| = părere | nica mădălina [30.Jun.07 00:21] |
| îmi vine, pentru a reda oarecum nedistorsionat reacția, să mă folosec de comparații. o să evit. voi da în păcatul de a defini. așadar, aici e un scenariu fain tare, care strânge de gât. e fularul din prima strofă, deșirat în a doua, în toate acele detalii care se țin împreună printr-un joc fin de electricitate. e apoi o pendulare între părțile disociate ale întregului, în speranța de a-l reconstitui. e fuga înspre simplitate (mirosul cela, o amnezie ce fixează, culmea). și nu știu. pe mine mă face să rămân între apă și războiul menținerii în viată. cadre filmate peste umăr. de aceea parcă trăibile și de privitor. citind astfel, nu pot argumenta unde e șlefuibil. | |
| = petale de jasmin și crăițe | mihai zabet [30.Jun.07 06:18] |
| pohema taniei apare asa dintr-o data si apoi nu mai dispare se lipeste de tine iti intra sub piele iti intra in sange definitiv (cazul meu) sau doar temporar (cazul nu-stiu-cui) pohemele taniei se ascund uneori asteptand un public mai potrivit sau sunt ascunse de cei ca mine care vor sa le protejeze si sa puna monopol pe ele din prea multa grija grija? sau dorinta de a se desfata numai ei cu cele scrise? nu stiu cert este ca amelie scrie poezie si inca poezie buna buna rau | |
| = Paf : Tania Cozianu | George Asztalos [30.Jun.07 14:19] |
| Titlu pseudostiintific, subtitlu hazos si un poem senzatiolal cu mirodenii halucinante, care te lasa paf...:) Remarc "metoda falsei ipoteze", cu deliranta ei senzualitate.Nu ma impac cu repetarea invaziei din finalul ei.De asemeni treaba cu animalul tinar care linge "supus" mi se pare fortata, de ce nu ar linge un bilateral beneficiu de pilda, nimic nu ma convinge ca nu e ceva convenabil...:) Intre "autoaparare" si"supravietuire", intre fular si faleza inalta care ne autosufoca libertatea atit de matasos-ametitor, un rascolitor poem de dragoste "cu miinile reci pipaind asternutul" si Tania Cozianu, o poeta care fascineaza sistematic, ne fura ziua in amiaza mare... | |
| + brute | felix nicolau [30.Jun.07 19:35] |
| si eu sunt de acord ca e o aici un izvor de poezie contemporana foarte plin de resurse. daca ar fi facut 2 poezii din cea de mai sus, pe una sigur as fi recomandat-o. asa parca e prea mult pt un singur cap. delicatesele trebuie sa vina in portii mai mici. si inca astept arta iesita brut, din suparari si bucurii mici | |
| = 'No, Mama, I don't hate the world.' | tania cozianu [30.Jun.07 22:20] |
| am citit oarecum pe nerăsuflate observațiile voastre. cu atât mai mult cu cât am știut de la bun început că textul va pune la grea încercare răbdarea și toleranța eventualului cititor. și presupun că într-un final am să iau aminte la toate câte mi-ați spus aici, deși sunt un școlar destul de îndărătnic și capricios, iar dacă voi admite să fac oarece schimbări, va fi, hm, din rațiuni exclusiv personale. mădălina, sunt foarte onorată de venirea ta aici și de polița de încredere acordată prin comentariul tău. și-aceasta în contextul în care observațiile tale au venit azi-noapte târziu, când chiar aveam nevoie de o reacție spontană și sinceră pe text. a fost un fel de lecție afectivă comm-ul tău, pentru că, așa cum l-am găsit aici, traduce bucuria mea de-a citi nu atât o expertiză stilistico-medicală a textului, cât una plasată în zona reacțiilor senzitive în stare brută. ești un bun traducător, mădălina, poți sonda fără nicio sforțare interioarele celuilalt. uneori asta poate să sperie. mie mi-a adus o neașteptată emoție și bucurie. tu de data asta m-ai răsfățat din cale-afară, valmont. și cumva, nuștiucum și nuștiudece, îți sunt recunoscătoare pentru că citești uneori ce scriu aici. deși. (off: și-mi plac desigur, îmi plac fotografiile tale greece style, lejeritatea de vacanță a jurnalului de bord, abordarea oarecum neconvențională and stuff. probabil că aș fi mers pe o extrrra-dimensionare a fotografiilor, dar presupun că ai motive întemeiate de a alege așa.) desigur, nu te-am lăsat paf, george asztalos, dar a fost suficient de delicat și curtenitor că ai spus asta :) pseudoștiințific, nu în mare măsură. titlul este pur și simplu o lipsă de originalitate din partea mea, ținând cont de faptul că aparține peliculei din '72 semnate paul newman. subtitlul nu-mi pare amuzant deloc, dar e posibil să manifest aici o acută lipsă a umorului. dar, ca să fiu mai clară, am să-ți arăt cum sună fragmentul întreg: "Jesus, don't you hate the world, Matilda? "No, Mama," Matilda says, "I don't hate the