| = acum mă gândeam să îți scriu nu știu nici o adresă | Maria Prochipiuc [16.Nov.05 09:10] |
ne-am cunoscut într-un prelung anotimp haotic ne plimbam privirile Roșiori de Vede răcoarea înserării ne încâlcea în lumina lui octombrie ne-am trezit prea devreme pe obrazul gutuilor se săvârșea un anotimp cu ochii întorși ne dezmeticim la trecerea anilor greierii își uitaseră somnul ascunși printre ierburi își căutau strunele pentru singurătatea lumii în seara aceea stelele au căpătat rădăcini peste verdele câmpilor ceasornicul învechit mai întoarce un an pe secundele căzute în derivă un zbor scurt se aude dinspre tine spre noi dinspre cel ce vorbește în tăcere doar zvonurile rătăcesc alandala prin pocalul de șampanie toți trag de mine hai să-i spunem La mulți ani! Da, și acum poemul acesta peste care eu trec nu numai cu privirea dar mai ales cu sufletul, fiindcă fiecare cuvânt își are mișcarea lui haotică și dacă nu ți-l incorporez pentru o clipă să-i simți pulsul totul trece pe lângă tine cu: este frumos, da m-a impresionat si voi mai reveni…. Urmele de nisip, e mișcarea haotică a pașilor noștri printre noi si mai ales printre oameni, printre acei oameni cărora le este bine în tăcere, poate într-o fotografie albă, dar mai ales atunci când soarele ne străbate cu razele lui aurii gândul aducerii aminte, gândul că noi existăm , nu singuri, ci împreună cu alții. Poemul tău luat liber fără sa-l consider dedicație (dar pentru mine nu contează, e un poem ce și cum, sau cui îi este dedicat asta doar ție îți aparține) are toate valențele unui poem bun | |
| = Maria | Ela Victoria Luca [16.Nov.05 10:25] |
| Mulțumesc pentru că poți privi poemul ca poem, pentru că îmi simți acest "a trăi împreună cu alții" ineditul momentelor. Uneori este tot ce ne rămâne. Ela | |
| = Dinspre vara fara talpi | Andu Moldovean [16.Nov.05 13:24] |
| Da, Ela, sunt unele clipe care masoara trecerile noastre parca mai abitir decat lungile eternitati pe care, de altfel, nici nu le intelegem cum se cuvine. Cam asa a fost si cand ne-am bucurat impreuna de un soare pe cat de tarziu pe atat de darnic cu noi (poate tocmai de aceea). Am citit aici un vers venit din suflet daruit din inima ta mare. Dupa cum il stiu pe Mat, el e de obicei trist de ziua lui, eu am incercat sa-i spun ca mie mi se-ntampla asta mult mai des si atunci cred ca el a ras... iar adresa o ai, e scrisa la tine in palma. Bobadil. | |
| = Andu | Ela Victoria Luca [16.Nov.05 14:06] |
| Așa cum vara nu are tălpi, eu nu îmi văd azi palmele. Sau nu știu să ghicesc în ele, de aceea, amintește-i tu lui că nici tristețile de septembrie nu sunt altfel decât cele din noiembrie sau cele din februarie. Cred că râd măi anotimpurile de noi, cei cu-fără-tălpi-și-palme. Mulțam că ai lăsat o urmă pe acest nisipiu de jurnal. Ela | |