| = Părere "neautorizată" | George Pașa [28.Apr.08 20:00] |
| Mai întâi, există un titlu care atrage, fie prin acceptarea, fie prin respingerea ideii conținute. Apoi un conținut oarecum personal și personalizat: "între cuvintele mele zac_cei apropiați/ le desprind încet claviculele_le număr destinele postume/ mă îndepărtez îndeajuns". Dar ultima strofă mi s-a părut mai bine realizată. Respect însă acest demers poetic pentru cei apropiați (prieteni, rude, cititori-rezonatori etc.), chiar dacă nu mă aflu printre cei care "desfac sunete" (poate cel mult să le risipesc în van). Rămân așadar cu ultimele patru versuri, chiar dacă au un parfum de vetustețe. | |
| = Pașa | Ela Victoria Luca [28.Apr.08 20:07] |
| Mulțumesc, am îngrijit acum cele două alăturări disonante. Pesemne că vetustețea își are și ea cocoașele ei, om vedea. Cât despre cei apropiați nouă, măcar de ne-ar rămâne, măcar de le-am rămâne, cu adevărat, măcar de am prețui apropierile acestea, la vremea lor. Ela | |
| = Off t... | George Pașa [28.Apr.08 20:18] |
| Ar mai fi și acolo versul al doilea, unde verbul "afân" poate fi acceptat, să zicem, drept o licență poetică. Forma corectă "afânez" ar crea, prin alăturare cu "plantez", o altă problemă. Dar găsești o soluție! | |
| = .. | Ela Victoria Luca [28.Apr.08 20:23] |
| da, știu. de aceea am ales așa. și chiar îl prefer așa. mulțumesc. | |
| = Ela Victoria Luca, când oamenii mușcă din pâine... | Teodor Dume [28.Apr.08 20:26] |
| sunt convins c- am citit un poem rostuit cu grijă care prin discursul valid susține ideea până la capăt stârnind tensiune și interes despărțind sensul cu tentă religioasă de cel filozofic mie mi-a plăcut, cel mai mult, strofa a doua "fiecare își cunoaște pierderile fiecare poartă cocoașe după înălțimea păcatelor" citit cu plăcere stimă și considerație, teodor dume, | |
| = Teodor | Ela Victoria Luca [28.Apr.08 20:42] |
| Avu tare dreptate Pașa, mai sus, mai ales că o văzut el de-a lungul scrierilor că-s tare pretențioasă la muzicalitatea poeziilor. Da, e dusă ideeea pân la capăt, pt mine esnețial este ceea ce este bine, esențial bine, dus. Până la capăt. Ela | |
| = Izvorul | Ioan Jorz [28.Apr.08 21:32] |
| Un poem al sfâșierii, al dislocării sinelui, claviculă cu claviculă, cuvânt cu cuvânt, al desprinderii poetului din propriul trup, sunet cu sunet, fonem cu fonem. Între strofa de început, remarcată de Teodor și cea de final, preferată de dl. G.Pașa, am găsit acele propoziții, aparent simple, care transmit emoția întregului, care obligă lectorul să revină la text, să-l recitească în întregime. Iată-le: "apă limpede să curăț partea din părinte care/ îți lipsește sau scrierea ca o iarbă arsă" și "râsul meu dimineața când oamenii mușcă din pâine". Ele sunt "centrul" din care izvorăște poemul, spre început și spre sfârșit, spre cititor. Dacă n-ai fi Ela Victoria, aș spune că ai scris un poem superb... | |
| = Ioan | Ela Victoria Luca [28.Apr.08 22:49] |
| E o scriitură simplă, departe de a fi superbă, foarte departe. Dacă nu aș fi Ela Victoria Luca, nu aș mai fi. Și asta nu ar fi simplu deloc. Cel puțin pentru o mână de oameni, apropiați mie. Mulțumesc frumos. Ela | |
| = Revin | Ioan Jorz [28.Apr.08 23:22] |
| Ela Victoria, îmi cer scuze că te contrazic, dar nu este, deloc, o scriitură simplă, dimpotrivă. Despre "partea de părinte care/ îți lipsește", adică femeia cu multiplele ei fețe, în multiplele-i ipostaze, (soție, amantă, mamă, confident, etc.- concomitent) se poate scrie mult, și nu la modul simplu și accesibil. Tu ai reușit, în câteva cuvinte, să surprinzi o temă complexă, în toată goliciunea sa poetică. Asta înseamnă esență și expresivitate, profunzime și sens. Și nu sunt "gratuități"... | |
| = Ioan | Ela Victoria Luca [28.Apr.08 23:41] |
| Lumina e simplă. Nu pot argumenta mai mult acum. Ar fi inutil și împotriva firescului. E simplu ce am scris aici. Dar îngrozitor de dificil de atins și de păstrat acest simplu. Aproape imposibil. Ca și lumina, intangibilă. Și acum, tac. Ela | |