| = ludicuc de tot! | Adrian Firica [24.Feb.08 16:26] |
| Ludwig Wittgenstein nu mi-e nici mamă nici tată. are el legătură cu codul chelnerilor tot cam așa și cam tot atâta cât mai are unul, Ludwig Beethoven, cu limbajul modern. acușica, să știi că Wittgenstein nu e cel mai bun reper pentru un curs "chelneristic", el fiind unul dintre autiștii celebri. | |
| = Imi asum | cornel marginean [25.Feb.08 12:48] |
| Nici eu nu sunt ruda cu filozoful W dar, cu toata stima ce ti-o port, trebuie sa-ti spun ca ai scos din context intreaga ta afirmatie, nu-i nimic, poate ca textul este obstructionat de titlu si il schimb, ii spun : Intre fals si respect, de fapt ce ma interesa pe mine sa inteleg scriind. Despre ideea aparitiei interjectiilor moderne pe care le-a semnalat filozoful W, sub forma adjectivelor uzitate paradigmatic, (chiar si in formulele de afirmare a respectului, tema eseului meu) nu vad ce este chiar asa de deplasat. Daca este, imi asum. cu stima si prietenie | |
| = Prietene, | Manolescu Gorun [26.Feb.08 00:14] |
| Cred că nu „respectul” lipsește, la ora actuală, dintr-o parte destul de mare a mapamondului, din care facem și noi parte. Mai degrabă pare a exista, ȋntr-un exces debordant, prin partea aia de care zisei, ceva mai profund si mai nociv: un „celălalt fără rest”. Adică: „Celălalt” care a devenit numai ceea ce putem asimila/ aglutina/ poseda din altul/ restul nu are drept la existență! G.M. | |
| = Gorun | cornel marginean [26.Feb.08 11:30] |
| Ma gandeam la o definire mai convingatoare a respectului prin ceea ce o persoana faptuieste pozitiv pentru alta, sau prin ceea ce o persoana sacrifica, pierde, da, renunta pentru alta. Dar nu este suficient acest criteriu de a privi pentru o definitie relatia de respect. Ceea ce ai spus despre respect aici, in comentariu, este cu totul intors spre o alta privire. Excesul de a emana respect, intr-o forma pe care celalalt nu o poate asimila din motive ce privesc un fel de alienare. Nu am privit asa in text ideea respectului dar se pare ca ai drepatate. Dreptul la existenta a acelei parti ramane doar pentru sine, nu este ceva suficient, dar este posibil ca din aceasta cauza relatia dintre indivizi sa fie in viitor spre o ofertare mai larga, cu o alta impartire a relatiilor sociale si cu alte forme de grupare a acestora. ( de ce o fi divortand peste 50, 60, % dintre familiile occidentale ?) Ma bucur ca ai citit textul meu si ca ne revedem, ma voi mai gandi la ideea lasata aici de tine, este interesanta. cu prietenie | |
| = Respect: Dă și ti se va da... | Ioan Marginean [26.Feb.08 15:34] |
| Cornel, eseul tau a trezit in mine dorinta de discutie! Respectul pe care il asteapta un indvid este dupa parerea mea ca o problema de loc geometric cu o multime de parametrii. Parametrii sint in acest caz relatiile sociale, legaturile intre cel care asteapta respectul si cel ce, sau cei ce il acorda! Respectul este atunci dat de coordonate ca intelegere, prietenie, colaborare pretuire si chiar dragoste. Iubirea presupune neaparat respect? Eu cred ca da! Exemplu cu chelnerul mi se pare sugestiva, dar numai cind vezi lucrurile dintr-un anumit punct de vedere al meseriei, al interesului, si atunci nu-l vad de loc fals! Parerea mea e ca respectul este la urma urmei o conditie de baza a existentei societatii umane. Concluzia data in ultima fraza a eseului mi se pare o foarte elocventa! Am citit cu placere eseul tau. Succes mai departe! Ioan | |
| = raspuns la o o vizita placuta | cornel marginean [27.Feb.08 11:41] |
ideea respectului chelnerului este spusa in sensul de nu o lua in seama, chiar daca un miliard de oameni, sau mai multe , numai din astfel de respcet se alimenteaza la nivelul orgoliului respectul din iubire este cred chiar acea iubire respectul este ca un este un loc geometric care trebuie sa se intersecteze obligatoriu cu alte locuri geometrice m-a surprins foarte placut cometariul tau si citirea ideilor tale a fost interesanta, cu prietenie | |
| = Respectul și meritul... | Victor Titiu [02.Mar.08 18:26] |
