Comentariile membrilor:

 =  întâmplare
florin caragiu
[29.Sep.07 20:25]
Sunt aici mostre de poezie autentică. Misterul culorilor e unul ireductibil, legat profund de însăși taina conștiinței care este lumină cuvântătoare, expansiune generativă... remarc ca o cheie: "sunete alungindu-se/ vestind precum cerul pământul". E un fapt că tot ce e viu e receptiv la cuvânt, care transmite ceva dincolo de înțelesuri... întâmplarea e o petrecere în lumea ca templu...

+ *
Dan Cârlea
[29.Sep.07 21:25]
Maria, te rog să te îngrijești, dacă poți, ca acest comentariu al meu să ajungă la Valeriu ( probabil că o să îi scriu și personal, dar acum nu am timp de umblat pe la poșta, etc ) :


Valeriu, te îndemn să nu poetizezi realitatea pe care o trăiești, nu te metaforiza, căci poate vei pierde șansa de a scoate tot aurul din tine, în rahatul de acolo. În această situație îți sugerez să începi să scrii un roman care să te reprezinte, să te dezvelești ca o ceapă de toate eu-rile prefabricate pentru supraviețuirea din timpul unei mari părți a vieții, zvârle cu rahat unde crezi că e de zvârlit, porcește unde crezi că e de porcit, iubește ce merită iubit, spune pe bune ce ai de spus, vomită, adoră, mângâie, scuipă, dar nu fugi de adevăr, dă mâna cu toate mâinile tale care pornesc din toate inimile tale, albe, negre, gri, mai ales gri ; caută-ți adevărurile între straturile succesive de make-up social, lasă naibii florile, vinul, amabilitățile de doi lei, știi că ele nu te reprezintă, uită-te în oglindă și zi "pula mea bă nene, sunt Valeriu cu bune și rele, ca orice om, cu lașități și curaj, cu brutalități și nostalgii, frici și apărări supradimensionate " și toate fleacurile care nu sunt Valeriu, care nu înseamnă nimic. Scrie un roman veritabil, trăit, cu tine în centru ținându-te de fețele interioare și de lume în același timp.
Sper că-mi înțelegi exact îndemnul și resorturile pe care le vizez.
Dacă va ieși un mare roman va fi perfect, dacă nu, sigur va ieși cea mai bună carte pe care o poți tu scrie vreodată, asta îți garantez. Plus alte beneficii de ordin interior.

Asta dacă, într-adevăr, scrisul pentru tine, în acest moment, e o nevoie , dacă e o cuminecătură literară, o cale de mântuire.
Dacă îl folosești doar pentru a da bine la dosar și a conta la eliberarea cât mai grabnică e altă poveste, atunci mergi înainte așa .
Cred că înțelegi că fiind un om destul de ars în viață, dar și cu pregătire psihologică îmi pun toate problemele, și în alt mod decât în cel comun, mă rog, cât mă duce și pe mine căpățâna.

Prietenul tău, dan cârlea

_____________________________

premiez cu stea, pentru nevoia de comunicare a acestui om, pentru grija pe care alt om ( maria tirenescu ) o arată unui semen pe care îl știe doar de pe un site literar. De unde se deduce că literatura poate cu adevărat să lege oamenii, nu numai să-i dezbine.

 =  mulțumiri
Maria Tirenescu
[30.Sep.07 09:11]
Mulțumesc, Dan! L-am cunoscut pe Valeriu doar din ceea ce scria pe acest site. Acum, știu mai multe despre el. Așa e, internetul înlesnește comunicarea dintre oamenii cu preocupări comune. Mă bucur că ai reacționat! Toate comentariile ajung la Valeriu. Cu textele pe care ele sunt înscrise. Sper să îi folosească nu numai la completarea portofoliului, ci și pentru a scrie. El e un poet. Și merită o șansă.

Florin Caragiu, mă bucur că pot să fac un lucru bun pentru un om aflat momentan în dificultate. Valeriu are nevoie de observațiile pe care i le faceți pe textele lui. Și vă mulțumește. Nu pot posta tot ce scrie, dar îi trimit aceste postări. Mulțumesc pentru ajutor!

