| + "cel mai mare poet singur" | Alina Manole [02.Dec.05 17:41] |
| Un poem mare, crâncen, adânc, în care te poți pierde și prin care, după ce l-ai recitit, pierzi distanța față de celelalte poeme, așa cum te pierzi în procentul de infinit pe care mintea umană îl poate percepe. Permite-mi să nu citez mai mult decât atât: șterge-ți ochii suflete acum de cerul adunat înlăuntru afară se aud variațiuni pe o temă-ngropată sunt cel mai mare poet singur stăpân indiferent asupra ta azvârl din când în când o culoare abstractă ca unui câine și uit | |
| = Strigăt | Mihai Leoveanu [02.Dec.05 18:08] |
| E doar un strigăt - m-am săturat de dulcegării (de multă vreme), m-am săturat de temele curente (pe care brodează mulți din cei pe care, citindu-i pe site, mă oripilează), m-am săturat până și de mine, mai ales de când cei care-mi dau telefon uită în următoarea secundă numărul, m-am săturat de atâta săturare. Este luciditatea, dacă vrei, ultimelor luni. După, nu voi mai scrie și voi avea destul timp pentru contemplare, chiar dacă ridurile mele încă n-au reușit să-mi acopere orgoliul. Ce mă sperie este distanța de oameni. Atât. Restul e strigăt. | |
| = iti multumesc | Radu Herjeu [02.Dec.05 18:18] |
| Ce sa caute Beethoven in aceasta lume a frustrarilor de tot felul, a micimii umane ridicata la rang de arta, in acest univers atat de fractionat incat doar frica de neant il mai tine legat? Intr-o lume de surzi, Beethoven vorbeste aproape singur... Si totusi... el imi da speranta ca rasa noastra nu e profund defecta... ca, uneori, universul poate striga la noi printr-un pian... sau printr-o vioara... sau prin furtuna din sufletul unui om... Doar, doar ne-om trezi... Iti multumesc, Mihai, pentru aceasta poezie... Iti multumesc ca te-ai saturat! Ca mai poti sa strigi... | |
| = parerea mea | Virgil Titarenco [02.Dec.05 18:42] |
| e un text asa scris la furie, sau cum spune autorul, la saturare. dar ma intreb, ca si cu privire la alte cazuri, cita arta va ramine dupa ce va trece furtuna? beethoven, oricit de emotional sau paroxistic pare in muzica lui, a fost totusi un foarte exigent mestesugar cu opera lui si de aceea nici nu este un romantic (nu neaparat fiindca nu s-a nascut in perioada cu pricina), de aceea cred ca atunci cind ne apuca erniile exista un risc sa ramina doar un strigat iar la urma urmei si un strigat e la fel de emotional ca si o dulcegarie, poate doar cu semn schimbat sau cu citiva decibeli mai mult. dar arta, arta transcende... | |
| = de ce "gorgonic"? | silvia caloianu [02.Dec.05 19:56] |
| nu realizez - vizandu-l pe Beethoven -, expresia "din capul lui gorgonic toți șerpii îi bat fața" :( daca vrei sa ma ajuti... (aici sau pe ym, cand ai timp. mai cu seama ca vreau sa te mai intreb ceva, in legatura cu proxima intrunire a cenaclului poezie.ro la Chisinau) | |
| = altfel... | Elia Ghinescu [02.Dec.05 19:59] |
| De ce nu butonez telecomanda acum? Sau de ce nu mai am poftă să-mi comand o pizza pe care s-o împart cu cineva? Sau să…mai știu eu ce alte prostii care ar putea să-mi treacă prin cap…? Din cauza ridurilor albe ale lui Beethoven. A fost de ajuns un moment, o poezie, ca să-mi dau seama că trebuie să-mi deschid ferestrele. Ale casei. Ale sufletului. Ale minții. Ale conștiinței. Un poem. Atît. Un poem cît un strigăt. Și am deschis, nu pentru prima dată, ci pentru prima dată altfel pagina semnată Mihai Leoveanu . Nu am cuvinte mai multe, decît să vă spun că pentru mine va fi o noapte lungă, am de citit. Altfel. Mulțumesc, domnule profesor. Sper să am bucuria să vă întîlnesc la Iasi. Acolo o să am temele făcute… | |
| = distanta de oameni | Iuliana Serban [02.Dec.05 20:22] |
| Placut mult, tare mult poezia aceasta. Mai ales pentru ca este, si se simte, un strigat. Mai ales pentru ca vorbeste si il priveste "in ochi" pe Beethoven. Sau pe noi prin "distanta de oameni"... | |
| = Mihai, Silvia | ioana barac grigore [02.Dec.05 20:37] |
| mie imi place tare "capul lui gorgonic". asa mi l-am imaginat mereu pe B, ca pe o gorgona cu plete de serpi irascibili care sasaie incontinuu simfonii eroice si acopera zgomotele lumii invinse. extrem de expresiv. unul dintre cele mai reusite portrete ale compozitorului. felicitari, mihai! | |
