| = bits&pieces | Stefan Leon Orzu [16.Feb.08 15:32] |
| O cavalcada de imagini care, luate separat, sunt foarte plastice. Eu insa sunt adeptul unui "fir rosu", unei coloane vertebrale bine conturate in mintea ta, pe care se asaza imaginile. Oricat de incoerenta ti s-ar pare viziunea, ideea sau sentimentul principal, cred ca ar trebui sa le pui mai clar in evidenta cititorilor. Imaginile astfel nu ametesc, ci dau nuante si posibile interpretari. Citind poezia ta am ramas cu impresia ca imaginile puse la bataie(repet...bine construite si sugestive) sunt un scop in sine si nu un mijloc de redare a ideii tale. | |
| = fara rautate | mihail policarp [17.Feb.08 12:18] |
| prea filosofic pentru mine;nu inteleg nimic;unde mai pui ca chiuleam la latina in draci,desi acum,imi dau seama cam despre ce este vorba in titlu;modifica invechiesc,nu cred ca e corect;nu de alta,dar sunt niste sacali pe site care se ocupa numai cu asta | |
| = “Ut pictura poesis” – lui Stefan Leon Orzu | Nicolae N.Negulescu [18.Feb.08 20:15] |
| Didero a dezvoltat urmatoarea teorie: “Intelegerea, in cazul ideal, nu exista decat ca intelegere de sine; pe de alta parte, contactul intre poezie si cititor, avand in vedere insuficienta limbajului pentru redarea exacta a semnificatiilor, nu tine de intelegere, ci de sugestia magica”. La randul sau Hugo Friedrich rosteste: “Dar limbajul determina insusi procesul poetic, care se abandoneaza impulsurilor continute in limbaj. Se descopera posibilitatea ca un poem sa se nasca printr-un procedeu combinatoriu care opereaza cu elemente sonore si ritmice ale limbajului ca si cu niste formule magice. Din ele, nu din dispozitia tematica, va rezulta apoi sensul sau – un sens suspendat, nedefinit, al carui caracter enigmatic rezida mai putin in semnificatiile nucleelor lexicale decat in fortele lor sonore si in zonele lor semantice marginale. In poezia moderna, aceasta posibilitate devine practica dominta”. Iata ce remarca Novalis: “Poezia se naste din impulsul limbajului care, determinat la randul sau de “tonul” anterior limbajului, arata calea pe care vor aparea continuturile; acestea nu mai sant considerate ca subsanta propriu-zisa a poemului, ci ca purtatoare ale puterilor sonore (ale “tonului”) si ale vibratiilor acesteora, superioare ca semnificatie”. Tot reputatul prof. Hugo Friedrich, care a studiat filologie germanica si romanica, filozofie si istoria artei, ex-titular al Catedrei de filologie romanica a Universitatii din Freiburg im Breisgau, analizand “tehnica” lui Rimbaud, precizeaza: “Numai in doua locuri, expresiile sant legate intre ele prin particule cu functie articulatorie, de altfel complet lipsite de greutate. Tocmai aceasta evitare a mijloacelor de legatura ridica poemul deasupra poeziei curente, facand ca vorbirea sa sobra, fara eu, sa fie plina de mister: sobrietate magica”; “Dimpotriva, izolarea confera grupurilor lexicale din aceste versuri libere o intensitate sporita, iar liniei tonale un paralelism apropiat de cel biblic”. Sa revenim la “comentarea” poemului “Furor divinus”: “Eu insa sunt adeptul unui “fir rosu”, unei coloane vertebrale bine conturate in mintea ta, pe care se aseaza imaginile”. Foarte bine, daca asta “cauti”. “Firul rosu” redefinit si “coloana vertebrala” vibreaza pe verticala in – si prin, ontosofia discursului poetic. Daca procesezi preferential insa o “disectie” in structura “morfologica” a poemului (in “intelesul”, neintelesului general) vei