Comentariile membrilor:

=  Dumnnezeu ne-a adunat greșit: propunere titlu	Ela Victoria Luca [16.Nov.05 23:19]
Așa aș intitula acest poem. Poem despre ne-acordurile în viață, al nefericitelor întâlniri, atunci când doar setea, nesomnul, rostogolirea prin cer, marginea drumului, desnul în fum, când toate acestea sunt divizibile doar la unu. Singurul număr care poate să rămână ceea ce este. voi muri frumos fără să știu de ce pe noi Dumnezeu ne-a adunat greșit Aici rezonanțele sunt profunde, fără a spune cât. Fiindcă esențială este coincidența în timp, deșii spațiile sunt diferite. Ela
=  părere	Dinis Adrian [17.Nov.05 00:38]
Am remarcat multă poezie concentrată in ultima strofă, în rest multe banalități. Mai sunt bune strofele 1( tocmai prin banal, introduce bine deși am avut nelămuri la început(!?)), 2, primele 2 versuri din strofa a doua(nevalorificate de context), strofa a 3-a și primele 4 versuri din strofa 4. Ar trebui să observăm nu numai la marii autori, ci și aici pe site chiar, că este o abundență de mucuri de țigară, de toamnă, de ploaie, de gânduri hai-hui, de umbre, de îngeri, de soft( pentru ultimile 2-ă nu e cazul în acest poem), care daca nu sunt bine introduse in context intră in banal, adică așa de umplutură. Ai valorificat însă mai marea parte a poemului și l-am recitit și ghici ce? Mi-a placut. Felicit. Nici acum nu-mi vine să cred; sunt greu de mulțumit decada asta.
=  revin	Dinis Adrian [17.Nov.05 00:42]
Pune-i un titlu; preferabil nu ultimul vers cum ți s-a sugerat pentru ca versul acela să surprindă. Dacă nu vrei să-i pui titlu pune și tu niște steluțe sau altceva. Mie acest fără titlu îmi suna a fără număr. Mi-a plăcut; pune-i un titlu:)
=  of Doamne	Dinis Adrian [17.Nov.05 00:47]
nu știu ce-i cu mine: deci, bune strofa a 2 a, a 3 a primele 2 versuri, a 4 a si primele 4 din a 5 a+ ultima evident. of, Doamne nu mai știu să număr.
=  Ela & Adrian	Mădălina Maroga [17.Nov.05 00:53]
Ela, mulțumesc pentru propunerea de titlu. inițial, așa am vrut să-l intitulez... apoi, m-am gândit că e mai bine fără titlu pentru că nu eram hotărâtă. au început să-mi placă mai mult titlurile mici... (și așa poemele sunt mari :)) mulțumesc. Adrian, mulțumesc pentru această analiză amănunțită a poemului. mă surprinde faptul că ți-a plăcut la a 2-a citire. nu numai tu ești greu de mulțumit în deacada asta. ai dreptate, sunt multe banalități, am impresia că mă repet în poemele mele, mă învârt mereu în aceleași gânduri... dar, am să revin... sau poate o să am curaj să spun aceste gânduri altfel, mai direct... cu ochii deschiși. știu și eu că prea multă visare strică;). ultima strofă este și preferata mea, de aici mă gândesc că n-am gusturi rele:) mulțumesc. te mai aștept. cu drag, Madim
=  titlu :)	Mădălina Maroga [17.Nov.05 00:57]
Ady, e ok, am ales un titlu... repezită cum sunt nu știu dacă are să-ți placă.:) mulțumesc. p.s. - nici eu nu știu să număr, poate de aceea scriu atât de multe strofe sau poate că tocmai de aceea sunt o parte din EL... cu drag, Madim
=  fără să știu de ce	Adrian Firica [17.Nov.05 02:34]
cobor peste ape undeva aproape liniștea zăpezilor mă rostogolesc spre cer peste tăcere acum îmi vezi din moarte simplu plâng într-una de frig
=  coperti...	Elena Albu [17.Nov.05 09:33]
Si eu am trecut cu placere pe aici...Remarc: ,,aș fi vrut să am timp să pun coperți iubirii noastre" Si eu as fi vrut :) Felicitari !
=  și-apoi mă voi așeza ...	Bejliu Anne-Marie [17.Nov.05 10:23]
"am să mă rostogolesc spre cer peste tăcere" și-apoi mă voi așeza cuminte pe un nor privind cu ochii în lacrimi cum se derulează ghemul tristei povești de iubire în care eroii sunt un el și o... ea ce moare neștiind de ce Dumnezeu i-a dăruit ne-mplinirea... Cu drag,Anne-Marie
=  Cioplind in marmura alba a fiintei un inceput	razvan rachieriu [17.Nov.05 11:45]
Fără coperțile încrederii reciproce , paginile iubirii se împrăștie în tina geloziei, iar ploile lacrimilor șterg cuvintele incandescente ale dragostei. Mâinile versurilor mângâie vizual, coboară din cerul sensurilor , se smulg de pe ecran și pătrund în ființa celui ce le lecturează. În tăcerea antigravitațională ne “rostogolim spre cer” într-o inversare a reprezentărilor , reimplantând rădăcinile în cer și umbrele în pământ. “Desenând cu fum un sfârșit” și cioplind în marmura albă a ființei un început etern, ca o coloană a infinitului , vom trăi o dimensiune regeneratoare , recreându-ne axa ființială în jurul speranțelor și împlinirilor.
