| = Aclimatizări reciproce | Nicolae Mihai Popa [04.Dec.05 15:27] |
| M-ai ținut cu răsuflarea întretăiată până la „Ah, ce piele / mai ai / să mă iei / cu povești?”, încât mi-am și zis, uite, s-a aclimatizat și Radmila la acest mediu halucinant, bântuit de năluca unei exspresivități la limită (gen: „îi ceream să-mi cosească să-mi calce câmpii / strângea flori le punea la icoane / îl rugam să îmi numere vorbele / mii le-ngheța și le bea cu vin alb”), n-ai îndrăznit însă să mergi mai departe, cum ar fi mers acelaș Făt-Frumos împotriva Balaurului, și te-ai grăbit să o rotungești într-o poveste, deși expresia „împănat în povești” nu sună rău deloc. Oricum, aduce înțepător a poezie. E bine. | |
| = dinspre câmpii | Alina Livia Lazăr [04.Dec.05 17:21] |
| Mihai are dreptate. Simt și eu că nu ai îndrăznit să mergi mai departe, dar poate că de aici rezidă și farmecul delirant al acestui poem. Cuvântul "delirant" să te deranjeze, Radmila, știi tu... ăștia mi-s ochii, cu ei citesc :) Deci, nu e "vina ta", decât ca element declanșator al cuvântului, senzației, ideii... Cred că mi-e deosebită imaginea unui bărbat punând flori la icoane. li | |
| = . | Alina Livia Lazăr [05.Dec.05 09:35] |
| cuvîntul "delirant" să NU te deranjeze... așa vrui să zic :) | |
| = răspuns | Radmila Popovici [05.Dec.05 09:47] |
| Alina, nicidecum! Nu mă deranjează, mai ales, cuvintele care "știu ce văd". Cum? Când suntem atât de mulți în căutarea cuvântului, sensului, "delirului" verbal ori... și, totuși, ne intersectăm pe alocuri pentru un sfat, o părere, o apreciere. Ar fi lipsă de recunoștință. Eu îți mulțumesc! Spune ce crezi - asta contează! Nicolae, mă simt onorată și să știi că-mi ești de mare ajutor! | |