Dicționarul explicativ al limbii române definește RESPECTUL ca „Atitudine sau sentiment de stimă, de considerație sau de prețuire deosebită față de cineva sau de ceva; deferență, venerație” , STIMA ca „Sentiment de prețuire (plină de respect) determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație, respect” și MERIT drept „Calitate,însușire remarcabilă care face pe cineva să fie vrednic de stimă, de laudă, de răsplată ; valoare, virtute”. Din definițiile de mai sus rezultă ca respectul este inevitabil legat, în sensul generării și determinării , de meritele și calitățile pe care le are cineva sau ceva. Ca urmare, aș reformula afirmațiile „Foarte rar cineva chiar respectă. Foarte rar cineva chiar este respectat.” rescriindu-le „Foarte rar cineva chiar are merite și calități vizibile.Foarte rar cineva chiar vede meritele și calitățile altcuiva.” În aceste propoziții sunt puse în discuție existența meritelor si calităților cuiva și capacitatea celorlalti de a le percepe atunci când acestea există. Dacă acestea există, mai devreme sau mai târziu, va apare și respectul pentru că respectul urmează meritul precum o traducere în română dintr-un poet englez. Meritul nu este altceva decât o recunoaștere a unor realizări si a unor talente deosebite. Fiecare persoană care își face meseria cu pasiune și seriozitate merită respectul celorlalți: un cizmar priceput merită același respect ca și un medic foarte bun, un grădinar harnic și devotat meseriei sale nu merită mai puțin respect decât un actor de mare talent și prestigiu.Chiar și un chelner care își face meseria cu amabilitate și promptitudine merită cu prisosință respectul clienților săi și sunt puțin dezolat de modul în care este percepută, ca „cea mai hidoasă formă de respect”,politețea acestora.Oricât am dori să-i facem pe chelneri să-și respecte clienții în sensul definiției DEX ,nu vom reuși acest lucru pentru că nu este posibil să cunoasca meritele și calitățile tuturor clientilor și apoi nu cred că au vreo obligație și că asta trebuie să fie preocuparea lor principală. Trebuie să fie însă foarte politicoși cu toți clienții.Pentru că politețea este ceva similar cu prezumția de nevinovăție și am să mă explic: dacă prezumția de nevinovăție împiedică etichetarea cuiva ca vinovat înainte de pronunțarea sentinței definitive, politețea împiedică etichetarea cuiva ca fiind făra merite și calități înainte de a se dovedi cu certitudine acest lucru. Și atunci de ce este politețea chelnerilor mai păcătoasă decât a altor categorii de meseriași? Eu consider atitudinea chelnerilor la fel cu cea a ostașilor care păzind un tunel, la trecerea unui tren, iau poziția de drepti salutând în semn de respect pentru orice persoană care se află în acel tren, este un respect generat de merite si calități doar presupuse ca fiind existente apriori. Cred că și în alte ocazii politețea se generează în mod similar.Cine nu poate să fie politicos, își trădează lipsa propriilor calități și merite, dacă le-ar avea, ar fi capabil să le bănuiasca și la alții… Respectul înseamnă ,în primul rând ,recunoașterea meritelor celorlalti și mai ales, ale celor egali și inferiori, respectul superiorilor induce subalternilor un sentiment de apreciere și mulțumire care cu greu se poate uita.Respectul adevărat vine totdeauna de sus în jos ca o ploaie roditoare si binefăcătoare. Respectul există atunci când, nemaiavând nici o funcție și nici o poziție de șef sau de superior,îți sunt recunoscute și apreciate meritele și calitățile pe care le ai. Ceea ce nu știu încă suficient de bine: care este cel mai potrivit mod de a-i arăta cuiva respectul? Poate că respectul adevărat are mai multe în comun cu aspectele iubirii aproape religioase,crezând profund în persoana respectată ca în ceva divin, fiindu-i devotat fără rezerve. Sub acest aspect,și numai sub acest aspect, sunt de acord cu ceea ce e scris la început: „Foarte rar cineva chiar respectă.Foarte rar cineva chiar este respectat.” Și pentru că am început cu definiții DEX, voi încheia cu altele găsite în alt fel de dicționare: „Respectul e un tribut pe care nu-l putem refuza meritului,fie că vrem,fie că nu ;putem cel mult să-l ascundem în afară, dar nu putem împiedica totuși să-l simțim înăuntrul nostru.” I.Kant „Nici un om nu are dreptul la respectul celorlalți pentru altfel de bogății decât cele ale talentelor sale.” P.B.Shelley „Importanța fără merit obține considerație fără stimă.” S.Chamfort Cu prietenie | |
| = o noua pozitie de a intelege respectul | cornel marginean [03.Mar.08 21:36] |
