| = "va pune toate lacrimile pe jos" | Monica Manolachi [04.Dec.05 22:29] |
| Găsesc aici un joc frumos între ideea de "închis" și cea de "deschis": - "nu găsește cuvinte" (poate vorbește o altă limbă și nu a învățat încă românește :-)...) - "am vrut / să nu mai deschid ferestrele / să rătăcesc prin casă cu obloanele trase" – nevoia de liniște interioară întreruptă sau, mai bine spus, dublată de versurile care urmează "bărbatul acesta se roagă de la intrare / rostește cu voce tare fiecare cuvânt" - frigul din vise, ca și cum ar fi undeva afară... ca și cum "afară" ar fi un spațiu închis... de ce visul unei femei pare închis și friguros? Poate e doar o iluzie menită să ridice întrebări... - "să mă refugiez" (închis) "undeva" (nedefinit, deci deschis) Paradoxul acestei închideri-deschideri vine și din contrastul dintre "nu găsește cuvinte" și verbe precum "se roagă", "rostește", "îmi spune", "o să mă întrebe"... prezența de patru ori a verbului "a spune" (...aș fi folosit și alte verbe) reliefează ideea unui bărbat morgan, cum i-am zis eu odată, care știe să vorbească și când tace... Care să fie "adevăratul meu nume"?... Chinezii spun că cine știe să dea nume lucrurilor pe măsura realității acela e înțelept... Să fie vorba de un bărbat care știe să dea nume, dar care vrea ca și ea să știe să dea nume? Poate de aceea lacrimile... ia, acolo, pe jos... dar și întrebarea deschisă, "ce e sufletul"... Cât despre bărbatul care plânge...unde s-a mai văzut?... și când te gândești că nu vrea să recunoască decât atunci când e prea târziu. Dar ce înseamnă târziu? | |
| = madim... | mircea lacatus [05.Dec.05 02:07] |
| frumoasä poezie am citit aici...dar sä stiti cä dacä intr-o noapte n-o sä mai vinä cel de departe...eu i-am fäcut felul...n-am mai putut... | |