=  Cioplind in marmura alba a fiintei un inceput	razvan rachieriu [17.Nov.05 11:47]
Fără coperțile încrederii reciproce , paginile iubirii se împrăștie în tina geloziei, iar ploile lacrimilor șterg cuvintele incandescente ale dragostei. Mâinile versurilor mângâie vizual, coboară din cerul sensurilor , se smulg de pe ecran și pătrund în ființa celui ce le lecturează. În tăcerea antigravitațională ne “rostogolim spre cer” într-o inversare a reprezentărilor , reimplantând rădăcinile în cer și umbrele în pământ. “Desenând cu fum un sfârșit” și cioplind în marmura albă a ființei un început etern, ca o coloană a infinitului , vom trăi o dimensiune regeneratoare , recreându-ne axa ființială în jurul speranțelor și împlinirilor.
=  învelind o sete fără margini	Vasile Munteanu [17.Nov.05 12:28]
copertele ca niște anotimpuri, închid fatala neputință a afecțiunii imposibile („mâinile acestea reci/ nu vor putea niciodată să te mângâie”); nu mă întreb (ar trebui:)?) dacă sunt coperteLe unui anotimp care „locuiește la fila 1” - :) - însă, în mare, sunt de acord cu Adrian, deși, s-ar putea să ne înșelăm amândoi și poezia să curgă voit ca o răvășire de frunze din care să se nască omătul ultimei strofe... cu drag,
=  și Divinitatea se mai înșală…	Tudor Negoescu [17.Nov.05 12:52]
“n-am să știu ce să fac cu umbrele mele” – iată un vers mare, care cred că îți caracterizează actuala stare poetică, discursul cu irizări de afectivitate. Meriți admirație pentru dramatismul/ sinceritatea trăirilor tale lirice. De fapt, meriți mai mult. Cu toții ne desenăm visele de iubire cu fum, dragă Madi Maroga. În cazul ăsta nu există privilegiați ai soartei. Concretizarea dorințelor noastre e la îndemîna Divinității care, cum constați și tu, v-a adunat greșit. Dar, după cum am constatat, la rîndu-mi, pe propria-mi piele, și Divinitatea se mai înșală, uneori, la calcule…
=  răspunsuri	Mădălina Maroga [17.Nov.05 14:32]
Adrian, e simplu… mă rostogolesc spre cer plâng într-una de frig undeva aproape de liniștea zăpezilor ai să-mi vezi un pic din prima moarte așa am să-nțeleg cum Dumnezeu ne-a adunat greșit Elena, mulțumesc pentru semn. coperta se rostogolește spre cer… Anee-Marie, este o poveste de iubire, este o rostogolire a sentimentelor, este un cer în care să sperăm că vor încăpea toate visele. Răzvan, paginile iubirii se împrăștie, se rostogolesc spre cer, acolo, cineva știe de ce ne-a adunat greșit visele. ai cioplit cu grijă în marmura albă a gândurilor mele. Ted, mereu sunt învelită într-o sete fără margini mă rostogolesc cu ultimele vise spre cer plâng într-una de frig locuiesc la fila unu încep să cer puțin timp pentru a respira liniștea zăpezilor Dorun, desenez în fiecare noapte visele de iubire cu … fum… . chiar nu știu ce să fac cu umbrele mele… am constatat și eu pe propria-mi piele câteva lucruri despre Divinitate…. mulțumesc. vă mai aștept. cu drag, Madm
=  Despre rostogolire ca drum spre absolut	Andreea Popa [17.Nov.05 22:41]
Felicitari!..." rostogolirea spre cer" mi se pare absoluta!...in rest, ultima strofa exprima esenta a tot ceea ce a fost sau poate fi intre doi... un El si o Ea. Chiar nu as schimba titlul, rostogolirea spre cer...poate fi un absolut...si...urmeaza finalul, trist...povestea unei iubiri neimplinite si neintelese. ZMari
=  Andreea Popa	Mădălina Maroga [18.Nov.05 00:32]
mulțumesc. nu am să schimb titlul. inițial, am postat acest poem cu acest titlu: Fără titlu, după care, am ales titlul care îl are acum. mă bucur că ți-a plăcut. ai intuit bine, este o poveste a unei iubiri... neînțelese și neîmplinite. eroii acestui poem sunt de admirat... se rostogolesc spre cer cu o iubire ascunsă-n suflet. :) te aștept și la alte poeme. Madim