| = concluzia mea | Pacurar Ana Eugenia [05.Mar.08 08:42] |
| sărmanul dumnezeu a căzut prin mine mi-a rupt ceva din care ieșeam la lumină....ai mult curaj in aceste versuri ades jertfa doare si sufoca, dar pe urma apare altceva din metamorfoza iubirii ceva din care sigur te innfiintezi ca om in launtrul tau dumnezeul perceput e propriu si poate de aceea e legat atat de mutl de putintele noastre fara vre-o legatura cu capacitatea imensa de creatie si forta care o are in realitate am si eu un poem marunt care spune ceva in special pt mine, si poate ca uneori poemele sunt vocalele sufletului nostru pe care le stim auzi numai noi cu adevarat | |
| = părerea mea | Dana Banu [05.Mar.08 09:48] |
| tonalități blânde, o voce de o feminitate subtilă, din păcate însă titlul e cu totul demolator de text, ar trebui schimbat, părerea mea | |
| = . | sorin ene [05.Mar.08 10:41] |
| imi pare mult mai aerisit. iar imaginea de final o vad intr-o lumina crepusculara, depaseste pragul sugestiv. de regula nu risc aprecieri stricte, compar lectura cu efectul pe care il are asupra mea. la tine selectia se face limpede si neconditionat pentru ca lasa sentimentul imediat al unei lumi prietenoase, in care totul este frapant datorita usurintei prin care rasucesti deschiderile. cristina, typo la despietrit dar poti lasa corectura pe alta data ca nu-i o piedica. | |
| = "Mai bine să-l zdrobești și-apoi să-l taci" | Mihai Robea [06.Mar.08 22:45] |
| cu siguranta inventivitate, de ar fi indeajuns ar fi prea mult. | |
| = iluzia trecerii | Mihail Bîrsan [06.Mar.08 19:49] |
| când vorbim despre dumnezeu mereu ne credem dumnezei... e o iluzie... | |
| = ___ | Catalin Pavel [06.Mar.08 19:50] |
| "fildes ivoriu" e wrong . impecabila, in felul ei (un fel de sensibilitate desueta gen magda isanos) e cireșii se vor scutura de iole albe Pe mine mă vor lăsa în larg atâtea drumuri înapoi într-o singură viață imi aminteste de michaux: atitea seri pentru o singura dimineata foarte interesant e: am sa ma rup de la gurile voastre, care suna in cheie evanghelica, n-o sa ma aveti mult timp printre voi etc. fructul umplut cu sare e de asemenea un obiect de expozitie. ansamblul nu se leaga | |
| = multumesc | Cristina Sirion [06.Mar.08 20:39] |
| ana Nu cred ca am curaj(aici), e doar un soi de revolta, care cand apare e aproape intotdeauna amestecata in final cu o impaciuire dragastoasa aproape gretoasa. Ceea ce se leaga destul de bine de ideea ca Dumnezeu e o notiune personala, mie-mi aminteste de crengile care trosnesc sub picioare prin padure. Adancesc linistea si o sfarsesc in acelasi timp. dana Ai dreptate cu titlul. A fost cautat sa fie cat mai anost, ca o pedeapsa. Citisem un comentariu la un moment dat (la o poezie a altcuiva, dar mi-a ramas in minte)care spunea ca unele poezii se "vand" mai mult prin titlu si cred ca m-am intimidat. :o) sorin E amuzanta perceptia despre rasucirea deschiderilor, bineinteles, intr-un sens dincolo de comentariu, undeva in mine. Pentru ca poezia asta parea sa nu gaseasca iesirile, parca era un cuvant intr-un om mut. Probabil ca a cazut multa tencuiala pana si-a facut loc. Tot ce mi-am dorit era sa primeasca un comentariu, unul. E ciudat sa-ti multumesc pentru felul in care simti, dar imi aduce bucurie si-atunci o fac. Multumesc. mihai Eu sunt plina de iluzii, o baloana. :o) Cinstit, depinde cum vrei sa-ti numesti imprejmuirile, pana la urma si iluzia e tot un cuvant. catalin Michaux: habar n-am de formularea aceea. Probabil ca ne invartim cu totii in cerc, cu mici scapari in afara lui. De obicei insa apropierile de genul asta ma bucura, e ca si cum mi-as incalzi mainile la un foc autentic. Sensibilitatea aceea - nu renunt la ea, imi place sa o amestec cu pietre, e ca un efect de julitura. Dar vad pointul. Ca nu se leaga, nu stiu, e greu sa-mi dau seama. Cioran spunea ca uneori nu gandim liniar si ascendent ci cumva in spirala descendenta, pana cand adevarul se spune singur. Dar inca incerc sa ma tin de promisiune, cross my heart. :o) | |
| = tierra caminanta | George Asztalos [08.Mar.08 10:21] |
| imagini de o feminitate dezarmant de fragedă în căutarea unui acasă mai puțin sfărîmicios, o bărcuță de lemn în care să se poată respira... Felicitări pentru un poem inspirant...:) Amicalo-drăgăstos, | |
| = ns | Cătălin Al DOAMNEI [10.Mar.08 22:57] |
| eu zic ca daca nu esti nichita stanescu, e bine sa lasi deoparte barbarismele precum ,,dezpietreau", în rest sentimentul e la el acasa,pe curand | |
| = raspunsuri | Cristina Sirion [11.Mar.08 01:30] |
| george "tierra caminanta" - am citit, foarte fain. O reverentza. :o) Multumesc, pacat ca n-am cum altfel decat c-un cuvant comun. catalin Imi amintesc de "spalarea cu pietre" si-ti inteleg deruta. Cuvantul in sine nu-mi reamintesc sa-l fi intalnit in nimic din ce-am citit din Nichita, dar daca ma ajuti, iti multumesc anticipat. Poezia lui e plina de "pietre" pe de alta parte, si totusi e un cuvant folosit de atatia "nichita" incat as reusi sa ma pierd suficient de modest printre. Multumesc de trecere. | |
| = o bărcuță de lemn | Cristina Voicu [11.Mar.08 22:05] |
| Rețin prima strofă, cineva a vorbit de curaj... da, probabil e vorba și de puțin curaj, și de o anumită intimitate cu dumnezeu pentru asta. Îmi plac și "eternele reîntoarceri" din penultima strofă. M-aș bucura să găsești "iubirea mai puțin sfărîmicioasă și-o bărcuța de lemn... în loc de alte cuvinte". | |
| = cristina | Cristina Sirion [12.Mar.08 18:57] |
| Adevarul e ca iubirea nu-mi lipseste, lipseste insa ceva ce cred ca-i seamana mult, un soi de stare de limpezime, habar n-am. Dealtfel se vede ca lipseste adesea si din ceea ce scriu. :o) Probabil ca atata vreme cat se poate pune in cuvinte, e de negasit. Multumesc, te mai astept. | |