| = Lectura acestui... | Laurentiu Nastasa [20.Dec.05 17:40] |
| ...text m-a împins și către celelalte lucrari. Aș dori să comentez stilul, nu textul izolat. Datorită întinderii mici a textelor și unui echilibru interior al versului [ce pare nestudiat, nepretențios, spontan – deci onest], se obține o poezie care pătrunde ușor prin pielea cititorului, într-o osmoză irezistibilă. Ea poate fi apoi rejectată ori acceptată [pe criterii subiective]. Poeziile nu frapează ci se insinuează. Mesajele sunt inatacabile fiindcă nu au un corp definit, manifest, ci sunt mai curând un mediu liant al cuvintelor. Cuvintele nu cară mesajul ci mesajul leagă cuvintele. De aceea, versurile nu mobilizează în cititor experiente similare, ori amintiri, sentimente trăite, fragmente de memorie, nu generează o rezonanță - ci comunică o stare. Cel care citește este învaluit de o atmosfera străină dar, în același timp, neagresivă. Unele texte sunt mai facile, altele mai ermetice, toate însă cer recitire și zăbovire asupra lor. Din acest punct de vedere se aseamănă întrucâtva poeziei japoneze, cum a remarcat și Alina Manole într-un comentariu la “Să uit”. De fiecare dată, dacă recitirea nu este mecanică, poeziile relevă încă un aspect, o nouă aprofundare a stării pe care o comunică. Spre exemplu, “Mirare de toamnă” este un veritabil euro-haiku, dacă-mi este permisa, în această comparație, ignorarea formei fixe a haiku-ului. Mulțumesc. P.S. Dacă are vreo importanță, nici eu nu consider “Să uit” o poezie de atelier. | |
| = Cu gura căscată | Călin Sămărghițan [21.Dec.05 07:32] |
| Saturnea Lusitana, trebuie să mărturisesc că prin ceea ce spui sunt plăcut surprins de minuțiozitatea analizei tale. Îmi dai și de gândit (că "mesajele nu au corp definit" și că "se insinuează" [e foarte interesant ce spui] - nu sunt căutate intenționat, așa vin ele [de fapt asta și susții]); mă și bucur că mesajul meu e clar, căci mă regăsesc în aprecierile tale; totodată mă trezesc și expus, "desfoliat" de toată încercarea de a mă înconjura cu o peliculă protectoare printr-o oarecare disimulare în spatele cuvântului. Spui "mesajul leagă cuvintele" și e interesant că eu nu mi-am putut defini niciodată atât de simplu scriitura, pe cum o faci acum, dar gândind retrospectiv realizez că este întocmai modalitatea în care scriu. Da, starea respectivă își "cheamă" cuvintele, și nu invers. Faptul că mă regăsesc atât de bine în cea ce spui afirmă în privința ta o foarte subtilă abilitate de descifrare a textului, un ochi ce pătrunde dincolo de învelișul cuvântului și ale jocurilor lui, și, probabil, chiar o îndelungă practică a criticii literare. Sau e doar talent? Abia aștept să te citesc. Eu mulțumesc, m-ai ajutat mult la o auto-definire. | |