseste pe bartul stang. Iau cu mine minunea asta de poezie, las o picatura din fantana cu zbor, a lui Vinea: Duhul e-n minti – si pe pamant umbra, Ochii nostri trag stele in gari. Miresmele au culcat zgomotele, cu adieri ce pipaie campia – matasea marii pasilor se daruie– Vantuie vremea prin ramuri greu incarcate, vestile, simte-le, coapte, cad pretutindeni in noapte. ................................................................................ ca in fata unui cantec mare pasarea setii fug de flacara rastignindu-si ivirea maiastra amagitor de sfant pe catapeasma. (Poetul Ion Vinea a scris in 1920 un poem Pasarea Maiastra, care evoca tocmai aceste versiuni ale sculpturii lui Brancusi in care zborul este numai ghicit, pulsand in formele sale ca si cum ar tanji sa iasa si sa se desprinda de pamant) | |
| = Carmen și altfel versurile | Ela Victoria Luca [18.Oct.05 20:24] |
| Măiastra își lasă uneori aripa deasupra chipului meu, apoi își înalță zborul, fiindcă trecerile prin lume au umbletul lor nefiresc uneori. Îți mulțumesc pentru Vinea, e una din poeziile pe care le-am prins în gând prin anii adolescenței. Regăsirile au ceva din parfumul fără timp. Cu scuze adresate celor care au citat din versurile mele, așa cum erau anterior, în urma propriilor mele constatări, precum și a comentariilor bine rostite pe care le-am primit anterior, am modificat pe alocuri poemul. Nici acum nu îmi este mulțumită inima, cu atât mai puțin gândul, dar îl las așa deocamdată. Mulțumesc. Ela | |
| = La locul acela venisera toate animalele | Andu Moldovean [19.Oct.05 00:55] |
| Ela, tu esti ca painea lui Dumnezeu. Uneori stau si ma intreb daca cei care stau acolo unde le e locul (din intamplare sau nu) adica in preajma ta, simt freamatul acesta din grane care razbate din alaturarea ta cu ei, dar nici asta nu cred ca are vreo importanta fata de faptul ca, iata, tu te transformi... este mai mult decat putea fi anticipat la anterioara miscare a spiridusului painii. De aceea zic: parasirea din acest poem a ajuns deja pana la grau, parca insusi sangele pamantului l-a parasit "pur si simplu" si nu pentru ca asta se citeste aici, ci pentru ca asa e scris in paine, pentru numele lui Dumnezeu! Cred ca ar trebui sa scrii poemul asta cu litere mult mai mici, sa-l vada orbii. Ei stiu sa citeasca, noi restul am recurs la braille. Bobby. | |
| = Andu | Ela Victoria Luca [19.Oct.05 01:19] |
| Și cel ce vede și cel ce nu vede, simte grâna fără sângele pământului, o simte doar atingând-o cumva. Printre noi, așa a fost lăsat, să pipăim literele întotdeauna, ca să le simțim pulsul. Tu l-ai simțit, Andu, fiindcă altfel Dumnezeu nu ți-ar fi lăsat pe cale pâinea aceasta despre care scrii. Mulțumesc pentru aceste fâșii de pământ în care încolțesc câteva luminițe din grâu. Să purtăm un nume, Bobby? Amintește-ți, oricum te-ai semna, eu tot Andu rostesc. Alege tu mai departe. Bob by what? Grâu? Ou... grain de sable? As you wish, your highness, is the same essence. Ela | |