world." aici sunt niște etape lipsă, dar nu, nu-mi vine deloc să las hint-uri referitoare la legătura dintre titlu, aceste replici și textul meu. te invit, doar, să (re)vizionezi filmul. trebuie însă să admit că observațiile tale sunt teribil de șfichiuitoare, dar la-locul-lor și mai ales pertinente. nu voi modifica nimic, firește, dar mă bucur că ai avut un ochi critic atent și exersat pentru mine, aici. mon maitre, o surpriză maaaare, mare de tot, măgulitoare, cumva nesperată și și și mda, cu toate că înțeleg perfect reținerile tale critice de ordin pur literar. cumva cred că ai dreptate, însă nu știu, nu pot să știu dacă m-aș pricepe să aleg bucățile pe care trebuie să le extirp de-aici până să obțin forma aceea clară, condensată, modulară, despre care vorbești. probabil că e acolo un flash, un nucleu, un spot la care mă-ndoiesc că voi ajunge chiar dacă ar fi să exersez chinuitor la categoria exercițiu impus la bară fixă. continui să cred că acolo nu se ajunge prin exersare. e ceva care ține de o anume construcție internă a subiectului. dar mă bazez că am privitori inteligenți și minunați lectori. ps: și-s mândră de tot de cititorii mei. mulțumesc vouă | |
| = poemul | Diana Manaila [01.Jul.07 10:19] |
| intarata, curge, se onduleaza, miroase a petale de yasmin si craite, zvacneste in inima tatuajului, alunca precum un fular de matase japoneza...imaginile se intrepatrund, se accentueza, se imprumuta, se rup din nisip, sterg memoria, o reconstruiesc, aplicandu-i, intr-un final, nuantele gleznelor nesarutate. Gand bun, Tania! Felicitari! | |
| = . | Elena Marcu [01.Jul.07 13:51] |
| Tania, poemul tău mi s-a înfășurat în jurul fiecărei articulații, hipnotic, fascinant, dureros, însă nesufocant. Cred că i-ai injectat o mantră călăuzitoare, care ademenește, recheamă și învăluie până alegi singur să uiți drumul înapoi. Nu mă aflu aici doar ca cititor în admirație, ci și ca unul deja vrăjit și supus. Un poem intens cum nu am mai descoperit în ultima vreme pe site, pentru care te felicit. P.S. Mi-am plantat crăițe astă primăvară, în două ghivece cu pământ diferit, frunzele lor au nuanțe diferite de verde, n-au înflorit încă.:) | |
| = the effect of marigolds | tania cozianu [01.Jul.07 21:52] |
| diana, așa am simțit și eu textul ăsta. într-un final, când am reușit să mă desprind de el și să-l privesc critic de sus în jos, am devenit sceptică. m-am temut pentru el și m-am gândit că în forma asta nu-l pot posta. n-am să izbutesc, nu, nu, deloc, să mă gândesc la cititor atunci când scriu. și-n cele din urmă mi-l asum, în marele meu egoism așa cum îmi asum și eșecul de-a fi receptat distorsionat în afară. nu știu cum să numesc asta. manechinul care pare că privește în stradă către trecători, când, în fapt, se contemplă în luciul întors al sticlei. și-o face rece, fără patimă. acum ai să înțelegi de ce mă bucur atât când găsesc în subsol cuvinte ca cele scrise de tine aici. asta înseamnă că nu suntem de tot singulari și nici singuri. și e bine așa. să știi că acolo, undeva, e cineva care.. acolo e cineva. și asta e de-ajuns. (să ai grijă de hana. trebuie că e la fel de frumos să te plimbi pe faleza dunării așa cum mi-aduc eu aminte că mi-era cândva. a fost bine că ai venit aici) elena, am fost emoționată să descopăr aici comentariul tăul fiindcă, oh, știu destul de bine din scrierile tale că dispui de un potențial scriitoricesc expresiv și potențat de-o puternică acuitate analitică. e straniu, da. și-am să mă gândesc la ce mi-ai scris. e vorba de o stare comună, deloc întâmplătoare. și nu e nimic halucinant, nici poțiune magică din esențe volatile de craițe :) pentru intensificarea ritmului de adaptare a ochiului intern. cred că e doar efectul de crăiță. și-atât. pur și simplu am să încetez să pricep mecanismul ăsta și-am să mă limitez doar la a mă bucura pentru lucrurile care se petrec la fel în minți diferite, în locații aparent diferite. pe scurt, am să-ți spun doar că zâmbesc și mă simt așa, ca și cum aș fi luat o notă mare și nu sunt singura care mă bucur de ea. și știu că ai să înțelegi de ce nu pot să explic asta. ps: crăițele tale vor înflori în curând, că se apropie vremea lor. să-mi spui dacă sunt aurii sau portocalii, galben-pastel sau lămâi, dacă au un singur rând de petale sau sunt mari ca anemonele. (și mai las aici, pentru voi încă ceva din ceea ce-am avut în minte în acest răstimp. ar fi una din explicații pentru. http://www.youtube.com/watch?v=qK_JfNlNSTk) mulțumesc, diana. mulțumesc, elena. | |