Comentariile membrilor:

+ principial
Traian Rotărescu
[24.Jun.08 13:27]
LN ne arata cum își cultivă un poet, în sensul transcenderii, al depășirii, inaccesibilitatea dorințelor: acestea, la început familiare și jucăușe, urmându-i părintescul îndemn, cresc într-adevar atât de mari încât la un moment dat își dă seama cât de mult s-au înălțat devenind, aidoma merelor verzi din vârf pe care "nu le poate mânca" obiecte sacrosancte la care nu-i (mai) rămâne decât să se închine.

Știa, desigur, că nu vor rămâne niște copii tratați cu indulgență de lumea actuală a cărei vitalitate (aerul) nu-l mai interesează: ”de la un timp ignor mult prea multe lucruri”.

Deși era conștient de condiția precarității fericirii, alternativa aleasă, de a se retrage din locul unde "fiecare își vede de ale lui", în primul rând fiindcă are tot mai puține lucruri de admirat - ”era o doamna in varsta dar distinsă” și el are permanent această dorință, de a descoperi frumosul în lucrurile supuse principiului lui Lavoisier, chiar și în cele sordide- nu este scutită de surpriza înstrăinării idealurilor sale ajunse dincolo de sfera umanului cotidian.

 =  Traian Rotărescu
Liviu Nanu
[24.Jun.08 18:34]
Traian, mă bucur că ți-a plăcut grupajul șică l-ai citit în cheia corectă. Ba chiar ai găsit sensuri la care nici nu m-am gândit (dar probabil zăceau în subconștient :) ) Onorat de vizită și semn.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0