Cu prietenie, Maria

 =  fii mereu nebunul care recita poezii
bogza gheorghe
[30.Sep.07 17:28]
Am dus experimentul mai departe, am recitat, tot pe ascuns, să nu mă creadă lumea nebun, unui copac. Acesta mi-a dat câteva frunze galbene, unele în palmă, altele în preajma mea, una pe buze! – să tac, probabil, sau ca un sărut?!

draga Valeriu, am ales acest fragment ca cel mai sugestiv pentru mine. in situatia ta nu ma pricep ce sfaturi sa-ti dau, iar eu nu sunt cel mai in masura sa-ti dau sfaturi. poate doar unul: nu te opri din pasul poetic in care mergi, nu dezerta, inchipuie-te asemenea exilatului Ovidiu cel din Pontul barbar.scrie in latina sau barbara limba daca, dar nicicum nu te opri - sigur aceasta este supapa ta de siguranta.totusi nu renunta sa reciti poemele tale sau pe ale altora = astfel vei sfinti precum un preot peretii acelei inchisori, in care prea putine poezii s-au spus. te rog nu uita sa reciti usii de la celula, gratiilor de la geam, gardianului cind doarme, peretilor de var, lingurii din mincare, farfuriei asemenea, ... cerului de peste toate, soarelui cind il vezi, ceasului de la mina ca sa-ti grabesti ...eliberarea.

Am incercat sa ma pun in situatia ta cotidiana si nu am gasitnici o cale de evadare in afara credintei in Dumnezeu prin folosirea permanenta a Rugaciunii inimii. sper ca intelegi ce vreau sa-ti zic, daca nu voi reveni, daca vei dori.
pina atunci iti doresc toate cele bune si Doamne ajuta !!!

 =  ce oferă sistemul penitenciar din România - țară membră UE ?
Dan Cârlea
[30.Sep.07 20:10]
sigur, nu am vrut sa spun sa nu scrie SI poezie, si in niciun caz ca drumul spiritual nu ar trebui sa fie de prima importanta. Dimpotriva, dar cred ca totul trebuie inceput cu sinceritate maxima fata de tot ce a trait omul, sa nu devina literatura un paravan, un loc de ascundere, ci un spatiu al eliberarii, al intelegerii trecutului si al asumarii. De la asumare se merge altfel inainte, totul e sa poti sa iti privesti umbrele si sa stii ce ai de indreptat.
Îi propun să scrie și romanul de care am vorbit, iar poezia să fie tot de pe poziția pe care am sugerat-o mai sus.

Si acum, in alta ordine de idei, ma intreb ce ofera sistemul penitenciar din România - țară europeană în anul 2007? De ce, mă rog, acest om nu are posibilitatea să stea la net câteva ore pe săptămână, dacă are preocupări culturale ? Doar nu e criminal în serie, nu e criminal, nu e violator, și chiar dacă ar fi, înțelesesem că ideea detenției se articulează și pe conceptul de recuperare morală și reintegrare a deținutului. La penitenciarul respectiv nu există câteva calculatoare și deținuții cu un nivel cultural mai înalt nu pot intra pe net, evident controlați ? De ce să nu ajuți omul să evolueze și să-i crești șansele de reintegrare, mai ales dacă e vorba de ceva mai rar, de un pasionat de literatură ? Că "trăgători de fiare" sunt destui pe acolo.


 =  sperăm
Maria Tirenescu
[30.Sep.07 20:50]
Din câte îl cunosc eu pe Valeriu, merită să i swe permită să-și citească măcar corespondența electronică. Chiar dacă cineva l-ar verifica. Și cred că e posibil să beneficieze de această facilitate. Momentul în care i se va permite nu depinde de noi. Sperăm și noi cum speră, desigur, și Valeriu.

Cu prietenie, Maria

 =  răspunsuri sosite astăzi, prin intermediari
Maria Tirenescu
[09.Oct.07 21:18]
Răspunsurile lui Valeriu la comentarii

Dan Cârlea, om bun, aș înțelege mai bine dacă plastic te-ai exprima – oricum, am înțeles mesajul. Îți mulțumesc pentru intervenția „luminoasă”. Deja am începute două romane, din care unul este „ceva” care va fi pe placul tău. Stima mea e intactă – nu e neapărat să-mi scrii dacă aceasta îți produce „apăsare”, deși cu sufletul aștept. Voi supraviețui, da, și nu voi ieși de aici „dărâmat”!
În ce privește „descărcarea”, prefer cea mai grea cale: cea a iertării. Îi iert pe toți cei care m-au ajutat să ajung aici și voi învăța să-mi iert și mie naivitatea și prostia ca „parte” a împlinirii răului. Nu e ușor. Cel mai ușor ar fi să îndrept degetul acuzator, probele din dosar mă ajută și voi lăsa ca tot cine a încurcat ițele să le descurce, adică justiția și nu musai un om anume. Dane dragă, scriu ca o condiție interioară, din neîmplinire, neînțelegere a vieții, din frică, din prea multe „de ce”-uri, din drag și nu din viciu. Îți mulțumesc și sper că nu mă vei judeca și condamna și tu!

Florin, tu surprinzi căutările mele, știi că mă aflu în „durerile de facere” a unui „nou Valeriu” și asta cu mult înainte de „cădere” le-am început! Salutul meu de suflet și mulțumiri.

Mulțumesc Mariei, editorilor, tuturor cititorilor „nevăzuți”.





Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0