| = "în târgul inimilor pierdute" | Ela Victoria Luca [09.Nov.05 11:18] |
| Frumos pentru trecerea peste timpuri a iubirilor, pentru culorile pimăvăratice și aerul pur pe care îl lasă poemul tău în urmă. Îmi place îmbinarea între dorința de iubire și pierderea ei, rostită discret, fără lamentație: "sărut de nor îți mângaie petale și te înflorește în târgul inimilor pierdute" Văd unele fisuri și aș dori să ți le las în lucru mai departe: - "și le legai brățară durerilor": le-le(gai), poate ar mai bine "le prindeai" sau altceva, alegi tu - "pe lama rece a despărțirilor de trup", aș fi ales altă metaforă în loc de "lama rece", fiindcă despărțirea de trup nu este neapărată ca o lamă. Poate ar merge "pe firul rece"? - "încă mai băteai când te-am probat", haină vie, încă pulsând atunci când te reîntrupezi, e faină ideea. Aș fi exprimat-o mai sugestiv, acel "mai băteai", cu trimitere la inimă, evident, alături de "când te-am probat" îngreunează, mai ales că toată atmosfera creată de tine este destul de respirabilă. Aș propune "încă tresăreai când te-am îmbrăcat", "încă mai pulsai când te-am încercat" etc. Finalul m-a surprins, nu știu de ce mă așteptam la altceva, iar ultimul vers taie brusc totul, da, ca o lamă rece. Aici deja ponderea mortiferului este de netăgăduit. Pentru mine, strofa a doua rămâne cea aleasă. Ela | |
| = in targul inimilor pierdute | Marinescu Victor [09.Nov.05 12:04] |
| Ela, m-am bucurat sa te gasesc aici. mi-au prins bine observatiile tale si cred ca se vede. ingaduie-mi sa pastrez lama rece pentru ultimul vers asa cum bine ai intuit. asa am simtit atunci, o lama rece care nu te lasa sa traiesti si nici sa mori. e doar rece si atat. ai ales sa pastrezi o parte din mine si asta ma bucura. te mai astept. | |
| = dincolo de porți vânătorii de inimi goale | Maria Prochipiuc [09.Nov.05 14:31] |
| Și te-am ales iubire răsfrântă din secole trecute, e aici un vaet prelung, care este însăși substanța lirică, reacția emoțională, te-am simți prin cuvinte și vers, un sentimentalis al cuvintelor spuse în fugă, că ne vom întoarce mereu acolo la început. Dacă citesc pe verticală, obțin în plan orizontal: iubirii, suflet, durerilor, iubită, așa numai în prima strofă, impulsuri a unui eu poetic dus spre muzicalitate. Textul acesta e o adevărată melodie, eu doar uitasem cuvintele, melodii suprapuse. La tine muzicalitatea limbajului apare ca scop în sine sau ca expresie a unei intenții deliberat ludice. La tine limbajul poetic își are topica sa proprie, determinată de substanța afectiv – emoțională. Hai să ne împletim printre versuri cuvinte în spirală, să trecem peste origini, dar mai ales peste timpuri... | |
| = girant :::::::::::::::::::::: | mischie ioana [09.Nov.05 20:27] |
| mahmureala respiratiei ei perlate adusa , inflorita , dezgropata ,din secole trecute , pulsatorie , precum un humus freatic autohtonizat... raman de aici cu aproape totul , albastrul , sufletul , timpul , trupul , sentimentele , alternand cu spiritualitati pastoase in inima lumii comerciala in muguri de toamna , adaugand ruginiul , cu drag , | |
| = in AGONIA inca mai asezam lumea pe culori | Marinescu Victor [11.Nov.05 07:52] |
| Maria, ne intoarcem la inceputul primului vers si ne vom sterge existenta. suntem literele unui alfabet pierdut in timp. am invatat sa formam cuvinte, aici o prescurtare, in AGONIA inca mai asezam lumea pe culori si invatam sa ne juram pe silabe iubire cate doi intr-una (melodii suprapuse). imi este teama ca intr-o zi ne vom aseza intr-un cuvant ce va pune capat acestei lumi. Ioana, azi alegem albastrul din suflet, din iubire, din timp, din trup si nu in ultimul rand din sentimente, iar la sfarsitul calatoriei vom ramane albi. dincolo ce culori vom afla in noi? va multumesc pentru comentarii si ma bucur sa va gasesc pe pagina mea | |