| + "nimic mai adânc pentru sufletul sufletului" | Ela Victoria Luca [02.Dec.05 21:22] |
| Însingurare a Domnului, Creator a Toate și Toate regăsindu-se în el. Poetul sihastru, fără de cuvinte, îndepărtat uneori de ceea ce lasă întru rost. Acest Poem ființează prin sine însuși, cu o coloană spirituală inedită, așa cum numai acest Poet o poartă cu har. Desprind din acest arbore liric o singură - cred că simt solitudinea ca o artă - ramură: "el Dumnezeul autoflagelat și mai mult se grăbește de groaza că niciodată nu poate ști la ce distanță de oameni se află e luna gura lui deschisă - cu colțurile-n jos ca în somnul bătrânilor – așa cum nimeni iubind nu ajunge să spună totul nici în moarte" Mi-e frumos aici, Mihai Leoveanu, așa cum mi-a fost și în poemul anterior. Aș dori numai să pot liniști luminile care pulsează în Vale. Ela | |
| = dorinta arzatoare | Fluerasu Petre [02.Dec.05 21:56] |
| Marii oameni din istorie au dorit sa inteleaga misterele acestei lumi... In momentele de cumpana, mai toti am incercat sa ne substituim unui creator abstract... In momentele de furie, am dori sa reusim sa schimbam realitatea, sa o modelam dupa propia noastra viziune... Aceasta dorinta arzatoare este surprinsa perfect in acest poem... Petre | |
| = Aceasta este dovada... | Nicolae Mihai Popa [02.Dec.05 22:24] |
| Mihai, Nu-mi prea vine mia a crede ca, precum zici,"După, nu voi mai scrie și voi avea destul timp pentru contemplare". Acest poem este dovada ca Leoveanu e intr-o forma de zile mari si nu cred ca va putea sa ramana surd la sonoritatile interioare, ramanant doar cu zgomotele de afara. Personal, datorita acestor "riduri albe cu Beethovenpot" pot spune ca inchei fericit aceasta zi de navigare pe site in cautarea poemului care sa-mi faca "capul corgonic". Multumesc si felicitari! | |
| = tuturor comentatorilor de pana acum si nu numai.... | dorin cozan [03.Dec.05 01:14] |
| ai simțit vreodată lucrul-acela întins pe tine în somn? și de ce umbli cu mâinile goale? am prăjit soia, am râs, am vânturat mâinile, mamă, ce bună e soia asta ai mâncat soia din vârful combinei? ai mâncat? și de ce umbli cu mâinile goale? | |
| = un poem ciufulit dar frumos | Tiberiu Frim [03.Dec.05 10:22] |
| mihai leoveanu, ieri am intrat pe site-ul vostru (asta e prima senzatie, ca va apartine si ca unul ca mine e un intrus). il cautam, de fapt, pe prietenul virgil diaconu, dezamagit oarecum mai mult de lipsa de concentrare a discursurilor pozitive despre poezia lui decit de coltii unor pusti. ei bine, despre poezia ta (daca permiti sa ne tutuim): "tragând dupa el cerul" e mult prea sugestiv ca sa poata fi diluat cu "aceasta-ntr-adevar enorma greutate", care nici macar nu suna poetic; altfel, senzatia de greutate trebuie sugerata printr-un efect a ceea ce povara ar putea provoca, nu spusa explicit. "cu numai ridurile albe", desi e poetic, nu prea suna romaneste. apoi, dupa a treia strofa, discursul se rupe abrubt si tipul ala, beethoven, dispare cu totul din peisaj, nici macar impresia c-ar fi fost prin poem nu mai ramane. altfel, cele doua strofe, ultimele, chiar absentandu-l pe individul din titlu, sunt magistrale. daca e un text la prima mana... ei bine, felicitari! cineva scrie aici despre abundenta dulcegariilor. e dezavantajul unui site. desi poate e doar o stare intermediara; am cunoscut cateva tipe care asa au inceput si, in zece ani, intr-atat si-au concentrat poezia, incat acum scriu poezie pentru ca asta le e instrumentul, altfel ar face niste bijuterii innebunitor de frumoase pentru orice privire. numai bine tuturor! | |
| = Risipirea poeziei naive | Camelian Propinatiu [04.Dec.05 14:43] |
| Romantism nu înseamnă neapărat inexigență. Poetul nostru național, Mihai Eminescu, era un romantic care se îngrijea tare mult de cum îi sună versurile. Doar că, fără Beethoven, romanticii n-ar fi avut curajul să fie! În mod curios, vizunea Titanului profilat pe un cer nocturn răvășit de furtună mi-a făcut dor și de Hammerklavier, și de postuma "O-nțelepciune, ai aripi de ceară!", unde se deplânge tocmai distanța dintre om și zeu mărită prin risipirea poeziei naive. | |
| + revin | Radu Herjeu [21.Dec.05 18:04] |
| Revin, Mihai, pentru ca, atunci cand am citit prima data poeyia asta, aveam sufletul plin de stele. | |