| = dileme | Monica Manolachi [13.Feb.06 09:39] |
| Poemul începe cu o idee general valabilă despre postmodernism: arhetipuri, intertextualitate și aș traduce ce ai mai trecut acolo cu experiență. "slăvesc" nu mi se pare potrivit. mă așează în postura de a nu mai observa altceva în afară de postmodernism. mi-e greu să cred că versurile 3 și 4 sunt poezie...poate într-un alt context, mai viu. Mi se pare ceva redundant... uite, cred că succesiunile: "moartele albii", "trupul mort", "mai muream..." și cele trei referiri la drog. Întreb și eu precum conștiința, 1. de ce "mă droghez cu iluzia realismului" în loc să droghez realismul cu iluzii? și 2. de ce trebuie să opun lumii drogul și nu altceva? 3. de ce să scriu "ca lumea"? oare nu tocmai felul de a scrie ca din afara lumii este aducător de iluminare? E o sugestie... Am avut în minte asocierea dintre "lumină" și "lume", primul provine din al doilea, din latinescul "lumen", iar eu nu percep lumina statică. Am pus întrebările pentru că m-a intrigat referirea prea densă la moarte și drog. poate se vor a fi metafore, dar aici mi s-au părut prea... dese pentru subiect: dilema postmodernului. | |
| = raspuns | Miriam Cihodariu [13.Feb.06 22:35] |
| Intr-un mod poate putin ipocrit (pentru ca de ceea ce fugi nu scapi, cel putin nu in totalitate) nu ma consider un autor postmodern. 1. "ma droghez cu luzia realismului" pentru ca ne imaginam(noi, postmodernii in general) ca suntem realisti. Asta e iluzia noastra. Nu putem sa drogam realismul nici cu iluzii nici cu altceva daca nu il avem. 2. Nu opun lumii drogul, din pacate lumea se asociaza cu drogul. Fantezia mea cea mai de pret este sa ma opun eu lumii, sa reusesc sa nu ma incadrez in curent, dar nu stiu in ce masura pot, iar spre sfarsitul poeziei cedez din ce in ce mai mult ("În tinerețe, mai muream un pic cu fiecare concesie pe care lumea o făcea drogului, pe care eu o făceam lumii. Acum...scriu. Ca lumea.") 3. Mi se pare evident ca eul meu liric si-ar fi dorit si propune in text a nu scrie "ca lumea". Din pacate nu stiu in ce masura reusim cu totii. Eu de exemplu nu ma pot rupe de versul alb. Normal ca este de dorit sa scriem cat mai putin in ton cu "lumea"(ca stil, nu neaparat ca subiect). Textul meu asta se si vrea a fi:un semnal de alarma. In legatura cu versurile 3 si 4... aici iti dau dreptate, este cea mai putin lirica dintre poeziile mele, poate tocmai din cauza ca vrea sa atraga atentie intr-un mod cvasi-rational asupra problemei asteia cu poezia pe banda rulanta, trasa la xerox, pe care o observ din ce in ce mai mult si mai ingrijorator in jur. Sper ca am reusit sa-ti raspund. Toate cele bune, Miriam. | |