| draga prietene ai scris un comentariu foarte interesant, foarte intins, parca mai reusit decat textul de baza ) asa este cum spui, eu ma plecat la a scrie acest eseu pe ideea ca exista prea multi oameni care nereusind sa obtina un alt fel de respect ridica in slavi respectul chelnerilor adica acel respect de pozitie exterioara, datorat unor merite improprii, stand uneori la masa cu diverse persoane, de o anumita pretentie intelectuala, intr-un local, sunt uimit cat timp si cat discurs aloca acestea pentru felul in care un chelner isi joaca rolul de -persoana de profesie respectuoasa-, nu atat pentru asta cat pentru sinele lor nealimentat cu acest melanj social ( de aici imaginea de hidos, pentru ca pana la urma, intr-o perspectiva eclesiastica, orice forma de respect este inconsistenta) recitind eseul acum imi dau seama ca abea ultimele propozitii au o valabilitate oarecare si ca de aici, de la acest nivel al nuantelor, ar fi trebuit sa incep sa scriu despre respect, pentru a crea o intelegere a ceea ce ma procupa pe mine atunci ar trebui sa dau dreptate ironiei lui Adrian Firica, in primul comentariu si sa rescriu eseul in limite mult mai consistente si poate am sa o fac candva, pare ludic ceea ce spuneam, dar : respectul este pana la urma brazda pe care se sadeste orice relatie umana, fie ea publica sau personala, intima chiar nu am privit nici o secunda din perspectiva din care scrii tu, adica nu cred ca respectul este o determinare a vietii nici pentru emitent si nici pentru receptor spui ca singura sursa corecta de respect este cea din talent si daruire unor lucruri din viata, dar trebuie sa vezi si faptul ca aceste calitati primite apriori, sunt date de nastere in mare parte, de aceea mai sunt si aspecte care sunt mai joase, adica nenascute, ci create din nimic fiind simple calitati umane si pot merita respect un secret : am ingrosat in mod comercial afirmatia ca ,, foarte rar cineva chiar respecta,, pentru a aduce cititorului fara chef nada de a intra in universul textului meu, este un mod de a esentializa un text in subtitlu, este o oarecare exagerare in afirmatia mea, dar reversul pe car eil afirmi este, cred, prea dur in a spune ca nu exista decat rar calitati manifeste, eu cred ca exista din plin calitati meritorii de respect cu stima cornel | |
| = Respectul se poate impune, ori doar se câștigă? | Ovidiu M Cobalcescu [03.Mar.08 22:17] |
| Domnule Mărginean, recunosc în acest eseu al dumneavoastră un unghi de abordare foarte incisiv. Mă alătur domnului Victor Titiu care a lărgit și adâncit foarte generos orizontul subiectului abordat și cred că dacă tot acceptăm relația biunivocă merite/respect ar mai fi puține de subliniat. Faptul că respectul, ca manifestare în relațiile sociale, are uneori doar un aspect strict formal, așa cum bine subliniați și doar foarte rar, el există cu adevărat, este linia de pornire a ceea ce mie mi se pare că trebuie cumva menționat. Între două persoane respectul se presupune a fi reciproc până la limita anumitor evenimente și situații. Nu neapărat și reciproc, dar asta este altceva! Nu mai îmi aminttesc pe unde sunt sursele unei credințe personale, dar pornind de aici, eu cred că respectul real, chiar în prezența unor merite, nu se poate impune. El se câștigă de la ceilalți, care pornesc tot de la acele merite, sau nu! Pentru că nu doar meritele sunt garanția respectului sau al stimei. Indiferent cât de subiective ar fi criteriile de acordare, respectul acela de dincolo de formalism, se câștigă de la cei din preajmă și orice tentativă de impunere riscă să-l readucă/reducă la nivelul de formalism amintit. Din nefericire, eu mai cred și că respectul face parte din aceeași categorie cu încrederea. Adică se câștigă cu multe și grele eforturi, dar se poate pierde într-o fracțiune de secundă! Pierdere arareori recuperabilă! Vă mulțumesc de ocazia reîmprospătării unor percepții... elementare! | |
| = demagogie defensiva | cornel marginean [05.Mar.08 19:11] |
| Eu cred ca textul nu este incisiv ci abunda in sinceritate. Cum bine spuneti in final, ati avut ocazia sa va repuneti in discutia proprie, perceptii elementare, care par tuturor banale dar in care de fapt se ascund multe dintre miezurile ce conteaza in viata. Sunt zeci de tipuri de relatii intre oameni pe care nimeni nu le discuta, stau bine- mersi maturate sub covorul social, intr-o stare latenta, uitata paradigmatic, inconvenabile de fapt. Increderea pierduta( sa incep cu ideea d-voastra), ne-rusinea, prostia, ratarea, gelozia, ironia, sarcasmul, agresivitatea, falsul, prefacatoria, rautatea, razbunarea, dusmania si multe, multe altele despre care nu se discuta. Intra in paradigma sociala de exemplu sa nu se spuna despre cineva, cu ton public, ca este un om rau sau unul prost, ( se ascunde asta). Se spune cate ceva, in aceeasi uzanta, doar daca cineva ar avea o oarecare calitate. Este vorba despre o anumita demagogie, de nivel general, pe care un sistem social o creaza in propria sa aparare. Sa auzim de bine, domnul Ovidiu. | |