afla “scheletul” de rezistenta, urmarind evolutia emanatiei spirituale “materializata” ontogenetic si filogenetic. Haeckel accentua: “Ontogeneza reproduce Filogeneza – aceasta este legea biogenetica fundamentala”. Intreb: este difuziunea (si deci reflectarea) energiei cosmice din Logosul Divin – in viziunea ta, o de/venire “materiala”? Consideri ca, aceasta energie sacra, ipostaziata treimic in: Lume gand, Lume imagine si Lume Cuvant – intru manifestarea terestra, unitara, dobandeste o alta pseudomonada “concreta” in spatierea ecranului tridimensional, uitandu-si izvoarele? Cu adevarat, in mentalul meu (nu “in mintea ta” – cum te exprimi), mesajele daruite de Providenta nu au contur (care apartine Lumii formei) ci aureole sublime. Cu alte cuvinte, Lumea vizibila este reflectarea Lumilor invizibile. “Imaginile astfel nu ametesc (!?) – te confesezi, ci dau nuante si posibile interpretari”. Jean Burgos, prof. la Universitatea din Savoia – unde preda poetica si poezia contemporana, sustine: “Poeticianul orientat, in esenta, trebuie sa inteleaga textul (actul poetic, as zice eu) nu in intreruperile, ci in trecerile lui si, deci, in situatia lui de lucru insufletit”. Si: “Preocupat in acelasi timp de devenirea genetica a textului in care traieste si se traieste actualitatea poemului si de principiul atemporal in care sa surprinda coerenta si sa innoiasca modurile de intelegere a virtualitatilor lui, conditionand felurile de a salaslui intr-insul, poeticianul va trebui sa se intoarca iarasi spre epistemologia genetica, daca vrea sa iasa din impas”. Asadar, “imaginile nu ametesc” cititorul; ele sunt parfumul inmuguririi treptate a unor simboluri… Cu mult bine, N.N.Negulescu. | |
| = contestatie... | ioana matei [18.Feb.08 21:37] |
| poezia inaltului are doar doua alternative...sa *coboare* sau sa *urce*...intr-un *spatiu al intelegerii*...deseori foarte relativ...e importanta *coborarea*/ *urcarea* la genunchii celui care... | |
| = precizare importanta... | ioana matei [18.Feb.08 21:44] |
| incercam sa amintesc despre spatiul intelegerii... | |
| = si, de ce nu?... | ioana matei [18.Feb.08 22:20] |
| despre un *anumit* spatiu al intelegerii? | |
| = Deism - pentru Ioana Matei | Nicolae N.Negulescu [19.Feb.08 18:41] |
| “poezia inaltului” (Inaltului) este unica energie armonica a universurilor intr-o eterna vibratie de pura sacralitate, izvorata din Logosul Divin. Ea nu are “alternative” de “urcare” sau “coborare”, deoarece emana fiintare din Tot in tot, sustinand creatia prin actul creatiei care este. Receptata insa, in limitele mentalului uman – care inca nu a fost (in aceasta dimensiune) invrednicit cu vazutul nevazutului, ci numai cu variatiile intuitiei si perceptiei, poate fi reprezentata abstract printr-o pulsatie pendulatorie de urcare si coborare imaginativa. Altfel stau totusi lucrurile, cand rostim sapiential, in stare de smerenie, contemplatie si invocatie (a Divinitatii) prin cuvant rugator (de rugaciune). Atunci, Cu/vantul (adica, cu energia Duhului) omului dobandeste inaltare prin transcendenta. Astfel, Cu/vantul este in rit/mie… Despre “spatiul intelegerii” (ca spatiu al intelegerii umane, unde se cuvine sa reamintesc incontestabilele limite ale mentalului uman) zic: “Intr-un spatiu al intelegerii… deseori foarte realitv” ne re/prezentam marginirea nemarginirii. Restul este peste putintele noastre (cu exceptia unor etaloane de initiati). Cu admiratie, N.N.Negulescu. | |