| = * | Cristina Sirion [09.May.08 04:42] |
| A doua strofa e inmarmuritoare, o imagine simpla dar izbitor de frumoasa. De fapt toata poezia e asa, captusita cu mesaj dublu pe imagini cu "arbusti umezi" si "strazi cu paloare", imi place ca ne trimiti sa-l cautam din afara in noi, in fapt poezia pare centrata pe cautarea insasi. "neputința și noroiul din unghii predau trupul în cleștele frumuseții născute din două mărturii" face trimitere la spatii pe care eu le simt pustii (din pacate) - "fara martori" dar si fara miscare (inteleg marturia static, estetic oarecum, si nu ca pe o actiune) - insa dincolo de cuvinte poezia asta merge prea departe, prea in intim. In asta vad forta, mai ales ca o face fara intentie, doar din dorinta de comunicare. E ca si cum ti-ar da garda la o parte, dupa ultima strofa. Mi-a placut starea de vulnerabilitate pe care mi-a lasat-o. | |
| = poem... | ioana matei [09.May.08 10:10] |
| apasator si trist ca o rastignire...pe o cruce a neputintei...un text ce parca redefineste profanul si dimensiunea sfinteniei...clar separata aici de tot ce e omenesc...da, un foarte reusit text religios... | |
| = Cristina, Ioana | florin caragiu [09.May.08 11:28] |
| vă mulțumesc pentru semn. Cristina: da, aici am mizat pe un mic "exces" in sensul vulnerabilitatii si nevoii de comunicare, marturia in sens originare paradozal atat statica prin fascinatia ce tintuie privirea cat si dinamica prin puterea de iradiere si atractie. Ioana: multumesc frumos pentru cuvinte, ai vazut bine sugestia unei anume separari datatoare de orientare. | |
| = arcade de ecouri | Ioan-Mircea Popovici [09.May.08 12:56] |
| din pulberi de cuvinte si flori de amintiri ai zamislit nou trupul a doua marturii si din nespusa ruga a pogorat chemarea lasata-ntre cuvinte in locu-n care zarea se sprijinea pe gandul cu cerul jos sub clopot si-n marginea luminii e liniste si-i ropot de unde risipirea de sfinti in centru vietii intr-o lumina blanda-n arcada diminetii? e locul cu stupina si-i blanda intrebarea ........................................ aici este piatra cu care m-am jucat pe suprafata linistita a lacului verde (e verde azi lacul albastru) cum faceam cu pietrele slefuite ale copilariei între visul ce-nvăluie gardul căzut și paharul acesta din care vom bea fără martori un mut care vede totul ne urmează supus, în țărână se arată chipul lovit cu pietre, ne dă încredere să clădim pe uimirea rămasă după o respirație completă | |
| + silence | Leonard Ancuta [09.May.08 13:23] |
| uneori tacerea nu e suficienta pentru a contempla un lucru frumos. in cazul de fata as spune ca tacerea e chiar dureroasa, taie in degete ca un fir de costreie ce a prins putina vana. fiindca asta e calitatea versului bun, te umple iar uneori te face sa dai pe afara, poate doar respectul sau teama de penibil sa te faca sa nu strigi sa atragi atentia si celorlalti zicand uite ce lucru deosebit. cu toate astea inteleg ca aceasta inchidere in sine, pentru contemplare, nu se poate face decat in solitudine si liniste, asta e prinosul care se aduce celui frumos si tacut, dar care vorbeste uneori prin gesturile noastre. eu zic ca bucuria trebuie impartasita, mai ales cand este fara prihana, cand vine din suflet, mai ales cand vine dintr-un suflet in care cineva a picurat o lacrima. cred ca am recitit de 10 ori strofa doi, fiindca acolo vad eu mare parte a mesajului. plimbarea intre gardul (cazut, dar a carui cadere inseamna in fapt nevoua de depasire a limitelor, sugerata prin vis) - aceasta ar fi limita fizica si tacerea, cea care limiteaza comunicatia, in fapt gandul de la baza ei, adica sufletul, este in opinia mea aceasta nevoie de a face din aceasta contemplare o noua forma de comunicare, univoca, in sensul biblic al saracirii cu duhul, io i-am spus instrachinare, fiindca eliberandu-te de ce este martor in viata ta, ramanand singur in tine si creind un spatiu propice, harul coboara singur umpland vasul astfel format. cred ca as putea spune mai multe despre, dar ma opresc aici, lasand fiecaruia bucuria de a se gandi in sine. | |
| = Ioan-Mircea, Leonard | florin caragiu [10.May.08 08:33] |
| Ioan, sunt deosebite arcadele tale. Leonard: mi-a facut o deosebita placere sa citesc comentariul tau care patrunde extrem de viu si vivifiant in substratul textului. Va multumesc mult. | |
| = Ioana | florin caragiu [10.May.08 08:35] |
| multumesc pentru n!/k!(n-k)! :)) frumoasa prelucrare, mi-a placut | |